10.2 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăOp & EdUnde sunt boii de altădată?

Unde sunt boii de altădată?

Poporul român are o vorbă străveche: “greu la deal cu boii mici.” În etosul românesc, boii sunt animalele de povară, chinuite să poarte jugul, să are și să aducă roadele în hambare. Este Florin Cîțu un personaj damnat să guverneze sau are capul în jug, pentru a trage carul fără boi?

Există cel puțin două percepții publice. Una că e pus să curețe grajdurile lui Augias, adică să acopere niște goluri din finanțe, alta, să facă pârtie generalului în rezervă Nicolae Ciucă.

În ambele situații, el e cu capul în jug. Doar un naiv poate crede că mai rezistă ca interimar fără frânghie și săpun. Are niște tălăngi pe care le ține ascunse. Când va veni timpul strângerii lațului, fie le predă stăpânului, fie le folosește drept sirene. Naivii se vor întreba atunci “pentru cine bați clopotele, Vasilică?”

După vizita lui Loyd Austin, decizia schimbării sale era luată. Lipsa de interes a șefului Pentagonului pentru personajul din fruntea executivului s-a văzut din avion. Nu s-a întâlnit și cu premierul Cîțu. De unde și impresia că era out. Administrația americană nu pariază pe cai morți. Totuși, cum de mai rezistă la vârful cabinetului?

Este Florin Cîțu un personaj damnat?

Există tot mai multe necunoscute. De ce liberalii renunță tot mai mult, doar de dragul de a nominaliza premierul? Se întreabă multă lume. Azi, liderii celor trei partide PSD-PNL-UDMR se duc la Palatul Cotroceni la consultări cu președintele. Din ultimele date ale problemei, PSD ar fi luat frișca guvernării, liberalilor rămânându-le în schimbul fotoliului de prim ministru. ministere de travaliu, nu de bani.

Este Vasilică doar boul de sacrificiu? Zilele sale sunt numărate, dar el tot supraviețuiește. Pune Iohannis carul înaintea boilor. Dar câți boi mai are?

Citește și: PARIS MATCH: Poate deveni România o monarhie constituțională?

Boul, cum am mai spus, nu e doar peiorativ. În întreaga istorie a țăranului român, boii simbolizau nu doar forța de tracțiune, ci și prosperitatea. Strănepoții celora care au vărsat sânge, în primul război mondial, pentru ca Ferdinand să-i împroprietărească, nu dau doi bani pe pământ. Fie că nu mai au boi, fie că și-au pierdut boii de la bicicletă. O singură constantă: nu mai există boi care să tragă.

După cum se știe, boul este un taur castrat. Nu a trebuit să vină Disney Land să ne explice cum un personaj ca Ferdinand, de desene animate, poate fi uman. Astăzi, ogoarele se ară cu cai putere, nu cu boi la jug.

citește și: Ineptocratul de la Cotroceni are siamezi

Apocalipsa comunistă a picat asupra străbunicii mele în momentul când i-au luat boii. Știa că nu-și mai poate lucra pământurile. Au amenințat-o că o duc în Siberia. Știa că boii bătrâni fac brazda dreaptă.

desen de Ștefan Popa Popa’S Este Florin Cîțu un personaj damnat?

Astăzi, a fi un bou e jignitor. Nici nu prea mai sunt politicieni cu boii acasă. Boul de azi e un gadget, atunci când nu are chip de figurină din gelatină.

Poate și de aceea le merge rău românilor. Boii de noapte, adică huhurezii, rag a pagubă. Sigur că boii nu sunt compatibili pensaților și nădragilor ținuți pe vine. Cum i-ar sta unui bou lângă o junincă botoxată, care urlă că nu vrea copii, ca să nu polueze planeta?
Tripleta politică se duce azi la Cotroceni, fără să întrebe unde s-au dus boii popii, când au apus vremurile bune, ce nu-s?

Cine este geeeeeneeeraaaaluuu’?

Iohannis a decis. Nicolae Ciucă e alesul. Al lui, al Potomacului, al firmelor americane de armanent? Ciucă – al nostru e doar în mișto-ul internaut.

Nu știm dacă președintele știe povestea lui Dănilă Prepeleac. E scrisă în manualele de la clasele elementare. La sfatul fratelui său, Dănilă – eroul lui Ion Creangă – s-a dus la târg să-și vândă boii tineri și puternici. Pe drum i-a schimbat pe o căruță care mergea la vale. Pe o costișă, și-a dat seama că nu poate urca fără boi. A dat carul pe o capră. Capra se împotrivea și a fost dată pe un gâscan, pentru ca în final să-l dea la schimb pe o pungă goală.

Tâlcul istorisirii e însăși viața politică a lui Florin Cîțu. Orice fandacsie ar mai face, cariera personajului s-a încheiat. Restul sunt zvârcoliri. Sau tânguirile broaștei lui Fountain, care se visa umflată, cât un bou.

Ești mare nu e sinonim cu a fi bou. Boul era un personaj fără de care nu se putea ara, în trecut, pământul. Astăzi, nu mai avem boi, decât în desenele Maestrului Ștefan Popa Popa’S.   

Vocile lumii

Grigore Alexandrescu

Boul și vițelul

Este Florin Cîțu un personaj damnat să guverneze?


“Un bou ca toți boii dobândește o poziție socială importantă. Vițelul e alungat de pe pajiștea boului. Acțiunea ajunge la intensitatea maximă, în momentul în care boul iesit la plimbare trece pe lângă vițel ignorându-l, spunând că el n-are astfel de rude,” reprezintă esența fabulei lui Grigore Alexandrescu “Boul și vițelul”

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Jaqueline Cristian, la un meci de calificarea pe tabloul principal de la Madrid

Jaqueline Cristian a învins-o în două seturi pe americanca McCartney Kessler, scor 7-6, 6-4, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu...

Țările din UE nu sunt încă hotărâte să trimită sisteme Patriot în Ucraina

Miniștrii europeni au declarat luni că analizează de urgență modul în care pot oferi mai multă apărare aeriană Ucrainei, dar nu s-au oprit la...

Se deschide cel mai mare mall din Capitală. Se fac angajări

Se pregătește deschiderea celui mai mare mall din Capitală și vor fi angajați sute de oameni. Militari Shopping se va transforma în cel mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă