15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiRoadele legii date pentru mafia universitară

Roadele legii date pentru mafia universitară

Încă dinainte ca președintele Klaus Iohannis să semneze Legea învățământului superior, cu mare festivism, pe repede înainte, după ce s-a tărăgănat totul timp de șapte ani de mandat la Cotroceni, am explicat că graba bruscă se datorează disperării rectorilor cu mare susținere de partid de a-și asigura dreptul la încă două mandate în fruntea marilor universități de stat.

Acum, încep să apară confirmările.

Argumentele solide că părintele “României Educate”, Klaus Iohannis, și proiecția sa la conducerea Ministerului Educației, Ligia Deca, nu au fost decât preșuri pentru capii mafiei universitare.

Grație Legii învățământului superior avem rectori la al patrulea mandat, care au dreptul și la cel de-al cincilea mandat, adică 25 de ani în fruntea unei universități, și care au acum mai multă putere ca oricând.

La aproape 35 de la Revoluția din 1989, avem dictatură securizată în mediul academic!

Aceasta este “România Educată” garantată de președintele Klaus Iohannis!

Merită nominalizați o parte dintre figurile “emblematice” care au contribuit la această lege care pune capac la tot ce înseamnă democrație în învățământul superior:

  • Sorin Cîmpeanu – ministru al Educației, chiar când era concepută legea, acum, rector al USAMV București, la al patrulea mandat;
  • Marilen Pirtea – Parlamentar PNL, membru al Comisiei de învățământ din Camera Deputaților, rector al Universității de Vest din Timișoara, care și-a câștigat al patrulea mandat.
  • Marian Preda – rector al Universității din București, cel care a mers ca reprezentant al marilor instituții de învățământ superior de stat la negocierile de fațadă cu ministrul Cîmpeanu. Preda se află la cel de-al doilea mandat de rector și, mulțumită noii legi, are dreptul și la un al treilea. De menționat că în mandatul său UB a înregistrat cele mai proaste clasări în ierarhiile universitare internaționale.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....
Ultima oră
Pe aceeași temă