Privita in sine, introducerea vizelor romanesti pentru cetatenii din Republica Moldova, dupa 17 ani de la revolutia romana si la 15 ani de la disparitia imperiului sovietic, reprezinta un recul in relatiile dintre romanii de pe cele doua maluri ale Prutului. Dar este aceasta decizie inevitabila o “tradare de frati”, un fel de “28 iunie '40 de catifea”? Multi concetateni ai nostri nu accepta ideea ca noile restrictii de calatorie in Romania sunt rodul unei proaste administrari a libertatii din partea uneia dintre parti – Republica Moldova Ð, nicidecum un (alt) abandon istoric. La 1 ianuarie 2007 frontiera Uniunii Europene s-a instalat pe Prut, nu pe Nistru, lasand Basarabia pe dinafara. Cozile interminabile din fata Consulatului Romaniei din Chisinau au contrastat izbitor cu euforia de inceput de an din tara, jenand-o, revelandu-i reversul umbros, asa incat mai toate televiziunile le-au prezentat in secvente frugale, alb-negru, grabindu-se sa revina la focurile de artificii din Piata Universitatii. Gestul acesta de a dosi in debara, departe de ochii lumii, “handicapatul” familiei nu face cinste unei natiuni europene. Totusi, ceea ce ar trebui sa trezeasca in primul rand indignarea basarabenilor este atitudinea sfidatoare a autoritatilor moldovene, carora nu le pasa de suferintele lor. Chisinaul oficial a refuzat sa incheie o “alianta pentru Europa”, propusa de Bucuresti, si a boicotat deschiderea unor consulate ale Romaniei la Balti si Cahul, prin care s-ar fi putut drena fluxul sufocant al solicitantilor de vize, preferand sa dea vina pe autoritatile romane pentru congestia administrativa creata dupa 1 ianuarie. De ce acest comportament? Glumind, as spune ca partidul comunist de la Chisinau se pare ca nu s-a hotarat deocamdata in ce fel sa-si grabeasca plecarea de la guvernare: ajutandu-i pe moldoveni sa ajunga mai repede in Europa sau blocandu-le iesirea din tara. Indiferent cum va alege, finalul va fi acelasi.
Se discuta in aceste zile la Bucuresti strategia de postaderare a Romaniei. Partidele se acuza reciproc de incompetenta si superficialitate, se anunta viziuni concurente prin care guvernantii si opozitia sau diverse componente ale puterii vor incerca sa-si traga presul unii altora, sperand sa marcheze puncte electorale. Departe de aceste lupte intestine care la noi drapeaza, isteric, orice chestiune de interes national, o strategie postaderare viabila ar trebui sa prevada un plan de absorbtie a fortei de munca de peste Prut. Romania va pierde in viitorul proxim zeci de mii de meseriasi, care vor lua calea Occidentului. Decat sa deschizi fabricile de textile si santierele de constructii valurilor de imigranti din China si Pakistan, nu ar fi mai rentabil sa inviti muncitori din Republica Moldova, a caror loialitate si capacitate de integrare nu se compara cu cea a strainilor? Ar fi si o excelenta contributie la schimbarea starilor de spirit din interiorul Basarabiei, unde ar incepe sa circule “povesti romanesti” de succes, nu doar reziduuri propagandistice abjecte despre biciul jandarmului burghezo-mosieresc. Piata de munca romaneasca ar constitui, in ochii basarabenilor, o alternativa fericita la Rusia, unde multi dintre ei pleaca sa ridice noile vile ale generalilor rusi, si sunt jefuiti la primirea soldei, snopiti in batai de bandele de gangsteri si skinhezi, asmutite de indemnurile tot mai explicit-xenofobe ale Kremlinului.
Romania trebuie sa-i trateze pe moldovenii de peste Prut ca pe propriii cetateni, sa vada in ei un potential uman de care ar putea beneficia din plin, daca ar sti sa il motiveze. O generoasa oferta de munca, sectoriala, adresata basarabenilor, dublata de un mecanism elastic de eliberare a vizelor si de o procedura mai putin exasperanta de redobandire a cetateniei romane ar completa in chip matur si vizionar ampla strategie de reconstructie a tarii. Ce partid responsabil de la noi ar ignora un asemenea demers?
