26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăOp & EdOpiniiDespre trădări, revolte, speculanți și… Educație?

Despre trădări, revolte, speculanți și… Educație?

Greva din sistemul educațional s-a încheiat, însă revoltele și, în general, haosul din școala românească continuă, chiar la un nivel semnificativ ridicat.

În cancelarii se discută despre trădare și trădători.

E greu de identificat precis care sunt trădătorii, cât timp într-un sistem cu salarii în niciun caz demne de un profesor se regăsesc tot mai mulți oameni fără coloană vertebrală.

Este important de reținut că a fost o grevă la care au participat cei mai buni profesori pe care încă îi mai are sistemul de învățământ românesc.

Putem spune că a fost un ultim strigăt de disperare al celor cărora le mai pasă de viitorul acestei țări.

Cei mai mulți dintre acești profesori de calitate sunt în prag de pensionare și peste puțini ani vom ajunge să conștientizăm ce au vrut să ne transmită.

Am văzut și tineri profesori dedicați, dar, în același timp, văd cum aceștia părăsesc anual sistemul sau merg la școli private.

Interesant de observant că sunt secretari de stat și directori care au părăsit în ultima perioadă Ministerul Educației pentru a-și înființa școli private.

Puțin suspect înmulțirea școlilor private ce au patroni din zona partidelor și insistența guvernanților pentru subfinanțarea sistemului educațional de stat.

Aceasta este “România Educată”, pe banii părinților.

Și mesajul politicienilor a fost că profesorilor greviști nu le pasă de elevi.

Realitateaa e că lor le pasă ca banii părinților să ajungă în conturile lor.

Legat de liderii sindicali, aceștia au de răspuns la o întrebare esențială: unde sunt foile cu semnăturile celor care au ales să iasă din grevă?

Prin cancelarii nu s-au văzut.

Răsar petiții peste noapte, pentru demiterea liderilor sindicali.

Frecție la picior de lemn.

În curând o să vedem și partide care vor încerca să atragă din masa electorală reprezentată de angajații din învățământ, pornind inițiative de revolte față de liderii sindicali, evident, de fațadă.

Partidele sunt prezente și vor fi prezente în continuare în conducerile federațiilor sindicale din Educație.

Jocurile făcute risipind cu largă mână soarta școlii românești nu pot fi stopate decât prin unitate.

Dar, din nou, profesorii de calitate devin minoritate, urmare a unui plan temeinic gândit și pus perfect în aplicare de partidele care s-au perindat la guvernare.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...

O primărie din Buzău acuză ADS că a încheiat contracte ilegale

Primăria Comunei Vernești din județul Buzău se află în mijlocul unui scandal intens după ce a acuzat Agenția Domeniilor Statului (ADS) că a...

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica, indică un studiu realizat de Visual Capitalist și preluat de site-ul termene.ro. Studiul prezintă cele mai valoroase...
Ultima oră
Pe aceeași temă