15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiÎncotro, România?

Încotro, România?

Statul român s-a modernizat în primele două decenii ale noului secol. Economia s-a dezvoltat. PIB-ul țării noastre a crescut de la 50 de miliarde de Euro în 2000, la peste 250 miliarde, în prezent. Salariul minim a crescut de douăsprezece ori. Multe regiuni depășesc rata medie de dezvoltare a UE. Zona metropolitană a Bucureștiului are un PIB de 144%, față de media europeană, conform ultimului raport de țară al Comisiei Europene.

Șomajul a scăzut. Inflația s-a micșorat. Economiile românilor, deși slabe față de nivelul European, au ajuns la 15 miliarde de euro, bani care băltesc în conturile bancare, fără să aducă profit.

Pensiile s-au mărit de patru ori, în primele două decenii.

Piese din “Jurnalul fericirii”

România urcă an de an în clasamentul celor mai fericite țări din lume. Suntem campionii europeni la produsele adăugate în wishlist.

Suntem printre cei mai muncitori europeni. Românii, polonezii şi ungurii muncesc cele mai multe ore pe an, dintre toţi angajaţii din Uniunea Europeană, explică un raport Eurofound.

România tot urcă în topul nivelului de trai rezultat din consumul efectiv. Am ajuns anul trecut la 70% din valoarea medie la nivelul Uniunii Europene şi am părăsit, în premieră, “podiumul sărăciei”. Avem de două ori mai puțini săraci decât Bulgaria, conform Eurostat.

Dacă în anul 2000 ne permiteam să cheltuim 30% din media unui consumator european de servicii, în doar două decenii am ajuns la 70% din această medie. Devansăm Bulgaria 52%, Croația 64%, Grecia 64%.

Campioni la bere

Suntem pe locul 3 în lume la consumul de bere. I-am întrecut chiar şi pe nemţi. Asta arată un studiu recent, făcut de un mare producător de bere din Japonia şi publicat de BBC Science Magazine.
Două orașe din România au fost incluse într-un clasament care prezintă 20 de localități mari, la nivel mondial, în care se poate trăi cel mai sănătos în anul 2021. Topul a fost realizat de o companie britanică de brokeraj și consultanţă DOT Zinc. Acestea sunt Timișoara și Cluj-Napoca.

desen de Ștefan Popa Popa’S

România are cel mai rapid nivel de accelerare a societății digitale dintre țările europene, conform raportului Cisco. Ocupăm un loc în jumătatea superioară a clasamentului, situându-ne pe locul 52, cu un scor general de 13,34 (țara noastră fiind încadrată de Kuweit, 13,36, și Muntenegru 13,31).

Salariile medicilor au ajuns să fie mai mari decât în Italia. Și totuși, în ciuda acestor rapoarte suntem pe primul loc din Europa la mita dată pentru asistență medicală.

Unii văd viitorul în culori strălucitoare

Țara noastră se află, alături de Franța, în topul european al creșterii economice de după pandemie, potrivit declarației recente a președintelui Klaus Iohannis.

Aproximativ 96,5 % dintre români sunt proprietarii locuințelor în care stau, conform Raportului Eurostat. Cu acest procent ocupăm primul loc în Europa, unde media e de doar 16%.

Companiile românești cele mai profitabile din Balcani

România deține primele trei locuri în topul companiilor din Europa de Sud-Est (SEE), care au realizat anul trecut cele mai mari profituri, conform datelor procesate de platforma SeeNews.com. Dacă Dacia Renault a ajuns la 5,6 miliarde de euro, Hidroelectrica spulberă concurența celor din țări ca Cehia, Ungaria, Bulgaria, cu aproape un miliard de euro, în 2019. Pe locul 3 este Fondul Proprietatea, care acumulează majoritatea activelor de stat.

România va ajunge la mijlocul secolul XXI să fie tigrul Europei sau zombie-ul american?

Aici depinde de cum ne relaționăm prezentul cu viitorul.

Suntem țara europeană cu cea mai muncitoare populație, dar o treime se află în țările occidentale

Actualele calibrări de orientări strategice vor decide viitorul imediat?

Vom rămâne slujitorii Europei sau ne vom lua în mâini destinul?

Dacă îngrijorează ceva e starea educației și a sănătății poporului român. Aici, vinovate sunt guvernările succesive de stânga sau de dreapta.

Dacă universitățile din România se bazează astăzi teoretic pe aproximativ 94.000 de elevi care au luat Bacalaureatul și pe câteva mii de aspiranți, rămași din anii precedenți pe tușe, luând în calcul cifra de 94.000 de elevi (ce similitudine, în oglindă) – absolvenți ai examenului de capacitate, la o rată de doar 70% de trecere a examenelor de Bacalaureat, ne vom trezi cu multitudinea de campusuri, unele la nivel occidental, goale.

Suntem, de asemenea, campionii europeni la boli cardiovasculare și la mortalitatea infantilă.

Conducem topurile mondiale ale obezității copiilor, deși în clasamentul INS, copiii mănâncă mai multe șaorme decât hamburgheri, primele fiind considerate mai puțin hipercalorice.

România, încotro?

Zilele acestea, într-unul dintre cele mai importante partide din România se tranșează viitorul. Va păstra linia națională sau va urca pe treptele progresiste, rătăcite prin nori?

Important este să nu ne pierdem credința.

 

Vocile lumii

Colliers

“România are suficiente resurse pentru a rămâne printre liderii mondiali în ceea ce privește creșterea economică în următorul deceniu. Regiunile de dezvoltare se vor putea bucura de relocări ale capacităților de producție. În modul în care merg lucrurile, business-urile vor începe să devină mai puțin globale și mai mult regionale” – reprezintă aprecieri ale Raportului Colliers, publicat de Business Review Europe.
 

 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...

SUA va prelungi un program de supraveghere electronică și telefonică în străinătate

Senatul SUA a aprobat sâmbătă prelungirea unui program de supraveghere electronică şi telefonică în străinătate, utilizat pe scară largă de serviciile de informaţii americane,...

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...
Ultima oră
Pe aceeași temă