13.5 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăOp & EdPrimarii întorși împotriva cetățenilor

Primarii întorși împotriva cetățenilor

În mod normal, primarul este un om ales de comunitate ca primul gospodar, ca persoana care să-i reprezinte interesele și să-i administreze localitatea  pentru a garanta un trai bun.

În prag de 2022, în Capitală, după mai bine de un an sub noile administrații locale, definiția primarului pare radical schimbată.

Acum, avem oameni aflați în fruntea administrațiilor publice locale care se întorc împotriva propriilor cetățeni, contra oamenilor care le-au oferit fotoliile de edili.

Chiar edilul-șef al Capitalei, Nicușor Dan, este probabil cel mai bun exemplu.

Votat de bucureșteni ca o speranță de schimbare în bine, de eliminare a “mafiei” din administrație, Nicușor Dan a ajuns să se comporte ca un patron al Primăriei Capitalei al cărui cel mai mare dușman este cetățeanul.

Pentru acest lucru, bucureșteanul trebuie pedepsit de către administrație.

Nicușor Dan a realizat exact acest lucru, în primul său an de mandat.

Astfel, bucureștenii neascultători au fost închiși după buruienile din parcuri, aproape întreg sezonul cald și au fost torturați prin înțepături de țânțari, după ce insectele au fost încurajate să procreeze, prin lipsa de implicare a municipalității în tot ceea ce a însemnat dezinsecție și deratizare.

Ca punct culminant, bucureștenii nemulțumiți de eforturile primarului general ca municipalitatea să “prospere” au fost trimiși la răcoare, în propriile locuințe, pentru luni bune de sezon rece.

Pentru toate aceste beneficii bucureștenii au plătit, plătesc și, mai ales, vor plăti tot mai mulți bani.

Au venit primele facturi pentru lipsa de căldură livrată de compania municipală Termoenergetica.

A fost momentul în care fiecare bucureștean a putut constata, din suma afișată la întreținere, că a avut căldură, doar că nu a simțit-o.

Cât timp bucureștenii sunt nemulțumiți că nu au locuințele încălzite, edilul-șef vrea să-i oblige să plătească dublu, plângându-se că Primăria Capitalei nu are bani pentru a mai suporta subvenția.

Unde-s multe amenzi, puterea financiară a edilului crește

Nicușor Dan i-a învățat minte și pe bucureștenii risipitori care investesc mult prea mulți bani pentru Crăciun.

Am avut ocazia să vizitez amenajarea penibilă din Piața Universității, pe care primarul general o numește “târg de Crăciun”.

Vizitatorii acestui târg ar trebui să primească șapte lei din partea Primăriei Capitalei pentru că își pierd timpul în acel spațiu, nu să plătească ei intrarea.

Este cel mai sărăcăcios și kitsch târg de Crăciun pe care l-a avut Capitala, iar la acest capitol nu există nicio urmă de îndoială.

E firesc să ne întrebăm ce s-a întâmplat cu toate acele lumini de Crăciun cumpărate de administrația Gabriela Firea.

Atunci, într-adevăr, se poate discuta de risipă, dar, acum, vedem că nu a mai fost refolosită măcar o parte dintre acele decorațiuni.

În sectorul 2 avem un alt exemplu de primar care s-a întors împotriva propriilor cetățeni.

După ce s-a luptat să nu mai ofere burse pentru elevii cu rezultate bune la învățătură, edilul Radu Mihaiu a mai gândit o metodă de a-i sancționa pe locuitorii sectorului 2.

Constatând că Poliția Locală Sector 2 bate record după record la numărul de amenzi acordate, Mihaiu a găsit rezonabil să crească valoarea contravențiilor.

Radu Mihaiu susține că, în Sectorul 2, legea “e prea puţin respectată”, dovadă fiind amenzile record aplicate de Poliţia Locală în luna noiembrie – 1.145.350 lei, şi anunţă că se lucrează la modificarea unei Hotărâri de Consiliu Local pentru mărirea cuantumului amenzilor.

“Într-o lume ideală nu am da deloc amenzi fiindcă nu am avea pentru ce, dar din păcate în Sectorul 2 legea e prea puţin respectată. Ceea ce e inacceptabil. În luna noiembrie s-au dat cele mai multe amenzi din istoria Poliţiei Locale Sector 2 – 1.145.350 lei. De altfel, se poate observa o evoluţie a sancţiunilor de la o lună la alta şi comparând cu anii anteriori valoarea totală s-a triplat. Un alt aspect interesant e că în ultimele trei luni agenţii au început să dea mai puţine amenzi la valoare minimă şi mai mult spre maxim. De altfel, e din ce în ce mai evident că pentru anumite fapte valoarea sancţiunii este prea mică şi nu descurajează suficient. De aceea avem acum în lucru modificarea HCL 301 pentru a mări acele amenzi stabilite de Consiliul Local “, a scris Mihaiu, recent, pe pagina sa de Facebook.

Interesul primarului primează, cel al cetățeanului nu contează

Primarul Radu Mihaiu nu este interesat să afle care este sursa, cauza, fenomenului.

Edilul nu este preocupat să reducă numărul problemelor din sectorul său, ci este fericit că vin bani la bugetul local.

Din acest motiv, Mihaiu vrea să mărească amenzile, ca să aibă și mai mulți bani la dispoziție.

Nu se ia în discuție și un posibil exces de zel sau poate chiar abuz al Poliției Locale Sector 2.

Din contră, polițiștii comunitari sunt încurajați de Mihaiu să iasă la vânătoare de cetățeni pe care să-i bombardeze cu contravenții.

Acesta nu este în niciun caz scopul unei poliții locale.

Poliția trebuie să prevină incidente și infracțiuni, nu să stea la pândă pentru a sancționa și cele mai mici erori ale cetățenilor.

Administrațiile din Capitală sunt foarte departe de a satisface nevoile de bază ale cetățenilor, până a ajunge să-i sancționeze la fiecare pas.

Lipsa toaletelor publice este o problemă care poate deveni motiv pentru acordarea unor amenzi.

Cetățeanul e vinovat că poate ajunge în situația de a nu avea unde să-și satisfacă nevoile fiziologice și pentru asta trebuie amendat de polițiștii locali vigilenți.

Să nu uităm că Nicușor Dan a ținut luni bune toaletele publice închise și, atunci, mai mulți cetățeni au fost amendați de polițiști din motive lesne de înțeles.

În sectorul 6, primarul Ciprian Ciucu, a stopat anveloparea blocurilor de locuință, pentru că aceste proiecte aduc beneficii doar pentru “câțiva cetățeni”.

Beneficiul ar fi pentru toți cetățenii sectorului 6, dacă primăria ar duce până la capăt toate proiectele de anvelopare.

Dar acest aspect nu reprezintă un subiect de interes pentru Ciucu.

Edilul sectorului 6 spune că pentru el prioritatea este reabilitarea școlilor.

Totuși, toate școlile din sectorul 6 arată destul de bine.

Au arătat așa din mandatele foștilor primari.

Dar este o strategie bună să te lauzi că ai rezolvat o problemă ce era de mult rezolvată.

Pentru Ciucu o adevărată prioritate este înființarea unor noi firme ale primăriei, după modelul administrației Firea, pe care a criticat-o în campania electorală.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Aproape 80 de percheziții, în 4 județe și în Capitală, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Prejudiciu de aproape 13 mil. euro

Aproape 80 de percheziţii au loc în această dimineaţă în 14 judeţe şi în Capitală, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale...

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...

Coliban, tun la final de mandat. Primăria Brașov, disperată să dea peste un mil. euro pe un imobil în litigiu

Primarul municipiului Brașov, Allen Coliban (USR), se grăbește să încheie o afacere imobiliară profitabilă pentru controversata femeie de afaceri Carmen Palade, ale căror firme...
Ultima oră
Pe aceeași temă