La invitaţia premierului Ungureanu, Herman van Rompuy este aşteptat miercuri la Bucureşti pentru a se adresa Parlamentului României cu ocazia împlinirii a 7 ani de la semnarea tratatului de aderare al ţării la UE. Reales recent în funcţia de preşedinte al Consiliului European, domnia sa rămâne – în ton cu darul său de Crăciun oferit liderilor lumii – un adept convins al filosofiei fericirii, percepând măsurarea acesteia la nivel naţional drept indice mai exact decât clasicul PIB.
Având în vedere problemele economice ale Europei, teoriile despre fericire şi deja celebrul index Happy Planet survin, indiscutabil, la momentul potrivit. Este însă puţin probabil ca van Rompuy să aibă soluţii lesnicioase la îndemână pentru România. Dacă filosofia sa îi va determina însă pe români să-şi ducă numeroasele poveri cu şi mai mult stoicism, atunci preşedintele CE se va putea mândri măcar cu o contribuţie adusă cauzei integrării europene.
Între timp, şeful diplomaţiei române Cristian Diaconescu a abandonat, aparent, un tur asiatic – de altfel îndelung pregătit – pentru a se concentra pe chestiuni europene. Este drept că indiferent de contractele economice, fie şi de anvergură, semnate eventual în respectivele statele est-asiatice, aspectul tot nu ar fi contat în jurnalele de ştiri ale canalelor româneşti – mai ales într-un an electoral. Ca atare, ministrul de Externe a preferat să întreprindă o vizită oficială de două zile în Germania. Poziţia Berlinului în chestiunile aderării României la spaţiul Schengen în cursul acestui an precum şi a menţinerii sau ridicării MCV va conta enorm. Dacă în chestiunea Schengen mâinile Germaniei sunt relativ legate din cauza recalcitranţei olandezilor, nu acelaşi lucru este valabil în cazul monitorizării pe justiţie. În acest caz cuvântul Germaniei – de altfel principalul partener comercial al României – va atârna greu în balanţă, nefiind însă de aşteptat ca motorul economic şi politic al UE să închidă ochii la carenţele ţării în materie de combatere a corupţiei şi consolidare a statului de drept. În concluzie, ridicarea completă a MCV pare puţin probabilă, fiind de aşteptat ca esenţa acestuia să fie menţinută sub o formă sau alta.
Deşi este adepta stilului low-key, ambasada Germaniei la Bucureşti, aflată din 2009 sub conducerea experimentatului diplomat Andreas von Mettenheim, a devenit de ceva vreme mai vocală atât în chestiunea corupţiei, cât a reformelor în domeniul judiciar. În prezent sprijină organizarea, la începutul lunii mai, a unei ample conferinţe a Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană dedicate, printre altele, transparentizării mecanismelor şi procedurilor de licitaţie publică şi cheltuire a banului public. În mandatul fostului ministru al Educaţiei, reprezentanţii Germaniei s-au implicat în susţinerea iniţiativei lui Funeriu privind introducerea unor programe de calificare profesională pentru o serie de meserii – aspect crucial pentru România în condiţiile în care doreşte să atragă investitori de calitate. Iar marile concerne şi numeroasele întreprinderi mijlocii germane prezente în România continuă să livreze de aici produse industriale de înaltă calitate în toate colţurile lumii, multe dintre ele mizând în prezent pe extinderea afacerilor româneşti.
Bucureştiul se numără, de luni bune, printre susţinătorii cei mai vocali ai pactului fiscal promovat de cancelarul german, prin intermediul căruia Angela Merkel speră să readucă UE în era bugetelor echilibrate. România nu are însă cum să scape neafectată de politica de austeritate pe termen lung impusă de UE ţărilor mediteraneene în baza strategiei năşite în bună parte la Berlin. Perspectivele de regenerare şi creştere economică continuă să fie limitate în întreaga regiune, consecinţele crizei fiind suportate inclusiv de cei aproximativ 2 milioane de români plecaţi în aceste ţări tocmai în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit şi a unui trai mai decent. Remiterile acestora către România au constituit, ani buni, o sursă vitală de sprijin pentru economia subperformantă a ţării precum şi un factor important de menţinere a stabilităţii sociale în zonele ei sărace.
Cristian Diaconescu va fi fost, desigur, conştient de unele analogii între scena politică de la Berlin şi cea de acasă. Ambele coaliţii sunt zguduite din ce în ce mai des de disensiuni serioase iscate pe tema a varii solicitări: În România, bunăoară, insistenţele partenerului UDMR privind înfiinţarea unei linii cu predare în limba maghiară la UMF Târgu Mures i-a hărăzit guvernului o primă moţiune de cenzură, pe când în Germania partenerul liberal a fost cel care a dat ţeapă Angelei Merkel, propunându-l pe Joachim Gauck drept candidat al coaliţiei la funcţia de preşedinte al Germaniei – candidat neagreat de cancelar atât în 2010, cât şi în 2012.
Până acum, opoziţia socialdemocrată din România s-a pronunţat pentru politici bugetare prudente. Rămâne de văzut dacă strategiile politico-economice ale lui Victor Ponta includ parteneriate cu Rusia, având în vedere resursele ei energetice, sau China, dată fiind potenţialul ei investiţional. În Germania, unele voci importante din corul marilor întreprinzători au luat deja în calcul posibilitatea decuplării economiei ţării de cea europeană aflată în profundă suferinţă, recomandând o reorientare către principalele pieţe estice. Dar pe când opinia publică din Germania s-ar opune, probabil, vehement oricărei tentative a politicului de a ridica sloganul “Go East” la rang de politică de stat, nu pot să nu mă întreb câţi români ar mai protesta astăzi dacă Moscova sau Beijingul ar ajunge să substituie Bruxelles-ul?
Tom Gallagher este politolog britanic. Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pier-dut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000″
