10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialA inceput luna cadourilor

A inceput luna cadourilor

Un inventar al celor mai proeminente actiuni ale Partidului Conservator arata atat de apetisant incat se cuvine detaliat.
Reducerea TVA pentru alimente, majorarea unor pensii ar face sem-nificativ mai buna viata din cele mai defavorizate zone ale societatii. Asta, numai daca micsorarea TVA ar produce mecanic schimbarea preturilor din galantare, iar modificarile modului de calcul al pensiilor ar influenta semnificativ cuantumul acestora. Oricum, orice partid de stanga se poate mandri cu asemenea initiative.
Confiscarea averilor dobandite ilicit (masura situata mai la stanga stangii) i-ar umple, desigur, de bucurie pe cei mai frustrati dintre noi, pentru care nici nu conteaza ca exista principii constitutionale precum garantarea proprietatii Ð culmea, acelasi principiu pentru care, pe vremea cand se numea Umanist, un partid initia (fara succes, de altfel) o campanie de strangere de semnaturi. In schimb, asa cum ii sta bine unui partid conservator (deci de dreapta), profitul reinvestit nu ar trebui impozitat, ceea ce le-ar face o deosebita placere micilor (si, mai ales, marilor) intreprinzatori.
E drept, ar fi o problema daca cineva ar calcula: (a) cat reprezinta 10% din valoarea produselor alimentare comercializate in Romania; (b) cu cat s-ar majora fondul de pensii; (c) cat reprezinta 16% din totalul investitiilor si, dupa ce ar mai adauga cateva initiative similare, ar trage linie si ar aduna. Ma tem ca cifra din Top 300 reprezentand averea unei anumite familii nu ar acoperi suma (dar nici nu era cazul, nu cred ca la asta se referea istoria cu confiscarea).
Saptamana trecuta, acelasi partid initia, la Buzau, un mars de protest impotriva scoaterii icoanelor din scoli. De fapt, era un mijloc de presiune asupra unui om, profesorul buzoian Emil Moise, la a carui sesizare Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii recomandase scoaterea simbolurilor religioase din scoli. Opunand libertatea de constiinta caracterului laic al invatamantului public, conservatorii supuneau oprobriului urbei un om care indraznise sa se indoiasca. Logica e simpla si a exprimat-o Asociatia Civic Media, cand a considerat ca in acest fel se “jignesc si lezeaza 18.806.428 de crestini ortodocsi din aceasta tara”. (Apropo, ma numar printre cei 18 milioane si nimeni nu m-a intrebat daca ma simt lezat, tentatia de a vorbi in numele milioanelor e mare.) In realitate, e vorba de credinta ca majoritatea isi poate impune punctul de vedere asupra minoritatii, chiar si atunci cand nu are dreptate.
Am insistat asupra acestei stiri pentru ca ea mi se pare simptomatica pentru discursul populist: spune lucruri care plac majoritatii si vei avea de castigat. Nu e vorba de stanga sau de dreapta, ci doar de un tip de retorica. Ei bine, sunt convins ca majoritatea conationalilor nostri doresc alimente mai ieftine, pensii mai mari, datul in cap celor mai rasariti, scaderea impozitelor. In general, vei fi aplaudat de cate ori vei arunca pietre asupra celui care gandeste altfel decat toata lumea. Asta insa nu e suficient pentru a pretinde ca ai un program coerent, care sa faca diferenta intre promisiuni si politici.
Curios lucru, in ciuda unor argumente atat de puternice si de sarguincios ambalate mediatic, Partidul Conservator nu prea depaseste in sondajele de opinie (stiu, sunt trucate!) pragul de 3%. Sa fie numai pentru ca altii stiu scamatorii mai spectaculoase? Sau pentru ca acestui partid ii lipseste ceva ce se numeste credibilitate si care se bazeaza pe coerenta?
In urma cu putine zile, Partidul Conservator, considerand ca avantajele de a fi in opozitie vor depasi, in perioada urmatoare, profiturile guvernarii, si-a anuntat iesirea de la guvernare, motivul invocat fiind imposibilitatea de a-si duce la indeplinire masurile enumerate mai sus. De atunci, pe scena politica e zarva mare, dar, in toata logoreea care a urmat, nimeni nu a mai pomenit despre reducerea TVA, neimpozitarea profitului reinvestit, confiscarea averilor ilicite si restul darurilor. Dovada ca ele nici nu contau altundeva decat in arsenalul de momeli electorale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă