Menestreli peste menestreli se reped pe tine și te mănâncă cu fulgi cu tot. Înainte de toate ești stigmatizat total: antieuropean, iliberalist, populist, comunist, „cu rușii” și, bineînțeles, cu Dragnea/PSD, zis „ciuma roșie”, ceea ce acum de când omul a fost băgat la pușcărie e chiar mai rău decât era! În cele din urmă, menestrelii bagă artileria grea: ce ne-am face, vai, fără investiții străine și multinaționale?! Noroc că sunt! Căci altfel am muri! Unii menestreli o spun chiar așa, alții mai delicați o lasă în coadă de pește pe asta cu moartea!
În acest articol nu intenționăm vreo polemică cu venerabilii menestreli, admițând, indiferent dacă este așa sau nu, că au completă dreptate! Nu avem decât o singură întrebare: dacă așa este de bine sau dacă nu se poate altfel ori dacă altminteri ar fi de rău, atunci de ce nu este recunoscută și asumată implicația întreagă a fenomenului, în toate laturile și aspectele sale?!
Este evident că activitatea capitalului străin pe teritoriul cu numele încă al României duce la creștere economică (întrucât dacă n-ar duce, capitalul străin n-ar veni aici!), la derularea unui comerț modern în acest teritoriu, la expansiunea relațiilor cu spații din afara acestuia și chiar, putem lua în considerare fără ezitări, la un nivel de viață mai bun pentru trăitorii de pe aici, dar ce legătură au toate acestea cu România în afară de menționata poziționare teritorială?! Care interesează doar vreo statistică teritorială, pentru că economic, politic, identitar nu au vreo legătură cu România. Iată cazul notoriu al automobilului Dacia în versiunea actuală, nu în cea de-acum 30 de ani! În scopuri pur propagandistice menestrelii îi pun eticheta de produs „românesc” doar pentru că fabricarea acestuia este găzduită de România. Știe și Grivei însă că acesta este un produs integral franțuzesc. Nu este vreo rușine în acest lucru! Și nimic nu-i este de reproșat! În primul rând, trebuie accentuat că același produs – dar absolut același, repetăm, franțuzesc sută la sută – este fabricat nu numai în România, ci și în România! În al doilea rând, este mai „românesc” produsul franțuzesc fabricat în România decât același produs fabricat în Maroc sau în Rusia? Evident, nu! În al treilea rând, el este desfăcut în lume nu pentru eticheta Dacia, ci pentru că scrie pe el „by Renault”! Și, în sfârșit, „producătorii români” de la Mioveni nici nu știu cumva unde le pleacă în lume Daciile, livrările făcându-le centrele de distribuție de prin Europa. Să fim deci serioși! Asumarea românească a automobilului Dacia este ori o prostie pură, cu brevet, ori o diversiune care urmărește să creeze o imagine idilică, nereală, asupra firmelor străine, care pot fi bune sau rele, folositoare sau nu țării gazdă, dar în niciun caz nu pot fi autohtone, căci nu sunt! Și primii care s-ar supăra de o asemenea identificare ar fi proprietarii străini ai acestor firme! A cânta doar implicațiile de bine și a te face că nu există cele de rău constituie o idioțenie. Iar a le îmbrăca pe cele de bine în haine autohtone este o diversiune pentru reduși mintal.
În atenția diversioniștilor: principala implicație pe termen lung a investițiilor străine și activității multinaționalelor nu mai este nici de bine nici de rău dacă trece de anumite limite! Este obiectivă și inevitabilă: pierderea identității economice și, deci, decizionale și politice a țării respective, urmată, tot în mod natural, de pierderea teritorialității acesteia. Să observăm că limitele menționate au fost depășite de mult și definitiv în teritoriul numit încă România.În raport bineînțeles cu dimensiunile României, expansiunea capitalului străin aici este atât de mare încât nu se mai poate pune problema dacă ajută sau nu dezvoltarea țării, pentru că este deja atât de extinsă încât a creat o economie proprie, în fața căreia economia românească tot dă înapoi. Întrucât fiecare dintre cele două economii are mișcări proprii, în direcții distincte, ele nu mai pot alcătui de mult o „economie națională”. Economia națională a României nu mai există decât în statistici, pentru că statistica păstrează teritorialitatea României ca stat. Dar economic „România” deja nu mai există! Cu numai 75 miliarde euro, capitalul străin a cumpărat toată România (resurse strategice, active strategice, pârghii strategice). Și, deținându-le, merge cu toate pânzele înainte, deși face investiții mereu mai derizorii. Realizează cu un stoc de investiții echivalent cu un sfert din PIB peste jumătate din PIB-ul „ansamblului statistic România”, de la aproape zero în urmă cu aproape 20 de ani! Are control în practic toate sectoarele economice. Și obține creștere economică pe care n-o împarte cu nimeni, externalizându-i roadele. Și trimițând în străinătate fără fiscalizare 80-90% din profiturile realmente obținute își bate pur și simplu joc de economia românească. Aceasta din urmă, cu toate angaralele pe cap (apărare, ordine publică, servicii secrete, pensii, educație, sănătate) și, în lipsă acută de resurse, se luptă cu morile de vânt. Și, cu toate că face principalul efort de investiții, dă mereu înapoi. Eliminată din verigile de colectare a banului din economie (distribuții de energie, bănci, comerț) este de râsul curcilor. În relația cu străinătatea abia reușește o pătrime din exporturile trecute de statistici în contul României, trei pătrimi fiind realizate de economia străină. Cu doar trei reprezentanți în Top 100 exportatori, economia românească este o biată glumă.
Putem numi „economie românească” ceea ce apare în statistici ca reprezentând economia din România prin agregarea economiei străine cu cea realmente românească?! Nu! Sau putem, dar atunci mințim! Căci nu este deloc adevărat! Este doar o mistificare. Poate fi asumată ca „românească” creșterea economică din România, care este de fapt a capitalului străin?! Pot fi asumate ca „românești” exporturile din România care aparțin în proporție de trei pătrimi multinaționalelor străine?! Putem asuma ca „românesc” chiar și comerțul din România, deținut de străini în proporție de peste 60%?! Dacă o facem, nu numai că delirăm în stil fanfaron, dar suntem de dat pe mâna DNA căci furăm, însușindu-ne bunurile sau realizările altora! Și apoi, dacă-i de bine așa, ce mai umblăm cu cioara vopsită?!
Ilie Șerbănescu
