21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăOp & EdFotbalul a învins în cea mai politizată cupă mondială

Fotbalul a învins în cea mai politizată cupă mondială

Aseară, s-a terminat cea mai controversată Cupă Mondială. De la istorica întrecere din Uruguay, din anul de grație 1930, când doar trei țări europene au participat, inclusiv România, nu s-a mai văzut o asemenea finală, dar nici asemenea narative compulsive ale lumii, ce și-a făcut din toleranță steag fals.

Franța – Argentina, finala așteptată cu sufletul la gură, a adunat o audiență uriașă, de peste trei miliarde de telespectatori, semn că Regele fotbal mai are încă priză la marele public. Prin golul înscris din penalty de Leo Messi, iar apoi prin șutul imparabil al lui Angel Di Maria, Argentina conducea, înainte de pauză, cu 2-0. A dominat copios, doar că Mbappé nu a acceptat capitularea și a semnat cu numele său două reușite, ducând Franța în prelungiri. 2-2, după 90 de minute. În minutul 108, Messi a mai înscris o dată, dar Kylian Mbappé a egalat din nou și totul s-a decis la penalty-uri. Sud-americanii au purtat albiazurii în triumf, echipa lui Lionel Scaloni a ridicat Cupa Mondială, iar Messi s-a îmbrăcat cu un bisht (haină imperială arabă) și a primit Gheata de aur, după ce a marcat de opt ori.  Aceasta este istoria pe scurt a celei mai disputate finale de cupă mondială.

S-ar fi băgat și clovnul războinic în poză, dar n-a fost primit!

În deschiderea finalei, aranjorii războiului din Ucraina au încercat să-l vâre pe Volodimir Zelenski, pe șestache-n decor, ca diavolul coarnele printre magi. N-a prins fenta!

citește și: Klaus Iohannis – „cursă pe contrasens”

Spre cinstea lor, oficialii de la FIFA au refuzat, în ciuda presiunilor uriașe făcute de administratorii fricii. “Suntem o organizație globală și nu discriminăm pe nimeni. Apărăm valori, drepturile omului și drepturile tuturor la Cupa Mondială. Miliardele de oameni care urmăresc turneul la televizor au propriile lor probleme. Vor doar să urmărească fotbal 90 sau 120 de minute, fără să se gândească la nimic, doar să se bucure de un moment de plăcere și fericire. Vrem să le acordăm un timp în care să poată uita de problemele lor și să se bucure de fotbal,” a spus Gianni Infantino, președintinele FIFA, conform CNN

“Quiro ser campeon mondial”

Iată că nu e totul pierdut. După ce a pierdut Nobelul ca prostul, nu a reușit să-și facă „eroica” prezență, mediată electronic, pe scena Oscarului, după ce umanitatea a descoperit resorturile ascunse ale scenariului de circ #slavaucraina, Volodimir Zelenski a mai primit o palmă.

De la Jules Rimet, inițiatorul Cupei Mondiale – desfășurate odată la patru ani, ca un triumf al sportivității – încoace, nu s-a mai adus un asemenea afront sportului rege.

Frecătorii de mentă au vrut să pervertească totul. Messi le-a stricat planul. S-a îmbrăcat în țoală arabă

Farsorii „minunatei lumi noi” n-au limite, pentru că li s-a permis prea mult. Au impus BLM-ul ca acțiune simbolică (așa am văzut excepționala echipă a Angliei, îngenuncheată la ordin), steagurile curcubeu, organizațiile LGBT, falsa luptă pentru egalitate de gen, într-un spațiu sacru, în care umanitatea se închină la maiestuosul Rege Fotbal.

Pentru a impune Noua Ordine Mondială, „distrușii” Diavolului de la Davos au călcat toate principiile în picioare, în încercarea diabolică de distrugere a unui mit care mereu se reinterpretează.

YouTube video

Cupa Mondială din Qatar va rămâne în istorie ca una dintre cele mai criticate, murdare și contestate competiții sportive. Șeicului Tamim Al Thani, emirul țărișoarei arabe, i s-au adus cele mai mari calomnii. Oare umanitatea și-a pierdut memoria? O Cupă Mondială a fost organizată și de Germania nazistă, în 1938 și de Argentina, sub o dictatură militară, în 1978, și în Rusia putinistă, în 2018. Dar așa o campanie de denigrare nu s-a mai văzut.

Arsenalul de invective s-a dinamitat. Fotbalul a învins fitiliștii din servicii

Narativele presei mainstream au obosit planeta. Arsenalul de invective cuprindea mesaje de gen: Qatarul a exploatat și maltratat muncitorii în timpul construirii stadioanelor; calendarul Cupei Mondiale ar perturba meciurile din liga europeană; suporterii nu ar putea să bea bere în timpul meciurilor; este ilegal să fii gay în Qatar; Qatarul este condus de un monarh totalitar; Qatarul a câștigat în 2010 dreptul de organizare a competiției prin mită, iar lista este lungă.

Occidentul – care și-a făcut o efigie din toleranță – a fost aruncat într-o oază nămoloasă de către agenții corectitudinii politice. Suporterii voiau să vadă fotbal, nu să simtă junghiuri propagandistice. Nu e misiunea unei Cupe Mondiale de fotbal să schimbe regulile de organizare ale unei societăți, să impună cu forța democrația de tip euro-atlantică. De fapt, a fost un atac josnic asupra lumii arabe. Mult lăudatul Occident s-a prăvălit dogmatic asupra șeicului. E prima competiție organizată într-o lume majoritar musulmană. O atitudine discriminatorie, demnă de un tribunal al bunului simț.

Pentru unii, arena e o catedrală, pentru alții – un imens templu al corurilor sacre.

Semnificația cântecului „You’ll never be alone!”

Doar cine n-a înțeles semnificația cântecului „You’ll never be alone,” cântat pe zeci de voci, de suporterii lui Liverpool, pot să-și bage picioarele murdare în altarul prea îngăduitor al Regelui fotbal.

Când Jules Rimet a avut inițiativa de organizare a Cupei Mondiale, toți oficialii FIFA au fost de acord. Francezul și-a propus încoronarea regelui fotbal și a reușit. Asta se întâmpla în timpul unei ședințe din vara anului 1928. După doi ani, pe Centenario, uriașa arenă din Montevideo, o sută de mii de suporteri  au adus slavă Zeului fotbal.

Poate că niciodată “Allez Les Bleus!” și “Muchachos, esta noche me emborracho,” cântecele celor două galerii ale Franței și Argentinei, nu ar fi fost atât de mult replicate, într-un cor al umanității, dacă n-ar fi fost agresată planetă de o juntă ideologică, săditoare de nervi, frici și frustrări.

Așa ne-am amintit de anii copilăriei noastre, când la Cenaclul Flacăra, fredonam: “Dați, păcii o șansă și glorie ei!”, crezând că ne va auzi cineva.

Doar Cupa Mondială rămăsese nepervertită de neomarxiști. Ultimul asalt n-a prins. Muezinii propagandei vor persevera. Umanitatea  e prea bruscată de crize pentru a se mai putea apăra.

VOCILE LUMII

Șlagărul Cupei Mondiale din Qatar

Imnul Argentinei

“Brazilia, spune-mi ce simți să ai în casa ta alt stăpân. Îți jur că deși vor trece anii, niciodată nu o să uităm. Că Diego te-a driblat, că vârful Canni te-a înțepat, că tot plângi din Italia, până astăzi. Pe Messi o să-l vezi. Cupa o să ne-o aducă, precum Maradona, este mai mare decât Pele,” sunt strofele lui ”Muchachos, esta noche me emborracho”  (”Băieți, mă îmbăt în seara aceasta”), melodia cea mai des cântată la Cupa Mondială din Qatar.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Mișcare surprinzătoare a Bursei de la București

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni...

Numărul pensiilor speciale, în creștere în luna aprilie

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în aprilie 2024, de 11.471 persoane, în creştere cu 184 de persoane comparativ cu luna anterioară,...

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă