25.7 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăOp & EdOpiniiPrăpastia dintre prostănaci și prostovani

Prăpastia dintre prostănaci și prostovani

Devine o obișnuință cu potențial bolnăvicios pentru societate ca o exagerare la extrem a unor spețe inventate de jignire sau discriminare să ascundă sub preș nonvaloarea.

Un scandal ajuns public de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București a dat naștere unor revolte ale multor internauți habarniști: cazul studenților care se plâng că profesorul Marian Petcu i-a numit “prostănaci”.

Am fost student al lui Marian Petcu, un profesor de la care am învățat multe, și, alături de colegii mei de generație am fost “prostănaci”.

Nu îmi amintesc însă o nemulțumire pe această temă a vreunui unui student de atunci.

Îmi amintesc doar zâmbete și nu putea fi altfel, având în vedere tonul haios folosit de profesor.

Important este că am intrat niște “prostănaci”/novice în facultate, dar nu am părăsit-o cu același statut.

Mă tem că acum procentul celor care părăsesc băncile facultăților ca prostănaci e îngrijorător de mare.

Nu din vina lui Marian Petcu, ci a prostovanilor promovați tot mai mult.

Societatea românească promovează tot mai  mult prostia și lenea.

Închidem nonvaloarea într-un glob de cristal și o lăsăm să terfelească imaginea dascălilor.

Când studenții și părinții vor ajunge să conducă școala românească, va dispărea și ultima fărâmă de gândire sănătoasă din această societate.

Nu este posibil ca unii căutători de alibiuri pentru lenea lor să șteargă pe jos cu cariera unui om care a realizat, printer altele, volumul istoriei prese române.

Nu este admisibil nici ca cel care a transformat generații de prostănaci, să fie criticat de personaje luate drept prostovani de un politician precum Traian Băsescu.

Dar prostovanii sunt de bună voie slugarnici și așa ajung până la conducerea unor instituții extrem de importante, CA DE EXEMPLU Universitatea din București.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Miruţă, după doborârea dronei din Delta Dunării: Armata Română a demonstrat că astfel de încălcări ale spaţiului aerian nu sunt tolerate

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, susţine că reacţia rapidă a Forţelor Aeriene Române, în cazul dronei doborâte sâmbătă dimineaţă, în apropiere de Sfântu...

Nicușor Dan: O nouă dronă a fost interceptată și doborâtă de un avion F-16, în spațiul aerian al României

Aparatul a fost doborât de un pilot al Forțelor Aeriene Române, în apropierea Deltei DunăriiO nouă dronă a fost interceptată și distrusă sâmbătă dimineață...

Bursa de la București a închis pe roșu. Toți indicii au scăzut, în pofida unui rulaj de peste 210 milioane de lei

Toți indicii au închis în teritoriu negativ, în timp ce investitorii au realizat tranzacții de peste 210 milioane de leiBursa de Valori București (BVB)...
Ultima oră
Pe aceeași temă