Vorba lui Catavencu: "Pana cand sa n-avem si noi falitii nostri?… Anglia-si are falitii sai, Franta-si are falitii sai, pana si chiar Austria-si are falitii sai, in fine oricare natiune, oricare popor, oricare tara isi are falitii sai". Asa ca ne-a cam venit randul la faliti. A avut Franta tulburari sociale in banlieue-urile pariziene, avem si noi. Revolta celor de pe Zabrautiului lasati fara electricitate din cauza intarzierilor de plata sau a furtului de curent este prezentata ca o miscare sociala structurata, ca un protest al mahalalei ghetoizate impotriva excluziunii sociale si a capitalismului salbatic. Lipsiti de ciclicele mineriade care au colorat deceniul trecut, unii au vazut in episodul din Ferentari un moment al razboiului social. Din anonimatul sau absolut, strada Zabrautiului a fost proiectata direct pe micile ecrane, schimband grila de programe si apropiind miraculos mass-media de problema sociala. Pentru o zi, poate doua! Dupa care totul va intra in normal. Ferentariul va fi uitat sau, in orice caz, va intra in penumbra, pana cand vreo noua revolta il va aduce in atentie. Saracia extrema nu face rating decat atunci cand da nastere la violenta.
Chiar daca noua religie de masa, televiziunea, slujeste o liturghie profund antipolitica, iar in aceasta logica miracolul, evenimentul absolut este celebrat la orice ora, tot ar mai ramane timp si pentru minime analize rezonabile. Nu ca ar fi lipsit elementul social din aceasta trista afacere, dar orice extrapolare a evenimentelor din Bucuresti si Paris este contraproductiva. Caci in Franta, unde cultura protestului e la ea acasa, violenta banlieue-urilor locuite de magrebieni si africani reprezinta, dincolo de spectacolul masinilor in flacari si al frondei juvenile, o provocare lansata nu doar autoritatilor, ci si restului societatii. Iar mass-media nu erau exceptate. In Romania revolta nu a fost decat o reactie spontana la un fapt punctual, fara mesaj social sau politic coerent. Prezenta televiziunilor a atras in mijlocul protestatarilor oportunisti politici precum Becali, ceea ce a vidat de sens orice dezbatere sociala.
Mass-media nu isi asuma nicio responsabilitate etica sau politica in privinta tulburarilor de directie din societatea romaneasca. Din contra, sub dubla protectie a libertatii de expresie si a profitului comercial, orice pare posibil. Dar libertatea nu exista fara responsabilitate, iar profitul nu se justifica prin sine, ci prin serviciul social pe care il intreprinde. Dupa un deceniu si jumatate de intrebari retorice si lipsite de fundament, de tipul "Ce-a facut parlamentarul X, cand nu doarme in hemiciclu, pentru circumscriptia sa?", care, in variante subtile, ocupa tot spatiul, legitimitatea conducatorilor este iremediabil distrusa. Sansa de a o restabili e compromisa zi de zi. Promovand stereotipuri si locuri comune cu pretentia de sentinte absolute, mass-media au luat locul Zeului. Totul e negru, in afara mediului care emite aceste opinii, devenite, prin puterea liturghiei, adevaruri imuabile. Dar ce a fost pus in loc? Nimic, ni se spune, caci nu e treaba presei sa propuna solutii. Si, astfel, Becali, iar mai tarziu altii mai ingeniosi decat el, ocupa intreaga scena. Atunci credinta naiva in capacitatea naturala a societatii de reechilibrare se dovedeste falsa. Iar cei ce in virtutea obiectivitatii au distrus vechea ordine corupta platesc, de obicei, primii. Caci noua religie pagana nu e definitiva, ci doar un episod tranzitoriu. Iar daca directie nu e ce-ar mai putea fi?
Cristian Pirvulescu,
analist politic
