Revista britanica The Economist constata ca protestele impotriva planurilor de austeritate din Europa sunt organizate nu de catre cei care pierd cel mai mult din criza economica, nici de catre cei mai saraci, ci, mai ales, de catre… privilegiati ("Europe’s hypochondriacs", 4 martie). Revista observa ca nu somerii, imigrantii, tinerii care abia intra pe piata muncii protesteaza, ci cei cu slujbe bine platite, hiperprotejate si cu viitoare pensii mari. Care e explicatia?
O mica explicatie istorica. Unele tari, mai ales din sudul Europei, obisnuiesc sa protejeze locurile de munca, nu oamenii care sunt angajati. Aceste tari au reglementate foarte strict conditiile de concediere si drepturile salariatilor. Suprareglementarea creeaza in practica un dublu sistem de angajare. Primul sistem include joburi cu contracte permanente, hiperprotejate de tot felul de bariere administrative care creeaza artificial stabilitate, salarii mari, vacante lungi si alte beneficii.
Dar cum costurile administrative ale acestor locuri de munca sunt prea mari, in practica angajatorii prefera sa ia oameni cu contracte temporare sau part-time, platiti prost, neprotejati. Daca va ganditi putin din punctul de vedere al unui patron, este logic: daca statul nu ma lasa sa angajez usor si sa concediez angajatii, am de ales intre a falimenta sau a apela la contracte temporare.
De cealalta parte, germanii si scandinavii au o filosofie diferita: protejam omul, nu locul de munca. Desi se stie ca traditional ei cheltuie mult pentru asistenta sociala, o fac si in mod destept. Asta se numeste securitate social flexibila sau flexisecuritate (limba romana va trebui sa importe rapid acest cuvant, flexisecuritatea devine si o prioritate a UE).
Asta inseamna ca, de pilda, un suedez poate fi concediat relativ usor, dar primeste imediat beneficii de somaj generoase, este ajutat activ de stat sa se reangajeze, inclusiv prin cursuri de recalificare profesionala. Astfel, nordicii sunt aparati de stat si incurajati sa-si schimbe locul de munca (in Danemarca, 30% din populatie isi schimba locul de munca anual si 20% se confrunta cu somajul pe termen scurt). In schimb, in cultura sudica statul protejeaza joburile, oamenii se agata de beneficii create artificial prin legi. Dar pentru cei care nu au apucat sa agate un asemenea job situatia este dezastruoasa – de aici rate de somaj in randurile tinerilor de peste 30% in Spania si Grecia. Iar cei care gasesc totusi de munca au acces doar la contracte temporare, de unde fenomenul numit "generatia 700" in Grecia, de la salariul minim de 700 de euro.
Si totusi, cine protesteaza mai abitir in Grecia si Spania? Tocmai cei care au contracte permanente de munca si sunt hiperprotejati. De ce? Explicatia este simpla: ei se pot organiza in sindicate. Care sindicate devin grupuri de aparat privilegiile oferite de stat. Am facut aceasta lunga introducere in conceptul oarecum inedit in Romania de "flexisecuritate" pentru a intelege mai bine exemplele date de The Economist. In Spania somajul a ajuns la 20%. Deci 2 din 10 oameni capabili de munca in Spania sunt someri. Cine organizeaza proteste vehemente? Cei care au deja loc de munca si se opun cresterii varstei de pensionare la 67 de ani. In Grecia functionarii publici au pensii mai mari decat cei care muncesc la privati, dar tot ei se opun reformelor. Unele cazuri sunt hilare: taximetristii din Grecia protesteaza fata de ideea guvernului de a-i obliga sa rupa chitante si sa plateasca impozite pe castiguri.
Aceste greve reprezinta simptomul unei societati profund nedrepte. Beneficiile acordate pe baza statutului (esti platit pentru ceea ce esti, nu pentru ceea ce faci) au creat cultura privilegiului. Incercarea de a flexibiliza aceste privilegii pentru a face fata crizei duce la reactii de protest din partea beneficiarilor. Din pacate, Romania reproduce fidel un model de cultura a privilegiului. Oamenii nu sunt invatati si nici incurajati sa caute noi oportunitati – suntem pe ultimul loc in UE la cheltuielile cu recalificarea profesionala (pentru mai multe amanunte despre aplicarea conceptului de flexisecuritate in Romania, vedeti capitolul scris de colegul meu Ciprian Ciucu in raportul CRPE din ianuarie – "Prioritatile presedintiei spaniole si interesele Romaniei").
Cine protesteaza in Romania si de unde vine opozitia fata de reforme? De la sindicatele lucratorilor la stat. Care in medie sunt mai bine platiti decat cei de la privati. Care au locuri de munca mai sigure decat cei de la privati. Care au pensii mai mari, in medie. Care primesc bonusuri legale la care cei de la privati ar visa doar (magistratii continua sa incaseze spor de stres doar pentru ca vin la serviciu). Care lucreaza in conditii mai putin stresante, in general, pentru ca exista reguli legale de promovare si desfasurare a activitatii.
In interiorul categoriei bugetarilor, la randul ei, protesteaza cei mai privilegiati. Magistratii inca mai cred ca au un drept legal la pensii speciale (aici nedreptatea se cupleaza cu nesimtirea: ideea ca unii au dreptul la o pensie pentru care nu au contribuit e rodul unei minti hulpave). In educatie protestele regulate vin dinspre profesorii titulari care au posturi sigure, nu dinspre suplinitori, care sunt mai prost platiti si trebuie confirmati anual. Pensionarii cei mai vehementi sunt cei cu pensii speciale, nu fostii agricultori, care au pensiile cele mai mici. As putea continua.
Din pacate, experienta ne arata ca cei care protesteaza castiga. Societatea noastra nedreapta devine si mai nedreapta. Ne indreptam spre o realitate cu doua Romanii, dar nu in sensul lui Adrian Nastase. Avem, de fapt, o Romanie a privilegiatilor legali care sunt bine organizati si smulg noi privilegii. si o Romanie a celor care raman pe afara: somerii, taranii, pensionarii cei mai saraci, romii saraci, angajatii la privati care traiesc din salariul minim. Uitati-va dupa ei la viitoarele mitinguri ale sindicatelor. Nu vor fi acolo.
