9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăOpera & Classical Music„Bietul Buzău!” Texte bizare la moartea lui Urmuz

„Bietul Buzău!” Texte bizare la moartea lui Urmuz

La 23 noiembrie 1923 a murit Urmuz. Publicăm mai jos câteva texte mai puțin cunoscute, scrise imediat după dispariția scriitorului: procesul verbal de constatare a morții și câteva reacții din presă.

*

PROCES-VERBAL

Astăzi 23 nov. 923

Noi N. Dezideratul, comisar de poliție șeful circ. 3 perif. Buc.

S-a prezentat în fața noastră sergentul de oraș cu seria 738 anume Roșu Gh. care raportează că pe șoseaua Kiselef în dosul Bufetului în bosket se găsește un om împușcat. Imediat ne-am transportat în localitate și aci în dosul bosketului într-un bosket în apropiere de șos. Jianu colț cu str. D-tru Ghica în adevăr am găsit un individ culcat pe pământ cu fața în sus mort împușcat în tâmpla dreaptă iar în mâna dreaptă ținea un revolver marca S.T.M. îmbrăcat în haine gri și pardesiu de asemenea gri cu vergi ghete negre și pălărie maron la percheziția făcută s-a găsit asupora lui mai multe notițe, scrisori și o carte de membru No. 10436 a soc. Funcționarilor publici pe numele D. Demetrescu-Buzău ajutor Grefier Casație precum și suma de lei 943 (noua sute patruzeci și trei) într-un portmoneu de culoare neagră tot asupra-i s-a mai găsit un ceasornic de aur fără capac și 2 chei.

Cadavrul a fost lăsat în aceeași poziție și cu telegrama No. 12118 din 23 XI 923 ora 8 dimineața am anunțat pe cei în drept după care în fața liceului a dosit D-l procuror de serviciu și a ordonat transportarea cadavrului la morgă care a și fost trimis la adresa No. 12120 din 23 XI c. După ce mai întâi am stabilit că se numește D. Demetrescu-Buzău cu domiciliul în str. Apolodor 13 unde își are familia și s-a sinucis.

În urma acestora am anunțat telefonic prin circa I poliția, familia când s-a prezentat D-l Stoicescu funcționar superior în ministerul de Industrie și comerț cumnat cu numitul care după ce ia cunoștință de caz ne face o declarație scrisă separat semnată propriu și vizată de noi se anexează aci și din care rezultă că D-l Demetrescu-Buzău grefier la Curtea de casație București în ultimul timp suferia de nervi în ultimul grad boala care l-a determinat să-și curme viața.

Ca așa fiind prezentul proces-verbal cu una declarație una carte de membru 2 scrisori un bilet al Spitalului militar 2 chitanțe no. 172 și 183 – spitalul Colțea 2 cărți de vizită pe numele D. Demetrescu-Buzău Magistrat una chitanță de 3000 lei una nouă care cuprinde una coală jumătate 2 carnețele de note mai multe notițe și cărți de vizită un ceasornic aur fără capace două chei mari și una mică un portmoneu negru de piele suma 943 (nouă sute patruzeci și trei lei) și un revolver marca S.T.M. cu cinci cartușe netrase se înaintează locului drept spre cale legală.

Drept care am dresat prezentul proces-verbal spre cale legală.

Comisar (ss) N. Dezideratu.

Asistent

(ss) Cojocaru

(ss) I. Popescu

*

Fapte diverse

Azi, la orele 7 dim., a fost găsit într-un boschet de la șosea, în apropierea colțului șos. Jianu cu str. Dem. Ghica, cadavrul unui necunoscut. Mâna dreptă a acestuia era încleștată pe revolver, ceea ce a dus la deducția că e vorba de sinucidere.

Cadavrul poartă anumite semne care arătau că moartea se produsese cu 7-8 ore mai devreme. Procedându-se la percheziționarea corporală, s-au găsit cărți de vizită și scrisori pe numele D. Demetrescu-Buzău, str. Apolodor 13.

Făcându-se cercetările, s-a aflat că sinucigașul e Dem. Demetrescu-Buzău, Grefier la Curtea de casație. Motivul tragicului act e o boală gravă de care suferia sinucigașul.

(Lupta, II, 586, 25 octombrie 1923)

*

Sinuciderea unui grefier de la casație

Ieri dim. pe la orele 7 jum. a fost găsit mort, de către sergentul din post, într-un boschet din dosul bufetului, în apropiere de șoseaua Jianu colț cu str. Dimitrie Ghica, un necunoscut, binișor îmbrăcat. În mâna dreptă încleștată, se afla revolverul cu care necunoscutul și-a răpus zilele printr-un glonț tras în partea stângă a pieptului, perforându-i inima și ieșind apoi prin spate. Asupra lui s-au găsit mai multe cărți de vizită cu adresa: Demetru Demetrescu-Buzău, str. Apolodor 13. După înfățișare pare să fi fost un mic slujbaș.

Din ordinul procurorului de serviciu, cadavul sinucigașului a fost transportat la Institutul medico-legal. Se crede că sinucigașul și-a pus capăt zilelor astă-noapte pe la orele 12.

În ultimul moment aflăm că sinucigașul de la Șosea se numește D. Demtrescu-Buzău, a fost grefier la Înalta Curte de Casație și justiție, domiciliat în București, str. Apolodor No. 13. La el s-au găsit mai multe scrisori în care arată că își curmă firul vieții din cauza unei paralizii ce-o căpătase de câtva timp și care îi transformase viața într-un adevărat chin.

(Dimineața, XX, 6126, noiembrie 1923)

*

Cauzele sinuciderii

Am vorbit în ziarul nostru de ieri de sinuciderea de la Șosea. Demetrescu-Buzău era fiul regretatului medic cu acelaș nume. Licențiat în drept, având o rară cultură literară și artistică, Dem.-B. era bine cunoscut în cercurile intelectuale din capitală. A fost mai mulți ani magistrat în provincie, dar nu se putea împăca din cauza firii sale de provincie: îl atrăgea viața Capitalei.

Nereușind să obțină un loc de judecător în București, s-a mulțumit cu situația de grefier la Curtea de casație.

În ultimul timp îl rodea o boală nemiloasă, ale cărei progrese repezi îl alarmase și îl demoralizase cu totul. A căutat salvarea într-un glonț de armă.

În cercul prietenilor săi, Buzău citea bucăți literare curioase de o căutată originalitate, încercând să-și arate disprețul chiar față de forma literară – după cum sfătuia Hajdeu pe pesimiști. Despre acest magistrat și intelectual cunoscut, un ziar spunea că era „binișor îmbrăcat”. Bietul Buzău! Ar fi meritat o soartă mai bună și cu deosebire o moarte mai… bună sau chiar mai rea, dar nu așa de râsul celor care nu l-au cunoscut, care nu l-au înțeles și care nici nu puteau să înțeleagă un suflet atât de complicat ca al lui.

Magistrații au datoria să-i ia corpul de la morgă, iar prietenii să nu uite pe îndrăgostitul concertelor bune și al cărților alese – pe bietul Buzău…

(Dimineața, 26 noiembrie 1923)

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă