Cu toate acestea, incertitudinea continuă să planeze asupra învățământului superior, asemeni și sistemului preuniversitar.
În mare parte, această incertitudine se datorează implicării teoretice a Ministerului Sănătății în elaborarea planului privind desfășurarea anului academic în perioadă de pandemie, dar, în practică, este o accentuată lipsă de implicare.
Ministerul Sănătății, într-adevăr, probabil suprasolicitat în ultima perioadă, ține pe loc și Ministerul Educației și Cercetării.
Lipsa de pricepere în domeniul Educației a celor din Sănătate îngreunează acțiunile ce trebuie luate în sfera Învățământului.
Probabil că s-a exagerat cu implicarea Ministerului Sănătății.
Am ajuns în situația în care alte ministere nu pot mișca un deget fără acordul șefilor de la Sănătate.
Era suficient ca Ministerul Sănătății să ofere câteva norme cadru ce trebuie respectate, iar, în rest, celelalte instituții să fie lăsate să-și desfășoare firesc activitatea.
Dar cei din Ministerul Sănătății nu au reușit să răspundă nici măcar la întrebări de bază, ca de exemplu: cum va arăta noul an universitar?
S-au oferit scenarii, atât pentru învățământul preuniversitar, cât și pentru cel superior, dar, concret nu se știe nimic legat de cazarea elevilor și studenților în cămine.
Este o problemă arzătoare, deoarece universităților le este necesară o perioadă de răgaz, în care să pregătească unitățile de cazare.
Nu se știe câți studenți pot fi cazați într-o cameră de cămin.
Cel mai probabil, numărul de studenți cazați într-o cameră de cămin va fi redus, iar acest lucru presupune cheltuieli mai mari pentru universități.
Tocmai din acest motiv este nevoie ca universitățile să știe din timp câți studenți pot caza, ca să își poată aloca resursele financiare necesare, astfel încât actul educațional să nu fie sacrificat.
