Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Sunteţi nişte infractori drogaţi, până la proba contrarie

Cristian Ghinea 11.10.2011 - 21:41

Profesia mă obligă să citesc zeci de pagini de documente strategice şi planuri măreţe. În general, guvernele adoră să facă strategii cu bătaie lungă şi amploare globală. Dar viaţa mă obligă şi să dau nas cu nişte ...

Share

Profesia mă obligă să citesc zeci de pagini de documente strategice şi planuri măreţe. În general, guvernele adoră să facă strategii cu bătaie lungă şi amploare globală. Dar viaţa mă obligă şi să dau nas cu nişte chestiuni triviale care scapă mereu pe sub radarul documentelor strategice. Tot scriind şi dezbătând documente din astea cu moţ, uităm de "clienţii" statului, de cetăţeni. Uneori nu e nevoie decât de puţin bun simţ pentru a produce reforme de mare efect. Uitaţi un exemplu: cazierul. Îndrăznesc că aduc în atenţia preşedintelui Băsescu care vrea să reformeze statul şi a liderului PSD Victor Ponta, care şi el vrea să reformeze statul, un caz simplu de reformă care ar salva multă bătaie de cap.

 

Acum câteva luni, într-un proiect editorial CRPE - Euractiv am cerut oamenilor să ne spună poveşti despre interacţiunea lor cu birocraţia românească. Am adunat aceste poveşti, apoi le-am cerut cititorilor să voteze cel mai enervant procedeu de care s-au lovit. Pe primul loc a ieşit cazierul. Deci, ne-am apucat să întrebăm pe la autorităţi la ce este bun cazierul. Nu am reuşit să aflăm. Inspectoratul General al Poliţiei ne-a răspuns foarte amabil la cererea de informaţii publice şi ne-a comunicat (staţi jos!) că în 2010 a eliberat 2189084 de certificate de cazier judiciar. Pentru cine nu ştie, cu cazierul se procedează aşa: cetăţeanul Gigel merge la stat, adică la o secţie de poliţie (nu la toate, numai la unele) şi solicită o hârtie pe care i-o cere o cere altă instituţie a statului. Pe această hârtie scrie negru pe alb: eu, statul român, declar că Gigel nu este infractor. Cazierul se cere în ocazii din cele mai diverse: dacă vrei să fii şofer, dacă vrei să intri la anumite facultăţi, dacă vrei să te angajezi în anumite locuri. Am întrebat la Inspectorat şi câte infracţiuni au fost prevenite sau câţi infractori au fost opriţi graţie cazierelor. Răspunsul a fost "precizăm că nu deţinem informaţii referitoare la numărul infracţiunilor evitate ca urmare a eliberării de certificate de cazier judiciar". Îmi închipui ce s-au distrat poliţiştii când au trebuit să răspundă la cererea asta.

Problema cu cazierul este că ne-a intrat deja în sânge, nimeni nu se mai miră în legătură cu el. Ne pare firesc. Dar nu e firesc. Am avut la CRPE ca intern un băiat care a plecat din România când avea doi ani, familia sa a emigrat în America, drept urmare a crescut mai mult ca american. L-am rugat să traducă povestea asta cu cazierul. M-a întrebat ce e ăla, pentru că nu are echivalent în engleză. I-am explicat cum vine treaba. Mi-a zis: dar la ce e bun? Ei bine, la ce e bun?

Gândiţi-vă puţin la cifra pe care ne-a comunicat-o poliţia: 2189084 de caziere eliberate. Asta înseamnă că anul trecut două milioane o sută optezi de mii de români au mers la poliţie ca să ceară certificat că nu sunt infractori. Asta înseamnă că nişte angajaţi ai statului au stat de două milioane de ori să a) caute în baze de date, b) printeze şi ştampileze şi c) elibereze două milioane de hârtii de non-infractor. Cazierul se ia pe loc la unele secţii de poliţie sau ulterior la altele, deci e nevoie de un drum sau două. În plus, când ceri cazierul îţi trebuie timbru fiscal, deci mai puneţi un drum şi la poştă. La o estimare grosieră, înseamnă că au fost efectuate cam cinci milioane de drumuri de către nişte plătitori de impozite care doreau de la stat o dovadă că nu sunt infractori.

Milioane de ore pierdute de cetăţeni care puteau să facă altceva cu timpul respectiv şi de către poliţişti care puteau fi folosiţi la altele, de pildă să stea mai mult pe străzi, că tot ni se pare România sat fără câini. Pentru ce anume toate astea? Nimeni nu ştie sigur. Nu spun că societatea nu are un interes legitim în a ţine infractorii departe de anumite locuri. De pildă, nu am vrea ca un pedofil condamnat să fie angajat după eliberare paznic la o grădiniţă. Iau un exemplu extrem, ca să mă fac bine înţeles. Deci e legitim ca statul să ţină pedofilii departe de copii. Cum facem asta? Punem milioane de oameni pe drumuri? Dacă tot avem bazele alea de date, nu mai bine verifică grădiniţele direct cu poliţia pe cei pe care îi angajează? De ce pune statul milioane de oameni să piardă vremea ca să ceară tot de la stat hârtiile respective? Este absurd.

Şi ăsta e doar aspectul practic al problemei. Ce să mai spun despre bazaconia morală care stă la baza acestei idei: statul ne consideră din principiu infractori, rămâne să mergem fiecare în parte la el să ne dea hârtia că nu suntem. Este absurd din punct de vedere practic şi jignitor din punct de vedere moral.

Ceva similar e şi pentru cazierul fiscal, cerut firmelor, acolo puteţi pune chiar mai multe milioane de ore pierdute, pentru că firmele au nevoie mai des de cazierul lor.

De ce toată nebunia asta? Pentru că aşa au decis odată de mult nişte birocraţi, că e mai uşor să te pună pe tine pe drumuri decât să comunice ei între ei anumite informaţii.

În unele cazuri absurdul este comic. Am făcut recent o cercetare despre procesul de redobândire a cetăţeniei române de către românii din Republica Moldova. Oamenii ăştia trebuie să aibă la dosar: cazierul din Republica Moldova (valabil 1 an), cazierul din România (valabil şase luni), plus avizul pe care Autoritatea pentru Cetăţeni îl cere de la poliţie, de la SRI şi SIE pentru fiecare caz în parte. Deci, ei au trei-cinci hârtii că nu sunt infractori, eliberate de mai multe autorităţi. Iar mentalitatea asta de gen "noi stăm cu fundul la birou şi punem oamenii pe drumuri să ne demonstreze diverse" e o practică universală. Bântuiam recent pe site-ul guvernului şi dau de un comunicat de presă. Guvernul a aprobat normele la legea privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de substanţe dopante. Citez acum de pe site-ul guvernului României: "Potrivit normelor, activitatea în sălile de culturism şi/sau de fitness se va desfăşura pe baza unui certificat eliberat de Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD), valabil pe o perioadă de 3 ani. Proprietarii sunt obligaţi să ceară eliberarea certificatului în termen de 6 luni". Cum previne statul român traficul de substanţe dopante? Simplu: pune pe toţi proprietarii de săli de fitness să ceară certificat de la Agenţia Anti Drog. Şi ce demonstrează certificatul ăla? Nimic. Doar simplul fapt că omul are o sală şi că ANAD ştie că el are o sală. Dacă ANAD are informaţii că proprietarul de sală Gigel face trafic de substanţe dopante, să meargă să-l aresteze pe Gigel, nu?

Dar nu, ANAD nu trebuie să facă efort, punem pe toţi proprietarii de săli să ceară certificat de non-traficant. Care certificat, repet, nu demonstrează nimic, e pierderea de vreme, doar sălile alea oricum sunt înregistrate la fisc, deci dacă ANAD vrea să ştie câte săli de fitness avem, poate întreba acolo. Dar nu e chestie de recensământ, de fapt, pentru că oamenii trebuie să reînnoiască certificatul odată la trei ani. Cu alte cuvinte, statul român cere tuturor proprietarilor să vină regulat la el şi să declare că nu sunt traficanţi. Dacă unii dintre ăştia chiar sunt traficanţi, nu văd cum îi încurcă certificatul de la ANAD, doar dacă nu cumva declară singuri: eu sunt traficant, mă lăsaţi să am sală de fitness?

Dacă întrebăm peste un an la ANAD câţi traficanţi au prins prin certificatele astea, pariez că vor răspunde ca poliţiştii de la caziere: habar nu avem, nu e treaba noastră să prindem traficanţi, noi doar dăm certificate la tot poporul. Şi aşa am mai creat o obligaţie, am mai pus nişte oameni pe drumuri. Peste câţiva ani nimeni nu se va mai mira că Agenţia Anti Drog dă ştampile pentru sălile de fitness, ni se va părea firesc.

Deci, domnilor şi doamnelor care faceţi strategii de reformare a statului, sunt minunate, noi prin ONG-uri le adorăm. Dar până le aplicăm, haideţi să ne uităm puţin la absurdităţi sistemului, astea mici, care ne mănâncă nervii şi timpul.

PS. Dacă cineva îmi arată un caz în care cazierul a împiedicat un infractor să facă ceva sau, în general, a folosit la ceva util, ceva ce nu se putea rezolva prin comunicare directă între instituţiile care cer cazier şi poliţie, atunci sunt dispus să-i donez drepturile de autor pentru acest articol.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...