10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialRidicand cortina maniei

Ridicand cortina maniei

Ce se intampla cu italienii, de regula toleranti si defel straini de pleiada slabiciunilor umane? Care sunt cauzele pentru care moartea tragica a Giovannei Reggiani a putut starni un asemenea val de furie, indignare si resentimente? Sa fie vorba de persistenta gandirii fasciste la nivelul rationamentului colectiv? Ar insemna sa tragem concluzii pripite, din moment ce primele reactii au survenit din partea reprezentantilor stangii – vezi primarul Romei, Walter Veltroni.

Mania publica a luat nastere, de aceasta data, direct in randurile societatii italiene, independent de faptul ca o serie de voci politice dezagreabile au trecut la manipularea rapida a tragicului incident. Italia este una din tarile europene in care traditionalele valori familiale continua sa fie extrem de puternice. Familia reprezinta principalul substitut pentru un stat slab, pentru lipsa acelor institutii statale care ar putea promova solidaritatea nationala. In plus, familia nu este o institutie rigida, ci una capabila sa mascheze, convenabil, pacatele si/sau ipocrizia membrilor ei. Virtutea familiala ramane esentiala – discreditarea in ochii vecinilor urmand a fi evitata cu orice pret. Copiii sunt crescuti in spiritul civilitudinii si al sociabilitatii. Atitudinile neconventionale se dovedesc acceptate in mult mai mica masura decat in orice alta tara vest-europeana – divortul a fost introdus abia tarziu, homosexualitatea continua sa fie un mod de viata desconsiderat. Puterea Bisericii este superioara celei detinute in alte tari catolice din Europa, anticlericismul nebucurandu-se de sprijinul de care a avut parte in Spania sau Franta. Italienii isi exprima deschis convingerile legate de superioritatea culturii europene – ale carei origini rezida, desigur, in buna parte in perioada Imperiului Roman sau in Renasterea italiana – fata de altele, precum cea musulmana sau animista. O astfel de atitudine este necaracteristica Europei protestante, aflata de decenii bune sub influenta convingerii fataliste ca trecutul sangeros al batranului continent i-a anihilat legitimitatea de a mai constitui o forta civilizatoare.    
Exista si o contracultura italiana, aceasta prezentandu-se insa de dimensiuni reduse, bazata preponderent pe radicalism politic si hedonism social. Comparativ cu alte tari occidentale, in Italia ti-e dat relativ rar sa vezi tineri cu tatuaje sau piercing. Asadar, valorile peninsulare ale ordinii publice si urbanismului coexista, cum-necum, laolalta cu o viziune existentiala mai lejera. Ca atare, comportamentul public al multor romi este perceput drept afront, pentru ca "la strada" ramane traditionalul loc al sociabilitatii – constituind, pentru multi, o extensie a propriului camin. Din aceasta cauza, multitudinea cersetorilor agresivi poate provoca adevarate rascoale, iar in prezent italienii isi considera, in mod clar, amenintata insasi etica publica.
Mania italienilor s-a transformat, rapid, nu doar intr-un adevarat iad pentru romi, dar si intr-o pausala umilire a cetatenilor romani. Ramane de sperat ca astfel de resentimente si generalizari sa se atenueze cat de curand. Italienii mai cumpatati isi vor aminti, intr-un final, ca Mailat a fost, de fapt, denuntat autoritatilor de catre o conationala. Cat priveste organizatiile neguvernamentale dedicate cauzei romilor, acestea prefera, din nou, sa ignore infractorii proveniti din randurile acestei minoritati, faptasii ramanand "invizibili" pentru ochii organizatiilor civice atat timp cat presa nu semnaleaza vreo crima odioasa. Consecinta cea mai nefasta a intregii tragedii ar constitui-o, in aceasta perioada de criza, bagatelizarea situatiei de ansamblu printr-o noua campanie vida dedicata trezirii "constiintei sociale" si care sa persiste in a trece cu vederea problemele masive din interiorul lumii rome.
In Nordul multicultural al Europei, numeroasele grupuri de tineri infractori romi existente la fata locului au devenit notorii  – cu toate acestea, destule grupari si organizatii influente continua sa sustina ca dialogul, negocierile si "munca de lamurire" reprezinta modalitatea optima pentru a incerca solutionarea starii de fapt. Atitudinea vine insa exclusiv in intampinarea segmentului de infractori din randurile acestei etnii, carora le sunt aplicate alte reguli – mai laxe – decat restului de romi, doritori sa duca o viata normala si decenta. Intr-o Italie bourgeois, in care preceptele de civilitate sociala au ramas inca neinfluentate de conceptul de "political correctness", atitudini similare celor nord-europene ar fi respinse, indubitabil, de partea covarsitoare a societatii. Prin urmare, romii onesti, decisi a nu lua calea infractionalitatii, au sanse sporite de a se integra intr-un timp relativ scurt in peninsula – oricum mai mari decat in societatile asa-zisului Nord progresist al continentului.

Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă