Reuniunea OMS de la Geneva ar fi trebuit să fie, ca în alți ani, o demonstrație de unitate, competență și responsabilitate colectivă. Într-o lume tot mai vulnerabilă în fața crizelor sanitare, atmosfera e una de avarie.
Cuvintele cheie nu mai sunt „cooperare” sau „prevenție”, ci „reducere” și „prioritizare”. Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze profund nu este doar plecarea SUA din OMS, ci felul în care aceasta va modifica însăși arhitectura sănătății globale.
Fără contribuția financiară masivă a Statelor Unite, aproximativ 18% din bugetul total, OMS nu mai poate funcționa, decât în regim de avarie. Programele de formare vor fi reduse, birourile din țările dezvoltate închise, iar atenția se va concentra pe aprobări urgente și stingerea epidemiilor. Cu alte cuvinte, ne vom ocupa de focare, nu de prevenție. Vom trata simptomele, nu cauzele. Iar asta e ca și cum ai repara o casă luată de ape, dar ai refuza să construiești un dig.
Retragerea SUA nu este doar un gest politic, ci o declarație ideologică: „ne retragem dintr-un proiect comun, pentru că nu mai credem în el”. Pe fond, ne confruntăm cu o întrebare care depășește cadrul sanitar: ce se întâmplă când liderii lumii refuză să mai joace în echipă? Când marile puteri tratează sănătatea globală ca pe un cost și nu ca pe o investiție strategică?
OMS este singura instituție cu mandat global care poate răspunde coerent unei crize pandemice. Slăbirea sa echivalează cu slăbirea unei plase de siguranță pentru întreaga omenire. Într-o lume în care virusurile călătoresc mai repede decât deciziile politice, orice retragere majoră dintr-un efort comun ne costă, pe toți, enorm.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News
