18.4 C
București
vineri, 27 mai 2022
AcasăOp & EdZiua Culturii Naționale, uitată, cât timp nu e cu mici sau fasole

Ziua Culturii Naționale, uitată, cât timp nu e cu mici sau fasole

Sâmbăta trecută, de Ziua Culturii Naționale, am mers într-o promenadă pe străzile Capitalei.

M-am plimbat chiar și pe străzile din Centrul Istoric, prin locuri pe care le frecventa, cu aproximativ un secol și jumătate în urmă marele poet al neamului nostru, Mihai Eminescu.

Niciun semn care să indice importanța zilei de 15 ianuarie pentru istoria acestei nații nu se putea observa pe străzile Bucureștiului.

În afară de câteva declarații ale politicienilor, care au bifat că și-au făcut datoria, și câteva evenimente ale ICR, lipsite de impact, nu am avut nici în acest an evenimente culturale care să le reamintească importanța acestei zile cetățenilor.

Nu e de mirare că mulți plimbăreți de sâmbătă seara nu aveau habar despre ce înseamnă Ziua Culturii Naționale.

Sunt și mai mulți cei care cred că Eminescu a murit pe data de 15 ianuarie.

Data de 15 ianuarie trece neobservată pentru că nu este asociată nici cu grătare cu mititei și bere, ca 1 Mai, și nici cu ciolan, fasole și țuică, așa cum este 1 Decembrie.

Cu alte cuvinte, nu mai există interes pentru limba română și, prin urmare, pentru identitatea acestui popor.

În aceste condiții, nu ar trebui să ne mai mire că nu mai avem de mulți ani olimpiadă internațională de limba română.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea că a purtat discuții cu omologul său francez, pentru ca pe viitor să avem din nou olimpiadă internațională de limba română.

Momentan, nu o avem nici pe cea națională, dar avem promisiuni din partea conducerii Ministerului Educației că va exista această competiție școlară.

Mai înainte de toate trebuie ca cetățenii acestei țări să conștientizeze importanța zilei de 15 ianuarie și cât de mult contează ca acest popor să nu-și piardă identitatea.

Să ne amintim de Eminescu, măcar de Ziua Culturii Naționale!

Despre Eminescu

George Călinescu:

Eminescu reușește acest lucru paradoxal: să placă omului simplu, printr-o concepție ingenuă și elementară, înscriindu-se cu această ipostază folclorului național și să tulbure pe omul rafinat de pretutindeni, prin complicația coloarei și a formei și prin străfundurile filosofice.

Constantin Ciopraga:

Eminescu este o permanență. Primul aspect exemplar al geniului eminescian este capacitatea extraordinară de a învesti efemerul, cotidianul și istoria în forme artistice care sugerează perfecțiunea.

Edgar Papu:

Unul dintre secretele lui Eminescu este acela de a fi pătruns înlăuntrul cuvântului, în cutia sa de rezonanță, unde i-a surprins ca nimeni altul toate tonurile posibile, cu întreaga bogăție de sensuri, subsensuri și semnificații, pe care le-ar putea scoate din adânc fiecare vibrație a sa.

Petru Creția:

Eminescu tinde să devină tot mai mult Eminescu, ceva pus deoparte în lada de zestre a nației și de care ești mândru că se află acolo ferit de orice întâmplări …

 Ca orice mare poet, Eminescu e un poet dificil. Și cu atât mai dificil cu cât el singur generează prin vraja și prin cântul versurilor sale, mirajul facilității.

Nichita Stănescu:

,,Nu credeam să-nvăț a muri vreodaă” este cel mai vital vers pe care îl cunosc … Este versul unui învingător, al unui om care a supraviețuit. Al poetului care a supraviețuit cel mai intens în literatura noastră, pentru că a exprimat cel mai acut pricina și sensul literaturii: A FI. Eminescu cel mare, în Amintiri din prezent, p. 114, Editura Sport, Turism 1985, București

Mircea Eliade:

Poate că în coexistența contrariilor stă cheia cu care am putea descifra enigma lui Eminescu: faptul că acest pesimist în filosofia lui teoretică era atât de optimist când interpreta istoria; faptul că acest tradiționalist era însetat de culturile occidentale și extrem-orientale; faptul că acest conservator a înfăptuit cea mai radicală revoluție lingvistică, fundând în bună parte poetica românească modernă și contribuind ca nimeni altul la purificarea, însănătoșirea și îmbogățirea prozei literare.

Poate că această coexistență a contrariilor era cerută de structura omului universal, așa cum tindea să-l întrupeze geniul lui Eminescu.  

I.L.Caragiale:

Lucrarea ce un mare artist ca Eminescu o lasă este, cu toate calitățile și defectele ei, ceva sfânt, fiindcă în ea se întrupează (…) gânduri și simțiri de veacuri ale acestuia (neamul său – n.n) și de aceea, fără teamă de exagerare, s-a putut zice că o așa lucrare este patrimoniul omenirii întregi, nu numai al acestui neam. Două note (1892), Opere, vol.III, București, Cultura națională, 1932

Tudor Arghezi:

A vorbi de poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă (..) Nu poate să ajungă vorba până la el fără să-l supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă, și să legene din depărtare, delicata lui singuratecă slavă. În toate veciile străbătute de atleții și bicicliștii filosofiei, el își are vecia lui deosebită, închisă. Trebuie vorbit pe șoptite. Inscripție pe amfora lui, 1957

Pompiliu Constantinescu:

Eminescu este astăzi  instituție națională; viața și opera lui alcătuiesc un monument neclintit al culturii române; nici intemperiile vremii, nici adeversitățile crunte ale istoriei, momentele de decădere și înălțatre ale oamneilor, nimic nu-l pot atinge în eternitatea lui spirituală; căci Eminescu nu mai este un simplu nume, oricât de mare ar fi el, din repertoriul divers al literelor naționale; el este însăși mărturia supremă a existenței  noastre ideale, este una din marile justificări ale exitenței de român, între atâtea entități etnice și spiriruale care-și dispută un loc sub soare. O catedră Eminescu. 1940

Șerban Cioculescu:

Amintirea lui Eminescu ne este scumpă tuturor, fără să fie numaidecât condiționată calendaristic. (…) Crâmpeie din poemele lui (…) crâmpeie de lumină, iradiind bucurie indiferent de tonalitatea lor afectivă, ne însoțesc la tot pasul. Gazeta literară, 1961

Lucian Blaga:

Eminescu desăvârșește opera poetică a unui veac întreg, al cărui aluat atâția l-au frământat. Pregătindu-i drumul. Cu înclinări de gândire mare, ce îmbrățișează lumea, stăpân pe cultura veacurilor, el și-a putut încerca geniul în cele mai diverse genuri literare; și o sporire a știut aduce oriunde a încercat a nouă exprimare a sufletului. Introducere la Eminescu, Poezii lirice, 1923

Gheorghe Eminescu:

Ce a însemnat Eminescu ca poet o știm cu toții. El a primit astăzi consacrarea definitivă de luceafăr al poeziei românești. El este poetul a cărui poziție n-au clătinat-o nici timpul, nici adversitățile, nici avalanșa de curente literare care au urmat romantismului.

Ce a însemnat el ca om, Tudor Arghezi a rezumat în câteva cuvinte: ,,,….egal cu sine și nedesmințit, Eminescu a fost ceea ce se cheamă un caracter”. Profil eminescian, 1973

Mihai Eminescu:

Numai poetul

Ca păsări ce zboară

Deasupra valurilor,

Trece peste nemărginirea timpului. Numai poetul

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Oleg Chiseliov: “Putinismul îmbină doctrina naționalistă și imperialismul rus”

Oleg Chiseliov are 17 ani.  Elev în clasa a 11-a la Liceul Teoretic „Pro Succes” din Chișinău, Republica Moldova, e un unionist convins și...
Ultima oră
Pe aceeași temă