România pare prinsă între două reflexe contradictorii. Pe de o parte, discursul despre securitate și reînarmare devine tot mai apăsător, alimentat de contextul geopolitic și de presiunile din interiorul NATO. Pe de altă parte, realitatea economică arată o dependență structurală de bani externi și o fragilitate cronică a investițiilor productive locale.
Într-o lume instabilă, e firesc ca statele să-și consolideze capacitatea de apărare. Problema apare atunci când această direcție devine substitut pentru dezvoltare, nu complementul ei. România riscă să confunde prioritățile, pentru că nu poți construi o economie solidă, doar pe contracte militare și pe impulsuri venite din exterior.
Datele arată clar că investițiile sunt deja susținute majoritar din fonduri europene. Cu alte cuvinte, motorul nu este intern, ci alimentat din afară. În momentul în care aceste resurse vor scădea, iar semnalele indică deja o astfel de tendință, golul va deveni vizibil. Dacă industria de apărare nu generează lanțuri locale de producție, dacă nu antrenează IMM-uri, cercetare și inovare autohtonă, atunci devine doar o conductă prin care banii intră și ies rapid, fără să lase în urmă valoare reală. Iar istoria economică a României este plină de astfel de episoade.
Mai grav este că această orientare riscă să eclipseze alte sectoare esențiale. Agricultura, de exemplu, rămâne un domeniu strategic ignorat în discursul public, deși crizele recente au demonstrat cât de vulnerabile sunt lanțurile alimentare. Nu mergem cu tancurile la arat, iar securitatea reală începe de la capacitatea de a-ți hrăni populația. La fel, industria civilă, de la procesare la producție, este cea care creează stabilitate pe termen lung, nu comenzile conjuncturale.
România are nevoie de o schimbare de paradigmă, de la dependență la autonomie economică. Asta înseamnă investiții inteligente, orientate spre producție locală, nu doar absorbție de fonduri. Înseamnă politici care stimulează capitalul românesc, nu doar atragerea de bani străini volatili. Și, mai ales, înseamnă o viziune coerentă care să lege securitatea de dezvoltare, nu să le pună în competiție.
Altfel, riscăm să devenim o economie de context, utilă în momente de criză, dar irelevantă în timp de pace. Și, o strategie, transformată în vulnerabilitate, nu ajută pe nimeni.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
