De sărbătorile astea, Gigi Becali a declarat că Dumnezeu îl iubeşte, deci sigur are planuri cu el. Întrebarea e la cine se gândeşte Gigi Becali când spune Dumnezeu, ştiut fiind că nu ajungea lider fără un anumit plan al dlui Hrebenciuc. Există creatori şi creatori. Şi dacă dl Hrebenciuc nu mai are planuri pentru dl Becali, degeaba le aşteaptă Gigi Becali de la Dumnezeu.
Am pierdut şirul aventurilor judiciare ale lui Sorin Ovidiu Vîntu, dar, ca la dispariţia unui veritabil capo dei tutti capi, un vechi monopol de-al lui pare să se transforme într-o ocupaţie competitivă zilele astea: aceea pentru contrafacerea unui lider. Nimeni nu scrie despre asta, deşi la curent sunt destui, aşa cum au ştiut mulţi, ani de zile, ce se făcea pentru a lichida apariţia spontană a unor lideri. Ziarişti din mai multe părţi ale presei, că oamenii trebuie să lucreze şi ei undeva, mi-au povestit de mai multe ori despre asemenea eforturi, din păcate conjugate, arătând că avem un veritabil sindicat al contrafacerii.
De exemplu, la mitingul de sprijin pentru Monica Macovei, numele meu, principal vorbitor şi organizator, a fost scos din print în ultima secundă de directorii a două ziare mari, tot aşa cum, după succesul Coaliţiei pentru un Parlament Curat, câteva persoane foarte cunoscute din trustul Vîntu au elaborat un plan de înlocuire a mea din prime time, de frică să nu capitalizez cumva prea mult pe succesul coaliţiei. Pierdere de vreme şi energie, că eu eram în ambele ocazii cu biletul de avion deja în buzunar pentru altundeva, dar instructiv, că fiind vorba despre mine am aflat, iar asta m-a făcut mai atentă şi la alţii. De exemplu, numele Monicăi era fără jenă ocultat la clasamentul Zece pentru România, cu colaborarea tuturor socio-logilor conducători de mari in-stituţii, care ar fi putut de o mie de ori sugera o ponderare pentru notorietate – sau lipsa ei -, dar nu o făceau. Culmea a fost în anul în care Mona Muscă a trebuit scoasă lider la două categorii, miniştri şi femei politice, doar pentru a o împiedica pe Monica Macovei să iasă prima. O să mă întrebaţi ce avea una şi nu avea alta, că amândouă sunt femei cu calităţi. Am fost aliata amândurora şi pot să răspund fără echivoc: Macovei era (măcar pe atunci) necontrolabilă, nimeni nu avea dosarul cu punctul ei slab. Poate şi Mona devenea, dovadă că dosarul i-a fost fatal, deşi nu era în el mare lucru, căci pe lista ocultă nu se promovează clar decât persoanele vulnerabile. Prima calitate ca să fii construit ca lider este să nu fii autonom. Calitatea asta nu este suficientă, cum spunem noi în ştiinţe sociale, dar e necesară-indispensabilă, ca să fim mai precişi.
Să ne uităm puţin în jur. O tabără l-a adus în faţă pe Victor Ponta, câştigător regulat al secţiei juniori de la Zece pentru România. Desigur, dl Ponta poate spune că nu e vina lui, că poate era o formă de a-l linguşi sau a-l face client pe viitor. Să nu uităm că el este succesorul lui Mircea Geoană, care, după ce a spus de Vîntu că e malefic, a dat fuga la el să-i ceară scuze. Dar e greu de crezut că dl Ponta putea ajunge liderul unui partid ca PSD, cu notorietate externă zero, numai sprijinit de organizaţia de tineret. Cariera lui i-au făcut-o Rodica Stănoiu şi Adrian Năstase. Greu de găsit un caz de contrafacere mai clară decât povestea cu „micul Titulescu”, promovat preşedinte din procuror şi căsătorit în partid. Testul e totdeauna simplu. A fost undeva dl Ponta lider înainte de PSD? A condus el absolut orice, fie şi cinci colegi care mergeau zilnic în Piaţa Universităţii? Am citit pentru dvs. toată autobiografia dlui Ponta, aceea în care e vorba de o dedicată profesoară de franceză, de trăit la Paris din recuperat monede din căruciorul de bagaje din gară şi de prietenul mai vârstnic care îi transmite gustul pentru ceasuri de lux, iar răspunsul este mai degrabă nu. Fără PSD şi creatorii săi, dl Ponta nu era un lider azi. Unii visează la el ca la liderul antisistem: le doresc să le iasă, dar şansele sunt slabe.
Tabăra cealaltă însă nu are lider pe moment, nu are succesor nici la Boc, nici la Băsescu, iar compartimentul creaţie se agită. Numai ziarele naive, precum cel de faţă, promovează din când în când ideea că Monica Macovei ar putea fi liderul acestei tabere. Am mai spus-o, şi o repet pentru cine nu a fost pe fază, niciodată Monica nu va fi promovată lider, într-o poziţie de putere veritabilă, pentru că nu e controlabilă. Altfel de ce nu e ea ministrul Justiţiei, de unde se poate opri orice abuz guvernamental, ci i se rezervă rolul de a mai juca un pic pe societatea civilă din interiorul partidului? Pentru că rolul rezervat ei este de pană la pălărie, alibi pentru campania electorală, asta e tot, şi în PDL-ul vechi, şi în orice creaţie nouă. Ştiu oamenii ăştia pe cine poţi lăsa la putere şi pe cine nu. Căutarea e în cu totul altă parte, obscurizată de întreprinzători particulari care se autopropun, genul Baconschi (două case RA-APPS şi una ANL), care face planuri cum să ajungă preşedinte folosind BOR, sau genul Neamţu, care face volume omagiale nesolicitate oamenilor mari, ca după aceea să le poată folosi numele ca patroni fără să le ceară permisiunea, plus Lăzăroiu, care, până să ajungă preşedintele României, a ajuns deocamdată şef la Spiru Haret şi angajat la Elan şi Dan Andronic. Toţi, cu spaţiu mediatic cât încape, că acesta e al doilea element de recunoaştere. Liderii de contrafacere au spaţiu de veritabilă lăfăială mediatică, la o presă strânsă la pungă, mai ales când vine vorba de promovare, ei zburdă aparent pe gratis de ţi-e mai mare dragul.
Dar mai interesante sunt eforturile mai puţin vizibile, acelea de a da marea lovitură cu un lider de contrafacere nou. De unde să-l iei, din partide nu, că fie sunt slabi, fie nu au dosar şi nu putem să-i avansăm. Şi aici vine marea idee. De ce nu direct din servicii? De ce o persoană care şi-a dovedit loialitatea faţă de ţară nu poate deveni candidatul ideal, candidatul din afara sistemului, cel care va reprezenta statul şi va face astfel din toţi ceilalţi mărunţi reprezentanţi ai unor interese înguste? Precedente avem, generalul Oprea, dnii Bejinariu, Blaga, Talpeş, Măgureanu, armata şi serviciile au dat mereu oameni politici, mai ales pentru partidele succesoare ale FSN, PD şi PSD. Ce posibilităţi avem? Prima e George Maior, paradat din ce în ce mai des pe la emisiuni de televiziune, cel mai transparent şef de informaţii din ce s-a văzut. Până şi la emisiuni culturale apare ca să-şi promoveze cărţile despre trafic şi mafioţi. Cuiva i-a venit probabil ideea că ar fi un bun prim-ministru de guvern de uniune naţională, dacă vom ajunge acolo. A doua variantă e Mihai Răzvan Ungureanu, exilat la SIE după ce Tăriceanu l-a dat afară pe un pretext absurd. Ca şi dl Maior, dl Ungureanu are calităţi reale. Dar şi un punct slab, aici e marea lui atracţie, ca şi explicaţia probabilă pentru care un intelectual de mâna întâi, talentatul editor al revistei de istorie socială, acceptă o asemenea poziţie pe care nici un academic nu ar considera-o vreodată (şi nici nu i s-ar putea oferi). Celor doi li se adaugă o idee de ultim moment, Daniel Morar, ce candidat mai bun decât un om care a condus anticorupţia cea oarbă şi imparţială? Nu ar fi primul: şi în alte ţări foşti magistraţi anticorupţie au intrat în politică, fără să fi ajuns undeva la vârf şi dând apă la moară celor care pretindeau că anticorupţia lor era partizană. Nu ştiu însă de punctele slabe ale dlui Morar, dincolo de dificultatea de a avea o viaţă după ce ai condus anticorupţia câţiva ani buni (predecesorul lui, dnul Burduşan, a trebuit să plece din magistratură), şi sper din toată inima ca ele că nu existe. Personal, sper să îl văd în locul Codruţei Kovesi, nu creditând vreo aventură politică. Dar vom vedea.
O să mă întrebaţi, după toate astea, unde sunt adevăraţii lideri. Păi, de unde Dumnezeu să apară unii adevăraţi când e aşa o activitate frenetică de a ţine piaţa ocupată cu cei de făcătură?! Crin Antonescu nu e de făcătură, atâta cât e el, şi nici Dan Diaconescu. Pentru cineva cu adevărat nou, ar trebui să existe o populaţie autonomă care să îl promoveze, ca întreprinzătorii mijlocii întâlniţi de mine în Cehia. Dar aceştia nu sunt destui, sau nu am avea Consiliul Investitorilor Străini drept singur partener serios al Guvernului şi puţinele figuri din afaceri care au reuşit în mod autonom refugiaţi în lumea apolitică şi preferând să facă înţelegeri punctuale cu orice guvern decât să pună ei umărul la buna guvernare. Din figurile noi, dar încă fără mare sprijin, Peter Ekstein Kovacs ar face un bun primar la Cluj – ca să terminăm odată cu ungurii şi românii în tabere diferite – şi Nicuşor Dan la Bucureşti. Ei sunt singurii lideri spontani care s-au remarcat în anul 2012 şi care cu certitudine nu sunt promovaţi de vreo ocultă dubioasă. Vorba e cât sunt de promovaţi de membrii societăţii noastre civile, care adesea, în timp ce se plânge că îi lipsesc conducătorii, se comportă ca GDS sub preşedinţia lui Emil Constantinescu, sunt geloşi, egoişti şi incapabili să se unească în spatele cuiva, se poartă ca şi cum mai bine ar fi să vină Stalin la putere decât unul de-al lor. Uitând că ţara o conduc şi o vor conduce etern cei organizaţi şi capabili să se alinieze, care fac şi contrafac totul. 
Alina Mungiu-Pippidi este preşedinte SAR şi profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin
