15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăOp & EdSă ne rugăm pentru Rudel!

Să ne rugăm pentru Rudel!

Diagnosticul pus de specialiști în dosarul medical al lui Rudel Obreja e crunt: cancer cu metastaze. Ca urmare, numărul crimelor comise de sistemului represiv al Binomului SRI-DNA,  impus de partenerul strategic, se ridică la paisprezece. Unii au murit înainte de a fi primit sentința: nevinovat.

Marele boxer, cel care a adus prin Gala Bute audiență de sute de milioane de telespectatori României, pentru care statul ar fi trebuit să cheltuie miliardul de dolari, pe publicitate, a fost acuzat că a uitat să înregistreze o factură de câteva sute de mii de lei. A pledat, pe tot timpul procesului, nevinovat. DNA n-a reușit să probeze infracțiunea de care a fost acuzat. Bărbătește, s-a luptat ca un leu pentru dreptate.
Acum, aflat sub perfuzii, așteaptă clemența unui regim criminal. Azi se va judeca punerea sa în libertate. Dar ce libertate? Pe un pat de spital? Așteptând mila lui Dumnezeu?

Rudel a promis că va lupta până la moarte pentru dreptate

„Ăștia mă vor ucide!” – avea să mărturisească la o partidă de șah în celula sa de la Jilava, judecătorul Stan Mustață, trimis la Beciul Domnesc, pentru că nu a vrut să dea sentința ordonată de sistemul criminal, legat ombilical cu Potomacul. Și l-au ucis, cu bună știință. Nimeni n-a plătit pentru crimă.

Voinic din fire, Rudel a promis că va lupta până la moarte. Și iată că ienicerii armatelor de ocupație a României i-au distrus viața și sănătatea. Un doctor Mengele din penitenciar îi dădea analgetice, spunându-i că are dureri la coloana vertebrală. Orice stagiar ar fi știut că iradierea în burtă, cu înțepături de tip suliță, sunt afecțiuni ale pancreasului. În mod normal acesta ar trebui deferit justiției. Pus sub acuzare. Nu e primul caz. Mulți omologi de-ai lor au comis-o. I-au lăsat pe deținuți să moară cu zile.

Marelui pugilist, statul i-a conferit, în loc de Ordinul național pentru merit, ordinul de intrare în pușcărie

Klaus Iohannis i-a decorat pe David Popovici și pe Adrian Rădulescu cu cel mai înalt ordin al statului. I-a felicitat, citind de pe o fițuică. N-a avut grandoarea și grandilocvența de a-i privi liber în ochi, semn că și el ca Băsescu, nu e decât o sculă a jefuitorilor de țară.

Tânărul David a mulțumit statului, nu președintelui, o replică de tip mănușa de mătase. Eram în direct la Realitatea Plus. Dezbăteam despre dezastrul lăsat de jefuitorii de țară. Un breacking news a întrerupt discuțiile din studio. Audiența s-a prăbușit de trei ori, în câteva minute, semn că telespectatorii nu mai dai nici doi bani pe ce face sau ce spune președintele.

Extrapolând în timp, dacă Rudel Obreja ar fi fost decorat (așa cum ar fi meritat) pe vremea când ridica drapelul României pe cel mai înalt catarg, când românii se bucurau de strălucirea medaliilor de aur, europene și mondiale (pe care putea să le care doar cu roaba n.a.), când micuții se apucau de box, doar pentru că eroul le dădea aripi, iar aceștia devenind maturi ar fi aflat că marele Obreja e dat la câini pentru o faptă care nu există, nu i-ar fi îndemnat dracii să pună mâna pe secure?

desen de Ștefan Popa Popa’S

Românii sunt prea îngăduitori. Iar când te gândești că mai există tineri, care cred că lor le va fi mai bine dacă oameni ca Rudel Obreja mor în pușcării, îți vine să dai foc la casa de nebuni și la palatul ideologiei progresiste.

Rudel Obreja plătește azi cu viața pentru că n-a vrut să-i dea pe alții în gât. Un caracter nobil. O ființă plăcută lui Dumnezeu. Un individ cu pumnul tare, dar care n-a lovit niciodată în afara regulamentui.

Dar ce regulament au dihăniile peșterii numite DNA? Cum au reușit otrepele să zăpăcească tinerele generații cu mesajul “DNA / să vină să vă ia?!” Oare tefeliștii nu-și dau seama, acum când securitatea nu-i mai scoate în stradă, că au fost mințiți?

Să vină în piață publică un golem al cauzelor de salvare și să prezinte proba vinovăției marelui sportiv! Are cineva curajul să ridice piatra?

Neam înfrânt. Cum i-a ucis sistemul în aplauzele nărozilor

Părem o națiune învinsă. Acum, câțiva ani, pe judecătorul Stan Mustață l-au ucis cu zile. Nimeni nu a protestat. Când Sorin Frunzăverde, ideologul Partidului Democrat și inițiatorul intrării acestuia în PPE, se usca pe picioare în penitenciar și cerea dreptul la o internare, gardinienii și medicii din penitenciar i-au spus că se preface. La ieșire din închisoare, un cancer galopant l-a ucis.

Recent, un medic ortoped a murit cu o lună înainte ca Instanța Supremă să dea sentința: nevinovat.

Pe fostul moșier și ministru de finanțe, Decebal Traian Remeș, condamnat pentru că ar fi luat mită caltaboși (el având fermă de porci n.a.), gestapoul Luluței l-a terminat. După ieșirea din pușcărie, un cancer s-a răspândit în tot organismul, astfel scurtându-i-se viața.

citește și: Fantoma Cenaclului Flacăra băntuie mințile progresiștilor

Pe omul de afaceri Dan Adamescu nu l-au lăsat să se trateze într-un spital civil. L-au ținut în celulă, până ce boala s-a agravat, iar medicii civili n-au mai putut să-i facă nimic.

Presat de procurorii anticorupție, pentru a se constitui parte vătămată în dosarul Fermelor Băneasa (cu un prejudiciu niciodată demonstrat), președintele Senatului USAMV, Alexandru Șonea, s-a sinucis.

O serie de judecători și procurori și-au luat viața pentru că nu au vrut să aplice directivele de condamnare, primite de la Binomul criminal.

Ce-ați învățat domnule Brătianu? “Măsura, domnilor, măsura!”

Recent, unul dintre marii profesori ai Universității de Drept din București, îmi mărturisea cu regret că mulți studenți zic că fac dreptul nu pentru a cântări balanța adevărului, ci pentru a-i trimite pe oameni ca Obreja în închisoare. În zadar, le-a replicat, la fel ca Ion I.C. Brătianu în Parlament: “Măsura, domnilor, măsura!”

Un lucru nu este știut de tânăra generație. Un om poate fi privat de libertate, dar nu și de viață.

Din 230 de meciuri din ring, Rudel a câștigat 215. Să fim alături de marele campion în ultimul lui meci din viață.

P:S. Prieteni, soție, medici sau asistente, șoptiți-i în ureche: “Rudel, eroii nu mor niciodată!”

Vocile lumii

Rudel Obreja

Fost președinte al Federației Române de Box

„Este o mizerie ce se întâmplă, mă așteptam să fiu achitat și să fiu răsplătit pentru ceea ce am făcut eu pentru România. Dar iată că oamenii care fac ceva pentru această țară ajung la pușcărie și sunt promovate lichelele care au vândut țara”, a declarat Rudel Obreja, exclusiv, pentru ProSport. „Nu va fi un final aici. Voi lupta până la ultima suflare. Nu mi-e teamă de nimic, nici măcar de Dumnezeu. (…) Dumnezeu nu face rău. (…) Acest dosar a fost un dosar la comandă, în care au plecat împotriva mea cu șapte acuzații. Nici una nu se mai regăsește în acest dosar. Am fost condamnat pentru evaziune fiscală, pe care „am comis-o” cu un om pe care nu l-a văzut nimeni, niciodată,” a declarat pentru Prosport, conform Gândul.ro, fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, la aflarea sentinței de condamnare la cinci ani cu executare.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă