21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăOp & EdRăzboiul din Ucraina se externalizează

Războiul din Ucraina se externalizează

Președinția română se pregătește să organizeze, în luna septembrie, summit-ul Inițiativei celor Trei Mări, la care – se zice – ar participa și Măria Sa, Volodimir Zelenski, înregistrând prima ieșire în străinătate după rușinoasa trântire a ușii în nas, la ultima reuniune NATO de la Vilnius. Se va discuta, conform agendei oficiale, despre un ajutor sporit pentru Ucraina! Dar ar fi ceva și mai important?

Ca o noutate pe harta războiului din Ucraina, ziarul the New York Times, citând surse Times, a aflat că un influencer ucrainean a strâns două zeci de milioane de grivne (moneda națională a Ucrainei) pentru a produce așa numitele drone kamikaze, cu scopul de a fi trimise către obiectivele strategice ale Moscovei. În ciuda negației oficialilor de la Kiev, că n-ar coordona astfel de atacuri, ziarul new-yorkez (susținător al Administrației Biden) publică fotografia influencerului patriot, alături de șeful serviciului militar de informații al Ucrainei, cunoscut sub numele de G.U.R. I-ar fi cerut, potrivit surselor, ajutor financiar și logistic pentru finanțarea producției unei „drone care poate zbura cât mai departe.”

Premierul Ucrainei, Denis Shmihal, inspectează o aeronavă despre care The New York Times crede că este o dronă Bober. Guvernul ucrainean, care a lansat fotografia, a încețoșat fețele oamenilor din imagine Foto: THE New York Times

citește și: Românii din diaspora intră-n politica mare

Publicația americană a aflat că după atacarea Kremlinului cu trei drone, în urmă cu ceva timp, influencer-ul Lachenkov le-ar fi mulțumit adepților săi – în număr de peste un milion, pe Telegram – că și-a atins obiectivul.

Premeditare sau îngânare?

Nopțile trecute au continuat atacurile cu drone asupra Moscovei. Acum, cititorii pot înțelege de ce administrația americană a refuzat să înzestreze armata ucraineană cu rachete de rază medie și mare de acțiune. Atacarea unor obiective civile, parcă așa se spunea, reprezintă un act terorist. „Războiul se întoarce în Rusia. Ucraina devine din ce în ce mai puternică,” ar fi spus Zelenski, triumfător ca un arici în gură de șarpe.  

YouTube video


Moscova a reușit să doboare o serie de intruși. Unii și-au atins țintele. Replica nu s-a lăsat așteptată. Armata rusă a lansat – punct ochit, punct lovit – un atac cu rachete asupra clădirii Serviciului de Securitate al Ucrainei din Dniepropetrovsk, orașul natal al președintelui Volodimir Zelenski.

Analiza The Times, bazată pe imagini de zbor, imagini cu prototipuri și epave de la sol, precum și pe interviuri cu experți și oficiali, a constatat, de asemenea, că Ucraina se grăbește să-și extindă flota de drone de producție locală și să atace mai des obiective din Rusia, mai notează the New York Times.

Aeroportul Vnukovo din Moscova a fost, de asemenea, închis pentru scurt timp, au informat agențiile de presă ruse.

“Continuă cursa înarmărilor…”

Guvernul rus a acuzat în repetate rânduri Ucraina că lansează lovituri cu drone pe teritoriul administrat de el, în ultimele luni, inclusiv una asupra Kremlinului – reședința oficială a președintelui Vladimir Putin, în capitală – încă din luna mai, notează BBC.

Cât despre front, datele sunt controversate. Un influent al “științei” războiului de pe Telegram susține că ucrainienii au pierdut peste 320.000 de ostași. Alții spun că cifra ar fi în dreptul rușilor. Se zice, zona Harkov ar fi încercuită de ruși care continuă ofensiva. Dinspre partea ucraineană a Telegram, ofensiva ar fi cea ucraineană.

La Bruxelles, se discută doar de unde să mai scoatem bani pentru susținerea Ucrainei. Nu mai contează posibila criză economică, nici depresia buzunarelor cârpite, nici că Ursula von der Leyen ceartă China.    

Polonia își pregătește o mega armată. Pentru ce?

Războiul din Ucraina se externalizează, conform datelor din terenurile extra-beligeranței. Liderii occidentali privesc impasibili, atunci când nu cântă # slavă și nu storc portofelele cetățenilor națiunilor – care – fie vorba între noi – s-au cam săturat să tot finanțeze Ucraina.

Ministrul apărării de la Varșovia anunță că Polonia va avea cea mai puternică armată din Europa, guvernul hotărând să mărească la 4% din PIB bugetul apărării. În același timp, în țara lui Duda, s-au deschis “academii” de reparații Himmars și tancuri Abrams. Nimic nu e pe inima goală în geopolitica lumii.

citește și: Acordul guvernamental de la Cuca Măcăii

Știu polonezii ceea ce nu știm noi? Că se va externaliza războiul? Vor invada polonezii – așa cum se speculează – teritoriile din Ucraina, pe care le-au avut? De frica unei intervenții poloneze de partea Ucrainei, mercenarii Wagner au fost strămutați, după așa zisul marș al libertății, cordonat de Prigojin, în Bielorusia? Armele nucleare, date cadou prietenului lui Putin de la Minsk, au ca scop descurajarea țărilor aliate din NATO?

Vocea propagandei: Luptătorii pentru pace sunt putiniști sadea

Oficialii militari de la Moscova anunță o contraofensivă de proporții. Deja, lumea s-a cam săturat de războiul acestor contraofensive ce nu mai au loc. Mulți ar dori să se termine războiul. Doar oficialii și industriașii câștigă fără număr.

Joe Biden se confruntă în Congresul american cu mari acuzații de corupție. Războiul e singurul moment din istoria unei națiuni, în care președintele nu poate fi suspendat, parcă așa se știe?

YouTube video

Deci, zorii păcii nu se întrevăd, încă. Ba mai mult, ca-n vremea lui Ceaușescu, «se întețește cursa înarmărilor» La ce i-a folosit lupta pentru pace? S-ar întreba raționaliștii. Idealiștii fac poza de azi a foștilor idioți utili. Ei vor lupta să se-ncingă competiția pentru mai multe tunuri, mai multe avioane și mai multe rachete, fără a ști că-n America se pregătesc trupe întregi de voluntari pentru a fi trimiși în Ucraina. Tinerii cu buzițele rânjind în obuze se vor război? Pentru gloria eternă a Noii Ordini a Lumii? N-au de ales. Cursa de șoareci pentru supremația mondială n-are sentimente. Doar interese. În veci. Amin.

VOCILE LUMII

The New York Times

 „Inamicul a suferit deja pierderi grele din cauza apariției acestor UAV,” referindu-se la vehiculele aeriene fără pilot. Postarea influencerului Ihor Lachenkov, însoțește cele patru fotografii. Într-una stă alături de Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militare al Ucrainei,” susține the New York Times.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Numărul pensiilor speciale, în creștere în luna aprilie

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în aprilie 2024, de 11.471 persoane, în creştere cu 184 de persoane comparativ cu luna anterioară,...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Cele mai întâlnite prenume

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul...

Recent eliberat din închisoare, prins în flagrant în timp ce transporta 7 grame de heroină

La data de 26.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au decis reținerea unui individ,...
Ultima oră
Pe aceeași temă