Se cunosc glumele făcute în cetate cum că, dacă i s-ar da pe mână autoritatea executivă în treburile publice, P.F. Daniel ar face ce nu s-a făcut în ultimele decenii: spitale (câteva proiecte mari au fost începute de decenii și abandonate), autostrăzi (avem puține, scumpe și uneori se surpă înainte de a fi terminate) șamd. Sunt tocmai marotele prin care este acuzată obsesiv Biserica de progresiști, ateisti și/sau ideologii LGBT.
„România liberă” a considerat că Patriarhul României este cel care merită să fie desemnat ca „Omul anului“ în 2018, an în care am marcat cu toții Centenarul Marii Uniri. Fără realizarea Catedralei Neamului, anul s-ar fi deșertat fără să se fi imprimat în inima națiunii un moment deosebit, fiind vizibilă tentativa unor cercuri de putere de a mimimaliza importanța acestui eveniment istoric epocal, în care toate provinciile românești ce erau în afara granițelor Regatului României de atunci – Banatul, Transilvania, Basarabia și Bucovina – au fost unite sub același steag.
Alături de credința ortodoxă, dragostea de țară și apartenența la comunitatea lărgită, a poporului, sunt piloni de stabilitate indezirabili unui establishment cu pulsiuni mesianice, ce se pregătește de asaltul final împotriva sufletului uman.
Catedrala Neamului a avut și va avea acest rol esențial, de a închega aceste energii irosite iresponsabil în ultimele decenii, fiind concepută ca un chivot în care să se fi strâns însemne și particularități specifice tuturor provinciilor românești, la o scară pe care numai un simbol național o poate susține. În acest sens, aș propune ca Mormântul Ostașului Necunoscut, care e plasat încă în proximitatea unui mausoleu ateist-bolșevic, să fie adus acolo unde ar trebui să-i fie locul, în piața din fața Marii Catedrale.
Revenind, PF Daniel, Întâistătătorul Bisericii, are acest simt al prezenței pe care îl completează cu energia faptei. Despre faptul că este și un important teolog, fiind ucenic al marelui Părinte Stăniloae, poate cel mai împlinit teolog al secolului XX, las pe cei îndrituiți să o facă. Cert este că în cadrul controversatului Sinod Pan-Ortodox din Creta, delegația BOR condusă de PF Daniel a avut un rol important în indiguirea unor excese liberale (fiind pregătit un aggiornamento pe meridian ortodox după eșecul Vatican II) care ar fi dus, cu siguranță, la pier-
derea unității euharistice. Aici s-a văzut anvergura Patriarhului Daniel și a ierarhilor noștri prezenți acolo. Iar aceste cuvinte de susținere nu le-am auzit nicăieri altundeva decât de la monahii (români și nu numai) din Sfântul Munte Athos, a căror acrivie în chestiuni dogmatice este binecunoscută.
Sperăm ca și actualele tensiuni între câteva biserici autocefale să fie soluționate cu tact și diplomație de Patriarhul celei de-a doua biserici ca mărime din tot spațiul ortodox al lumii.
Dacă ar fi să remarc și lucrurile ce ar trebui să fie mai bine împlinite, cred că dialogul Prea Fericirii Sale cu societatea românescă ar trebui să fie deschis, să nu se rezume preponderent la trustul de presă aferent Patriarhiei. E drept că mass-media a avut în ultimii ani un rol strategic, esențial, în demolarea încrederii românilor în Biserică, însă fiecare spațiu sincer de comunicare ar trebui accesat fără suspiciune. Este și ceea ce i-am comunicat și vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, ai cărui consilieri îl țineau într-o înstrăinare mediatică față de pleroma Bisericii, crezând că îl protejează de „răutatea zilei“. În ultimii săi ani însă a izbutit să-și înfrângă neîncrederea mediatică și îmi aduc aminte cu emoție de interviul de la Palatul Patriarhiei făcut cu înțeleptul Patriarh – ce a stat la cârma Bisericii în anii grei din ultimul deceniu al tiraniei ateiste și în perioada tulbure a tranziției – pentru o televiziune comercială.
Dumnezeu a vrut ca pe tronul arhieresc să-i urmeze P.F. Daniel, iar acum, după 11 ani de păstorire, putem să conchidem că Patriarhul BOR a reușit să suplinească neajunsurile găsite, să renunțe la anumite cutume anchilozate, să răzbească într-o lume centrifugală și să țină unitatea Bisericii, chiar dacă grupuscule interne au mizat pe segmentarea credincioșilor din singura Biserica autocefală ortodoxă în care nu a existat o schismă majoră în ultimul secol – chestiune care irită adversarii Ortodoxiei.
Anul viitor, dedicat de Întâistătătorul BOR Satului Românesc, arată o preocupare față de un subiect ocolit de tot spectrul politic și de intelighenția noastră, dezastrul depopulării din cauza lipsei de perspective a locuitorilor săi. Satul, acest izvor de Tradiție și factor de perenitate în tot spațiul național (fără rezistența și puterea lor de îndurare în teritoriile ocupate, așa cum a fost Transilvania timp de secole, elementul românesc ar fi dispărut), punctează o agendă care arată că singura instituție conectată la problemele reale ale țării, pe care le cunoaște și încearcă să le rezolve după puteri și cu ajutorul lui Dumnezeu, a rămas Biserica Ortodoxă Română.
Întărit de cuvintele Mântuitorului – „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea“ (Ioan, 16;33) – PF Daniel, Patriarhul Ortodoxiei românești, va trebui să își ducă pe mai departe Crucea grea a responsabilității misiei date de Pronie. Trebuie însă să știe și să simtă că nu este singur, că Trupul Mistic al lui Hristos, prin mădularele sale, va fi într-o permanentă stare de veghe activă.
