9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiFiți pozitivi!

Fiți pozitivi!

M-am gândit o secundă că acest îndemn – fiți pozitivi! – va fi ronțăit imediat ce îl voi publica de nenumărații specialiști în împroșcarea cu venin. „Cârcoteala” este o meteahnă cu atât mai acută cu cât vremurile sunt mai grele. În egală măsură, în fața avalanșei de stereotipii, de incultură, de violență de tot felul care ne acoperă zi de zi viețile, socotesc că se cuvine să spun: fiți pozitivi!

Nu voi face un excurs filozofic, nici nu voi ține vreun curs de dezvoltare personală. Dar îndrăznesc să scriu despre o atitudine pe care avem tendința să o ignorăm. Uneori suntem cu ușurință furați de peisaj, alteori ne furăm singuri căciula dând frâu nemulțumirilor noastre, chiar dacă acestea sunt legitime. Și, revenind la vechea zicală românească, haideți să privim partea plină a paharului. Și haideți să-i respectăm pe ceilalți, crescând astfel respectul față de propria noastră persoană.

Să avem grijă de sănătatea fizică!

Dacă v-am părut prea eliptic în cele scrie până acum, vă invit să privim la câteva lucruri concrete. Și încep cu sănătatea. Nu fac acest lucru numai pentru că sunt medic, ci pentru că știu cât de grea este viața oamenilor suferinzi.

Prin urmare, să avem grijă de sănătate este o sarcină firească în acest secol. Și, în ciuda tuturor opiniilor negative despre sistemul de sănătate românesc, este un sistem cu o grămadă de servicii gratuite pe care le aveți la îndemână. Mergeți periodic la medicul de familie pentru consultații. Și dumneavoastră, adulții, și copiii, dar și vârstnicii. Faceți acel pachet de analize anuale gratuite. Nici nu știți câte boli pot fi descoperite în stadii de început, când sunt ușor de tratat și de vindecat.

Tot la acest capitol, al sănătății, vă îndemn pe toți să aveți un regim de viață cât mai corect. Știu că fumătorii se lasă greu de țigară – dar pot reduce numărul țigărilor fumate într-o zi. Știu că gurmanzii preferă mesele încărcate. Știu că cei mai mulți dintre noi sunt amatori de dulciuri. Dar așa cum le recomand fumătorilor să renunțe la viciu sau măcar să micșoreze numărul țigărilor fumate, așa le spun și gurmanzilor mai bine mai puțin, dar mai sanatos. Iar amatorilor de prăjituri le reamintesc faptul că zahărul rafinat este un mare dușman al sănătății.

Și mai știu că poate fi greu să alergi, dar poți să te plimbi în parc. Poate fi complicat să mergi la o sală, dar puțină gimnastică în fața ferestrei deschise nu strică, dimpotrivă! Iar o excursie la munte face minuni.

Nu priviți obstacolele cu ură, ci cu înțelepciune!

Obstacolele sunt făcute pentru a fi depășite!… Știu că această propoziție poate suna desuet și că avem, aproape întotdeauna, tendința de a exagera lucrurile negative care ni se întâmplă. Siguri, pot fi încercări grele și cu impact puternic asupra noastră. Dar după clipele de descumpănire de după o lovitură, vine refacerea. Iar viteza refacerii ține de fapt de viteza cu care trecem de la starea de „încasatori”, de la lamentație, la pregătirea pentru trecerea obstacolelor. La adunarea resurselor interioare, de la ieșirea din anxietate la rațiune.

Tuturor ni s-a întâmplat sau ni se întâmplă să fim loviți. În nenumărate feluri. Dar tot ceea ce omul a construit în atâtea mii de ani de evoluție se datorează capacității sale de luptător. Luptător inteligent, nu sălbatic. Iar acum avem la îndemână o varietate imensă de tehnologii care fac refacerea și lupta mai ușoare. Și nu mă refer aici la internet, deși are și această tehnologie un rol. Mă refer la capabilitățile pe care le avem la dispoziție și care acum o sută de ani erau vise: șosele, autobuze, trenuri, curent electric etc.

Avem, deci, instrumente moderne, avem rațiune, avem putere de decizie. Sau, ca să citez o altă zicală – orice șut în spate este un pas înainte!

Creierul este o comoară care trebuie protejată!

Știți deja acest lucru, am mai scris-o și am mai spus-o ori de câte ori am avut ocazia. Creierul este un organ complex, mereu „în priză”, și are nevoie de relaxare. Îi place ordinea, iar ordinea – mai ales dacă vă faceți în fiecare zi un plan pe hârtie, scris de mână – întreține memoria, aduce după sine o  stare de bine.

Creierului îi plac diminețile, îi place ordinea ciclului zi-noapte. De aceea, treziți-vă dimineața devreme, beți un pahar cu apă la temperatura camerei și respirați aer curat în fața ferestrei deschise. De asemenea, creierului îi plac muzica și lumina. Îi place rânduiala meselor, nu le săriți!

Știați că randamentul cel mai bun îl dați în intervalul dintre orele zece și douăsprezece dimineața? Știați că teatrul, opera sau cinematograful sunt firești pentru finalul unei zile, chiar dacă a fost obositoare? Iar dacă nu ieșiți, o carte este soluția cea mai bună. Nu știrile de la televizor, nu jocurile pe internet.

Noaptea are și ea regulile ei. Dormiți fără telefonul mobil în apropiere, într-o cameră aerisită și nu uitați că somnul este mai profund înainte de miezul nopții.

Dacă ne-am însuși tot acest „pachet” de recomandări și, chiar dacă nu le-am îndeplini întocmai – să ne ferim să fim zbiri cu noi înșine – bătăliile fiecărei zile ar fi mai lesne de purtat.

Să nu uităm de spirit!

Sacrul face parte din viața noastră pentru viața însăși este sacră. Nu fac diferențe între oameni: îi respect și pe oamenii de știință, dar îi respect și pe românii care se duc în fiecare an la pelerinaj la Sfânta Parascheva. Mă îngrijorează numărul mare de oameni care ard de nerăbdare să-și arate disprețul față de pelerini. A fi pozitiv înseamnă a respecta, nu a disprețui. Viața este sacră, cultura și inteligența sunt importante, dar bunul-simț, modestia și buna-cuviință sunt obligatorii.

Într-una din epistolele către corinteni a Sfântului Pavel se spune: „acum, dar, rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Dar cea mai mare dintre ele este dragostea!”

Sper că v-am reținut atenția cu aceste rânduri și vă îndemn din nou: fiți pozitivi! Oricât ar fi de grea, viața este scară, iar noi suntem vii, puternici și putem modela fiecare zi a vieții.

Vă doresc tuturor multă sănătate!

Alexandru Vlad Ciurea
Alexandru Vlad Ciurea
Profesor Doctor Alexandru-Vlad Ciurea este un neurochirurg român. A înființat Departamentul de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”, a condus și a fost implicat în aproape 20 proiecte de cercetare naționale și internaționale. Profesor universitar de neurochirurgie la Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, din București, conducător de doctorat. A realizat peste 23.000 de mii de operații pe creier, din care jumătate la copii. A fost președintele Societății de Neurochirurgie din România 8 ani (două mandate). Face parte din boardul revistei internaționale „World Neurosurgery”. A publicat 33 de cărți, cea mai importantă fiind „Tratatul de Neurochirurgie”. Din 2009 este cercetător Științific Gradul I.Între 1999 și 2011 și, ulterior, din 2014 până în prezent, este Președintele Comisiei Naționale de Neurochirurgie a Ministerului Sănătății, rol în care a fost responsabil cu realizarea Curiculei Naționale de Neurochirurgie și crearea specializării "Neurochirurgie Pediatrică". Este autor și contributor România Liberă din anul 2017.
Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă