18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
Acasă Op & Ed Frumusețea va salva lumea

Frumusețea va salva lumea

0
Frumusețea va salva lumea

Palatul Noblesse a ajuns un nume de referință în peisajul cultural bucureștean. E locul în care, pe lângă sindrofiile corporațiilor, se organizează expoziții de mare rafinament. Lume multă, pricepere puțină, aș putea spune după umila mea părere.

Prezent la vernisajul expoziției Oanei Bîrsan din București și a Danei Simion din Suceava, două mantre diferite, sub aceeași magnifică și veritabilă cupola, am constatat cât de rarefiată e cunoașterea artei și a puterii sale de tămăduire printre contemporani. Cât despre minunatele opere, n-aș vrea să le comentez. Două stiluri diferite, feerii ale puterii de creație. Las pe cei competenți să comenteze! Cât despre trăirile elitei, aș avea cu permisiunea cititorilor, o serie de notări.

High-life-ul s-a corporetizat. Nu comentează cea ce nu pricepe

High-life-ul capitalei nu mai are, din păcate, gusturile rafinate ale elitelor interbelice. N-am auzit niciun murmur în momentul în care curatorul a explicat excelențelor prezente în salon că Dostoievski a lansat în urmă cu un secol și ceva sintagma: “frumusețea va salva lumea”. Probabil că mulți dintre ei, de-o seamă cu tefeliștii, mai cred că lumea poate fi salvată doar prin „beculirea” tinerilor prin piețe sau prin reducerea dioxidului de carbon. Nu știu. N-am intrat în dialogurile profane. Prea miraculoase erau pânzele, însetate de lumină. Cât despre chipurile Danei Simion, ce mai, fragmente de suflet. Creația, o mai repet, a nu știu câta oară, e îndumnezeirea din om.  

Oana Bîrsan a absolvi, în anul 2006, Universitatea de Arte Plastice  Cluj Napoca, Facultatea de Arte Decorative şi Design, linia de studiu Arte Textile. A debutat cu o expoziție de pictură, design și tapiserie “Armonii în Natură”, la Sala de Expoziţii a Biblotecii Academiei Române, în anul 2008.

Să comentăm dress-code-ul? No way. Prea puțin m-a interesat protipendada prezentă în magnificul palat cu o grea și încurcată poveste. E mai interesantă povestea salvării clădirii de patrimoniu al Bucureștiului istoric. Ore întregi aș sta de vorbă despre personajele uitate din cărțile lui Adrian Majuru, dar și despre Mahalaua Sfinților.

citește și: Ghepardul și lumea care nu se lasă devorată

Palatul Noblesse, azi

De la Max Berkowitz, trecând prin Palatul Șoimilor Patriei, pentru ca revoluția să-l lase în bătaia vântului și sub biciul neiertător al ploilor, iar acum să devină un edificiu de renume, iată într-adevăr o probă că Bucureștiul nu-și uită trecutul, noblețea și farmecul de-odinioară.

Pe strada Sfinților, a locuit multă lume bună…

Strada Sfinților e o stradă de legendă a Bucureștiului. Acolo a locuit o perioadă Mircea Eliade, nu departe de Mântuleasa, Iuliu Maniu și Candiano Popescu. Din  Piața Rosetti se ajunge ușor.

Cât despre pânzele de acum din Palatul Noblesse (recunosc cam pompos nume, privind carnagiul clădirilor învecinate), le puteți admira pe pagina de internet a “României libere.”

N-am să fiu un critic de artă. Nici n-am fost vreodată. Sunt de acord cu vechiul meu prieten, Sorin Ilfoveanu, care susține că meseria de critic este o tâmpenie. Cu ce instrumente poți măsura echilibrul nălucirilor din opera marelui artist? Darmite să cauți resortul tristeților personajelor sale? De unde să iau caustica neuronală pentru a imacula maculata lui concepție? Ce circe, ce păuni, ce nimfe? Maestrul e desenator, pictor sau grafician? Doar în presă titlurile fac opera.

Oana Bîrsan

Ochii sunt instanțe neuronale care judecă diferit. Aici se ascunde măreția artei, pentru că lasă loc echivocurilor întremătoare. Arta n-are – har Domnului – coduri administrative sau canoane pentru părerologi.  

Îmi amintesc că era să fac imprudența de-al întreba, în tinerețe, pe Adrian, fiul lui Sorin Ilfoveanu, sculptor de calibru, care este semnificația burților din secvențele sale monumentale.

Dinastia Ilfoveanu menține vie naturalețea firii artistice a filonului național, necotropit de juntele progresismului idiopatic.

Fluturii adevărului – Oana Bîrsan

Totuși, ar fi cazul să pun o tușă epică peste vitraliile neobositei artiste Oana Bîrsan, pe care o cunosc de peste zece ani. Dacă e să remarc ceva în devenirea sa artistică este constanța relevării diafanului din constelația sa azurie. Pare-mi-se că vitraliile bisericilor o inspiră. Sau e doar o tehnică de lucru? Cert este că fluturii săi sunt mereu mai costelivi, semn că artista simte cum zboară sporii prosperității.

Apropo, tablourile nu sunt scumpe. Prețurile variază între o mie și două mii cinci sute de Euro. Dacă e să fiu întrebat, par mai ieftine decât tapeturile puse de niște zugravi, din ce în ce mai scumpi. Dimensiunile sunt remarcabile. Liniștit puteți să dați culoare și prospețime unui teritoriul uitat de lumină.

Dana Simion

Cât despre portretele Danei Simion, am rămas tablou la semnificația privirilor juvenile și la impresionantul mesaj al ochilor.

Dacă Oana Bîrsan a ales pentru această expoziție copacul și frunza, lăsând creanga în imaginarul colectiv, Dana Simion, inocența și figuri ale lumii tăcute. Anonimii din creația sucevencei sunt încărcați de purpura existențială, fie că sunt oamenii străzii, fie că sunt trecători prin evul încins.

Pictură Dana Simion

Și așa mi-am adus aminte de Profetul Samuel din Vechiul Testament care prorocea că  Domnul nu se uită la cea ce se uită omul. “Omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.” Câți pot distinge forma amorfă a sufletului dintr-o simplă privire?

Aud că George Becali nu mai iese la pensie. Are timp de-o vizită și la Palatul Noblesse. Există artiști care venerează cerul, fără a fi pictori de icoane. Ce bine ar sta în Palatul de pe Kisellef și vreo lucrare a domnițelor cu har!

Arta poate fi magică, doar dacă există enoriași ai cultului frumosului. Dar, dacă omenirea e doar cu gândul la oaste și la înarmare, cine să se mai gândească la zicerea dostoievskiană: frumusețea va salva lumea? Și chiar să o considere mandatorie?

O să ziceți că ne pierdem timpul. Dar nu există o hrană mai bună pentru suflet decât arta.

VOCILE LUMII

Oana Bîrsan

Pictor

Împreună cu Oana Bîrsan la Garden Party-ul de 10 mai 2018

“Cu toții am admirat măcar o dată în viață hipnoticul joc de lumini dat de un vitraliu scăldat în soare. Și, totuși, frumusețea care ne-a uimit nu aparținea niciuneia dintre zecile de bucățele de sticlă colorată și nici măcar rafinatului ansamblu pe care ele îl conturează. Ea nu aparținea în întregime nici revărsării razelor de soare care, lovind un geam obișnuit, ar face trecătorul să-și ferească privirea. Adevărata minune se afla sub pleoapa noastră”, spune Oana Bîrsan în comunicatul de presă al acțiunii.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!