21.7 C
București
luni, 15 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiCultura română este tot mai tristă și are nevoie de ajutor urgent!

Cultura română este tot mai tristă și are nevoie de ajutor urgent!

În urmă cu doar câteva zile, academicianul Alexandru Surdu a trecut în neființă. Știrea nu a trecut neobservată, moartea unui academician este un eveniment. Trist este însă altceva: viața și opera lui Alexandru Surdu nu au avut parte de atâtea știri câte a avut decesul său.
 
Departe de mine gândul să cert pe cineva sau să întreb pe cineva care a scris despre acest eveniment tragic dacă știe ceva despre acest om de cultură, știință si patriotism; dacă reporterii care au consemnat evenimentul au citit sau au răsfoit vreodată vreuna din cărțile Academicianului Alexandru Surdu. Știu, o să spuneți că opera științifică nu este pentru oricine. Ziariștii nu trebuie să știe chimie, biologie, medicină sau matematică pentru a scrie o știre. În bună măsură, așa este!… Dar academicianul Alexandru Surdu nu a fost chimist sau fizician, a fost filozof. Un om de cultură. Era mai „la îndemână” să fie citit decât alți  oameni de știință.
 
Repet, nu cert pe nimeni, bănuiesc că foarte mulți români nu au știut nimic despre acest om până la moartea sa. Eu l-am cunoscut bine, am fost chiar colegi la celebrul Colegiu Național „Andrei Șaguna” din Brașov (era mai mare ca vârsta). Viața și acest reper intelectual care este colegiul acesta din Brașov – „șaguniștii” se cunosc și, chiar dacă nu, se respectă între ei – ne-a adus de multe ori împreună. De Sf. Andrei ar fi trebuit să sărbătorim împreună 170 de ani de la fondarea colegiului  (1850). Și pot să spun despre Alexandru Surdu că era, dincolo de statutul său cultural și de cercetător, un patriot în adevăratul sens al cuvântului. Plecarea sa ne-a lăsat mai săraci… Și mai singuri…
 

Cultura ne mobilează interiorul și ne îmbogățește ca ființe umane. Statul trebuie să sprijine cultura mult mai intens, așa cum este obligat să susțină educația și cercetarea.
 

O să spuneți că toată lumea știe care este rostul culturii și că actul de cultură este un apendice al vieții noastre. Un „organ” de care, atunci când se inflamează, ne putem lipsi. Este adevărat, fără cultură putem trăi, dar fără pâine – nu! Dar cultura civilizează, deschide orizonturi interioare nebănuite, sensibilizează și ne face mai buni. Creierul preferă cultura în locul țigărilor, alcoolului sau  zgomotului constant din realitatea urbană. Și mai are un rol: are grijă de identitatea noastră românească, dar nu în mod exclusivist, ci deschizându-ne către întreaga lume.
 
Din toate aceste motive și din multe altele, statul este obligat să susțină cultura. Așa cum este obligat să susțină educația sau cercetarea. Statul gestionează banii noștri, ai tuturor, pe care ni-i ia din buzunar în urma unor decizii luate în cerc restrâns, la nivel de guvern și, eventual, de parlament. Acești decidenți care sunt plătiți foarte bine din banii noștri trebuie să fie deschiși spre o împărțire echitabilă a bugetului de stat. Din păcate, parcă dintotdeauna cultura a fost la coada listei. Educația și cercetarea – tot pe acolo.
 
Se spune că o afacere, o fabrică, de exemplu, merge bine atâta timp cât investițiile s-au făcut ținând seama de toate nevoile din ziua de azi: aparatură, utilaje, computere. Și de oameni calificați. România a avut ani buni de recul economic, fabrici și uzine s-au închis peste noapte, pradă lăcomiei unora sau altora, iar oamenii au ales să plece peste hotare. Ca și medicii și personalul sanitar, ca să mă refer la un domeniu pe care îl cunosc îndeaproape.
Dar ce a fost, a fost!… Oricât de revoltați am fi, timpul a trecut, nu ne putem întoarce din drum. Am trăit vremuri complicate, iar acum suntem puternic afectați de pandemia de coronavirus. Este o situație grea pentru fiecare. Este o situație grea și pentru firme, și pentru stat. Și este grea și pentru cultură.
 
Dacă demersurile de redresare economică sunt constant pe agenda guvernului (cu toate sincopele care însoțesc viața politică românească), cele de redresare a culturii trebuie puternic activate. Știu că pare de neînțeles să ții deschis un mare magazin și să închizi un teatru, în condițiile în care publicul de teatru (sau de operă, sau de filarmonică) este educat și poate respecta mult mai bine recomandările medicale decât cei care își petrec viața în mall-uri. Știu că producția industrială și muncitorii au nevoie de susținere financiară în aceste vremuri în care funcționează totul greu. Dar și actorii, regizorii, artiștii de operă, balerinii, sunetiștii, luminiștii și mașiniștii din teatre au nevoie de sprijin. Așa cum au și editurile sau orchestrele muzicale.
 
Capacitatea de revenire a economiei este mult mai mare decât cea a instituțiilor de cultură. Dar daunele produse națiunii prin reducerea la minim a actului cultural sunt mult mai mari decât crizele economice. Ca și daunele produse de lipsa educației școlare, lipsa culturii deformează în sens rău generații întregi. Pierderea obiceiului de a merge la teatru (obicei care se dobândește destul de greu și care presupune …să mergi la teatru) sărăcește mai mult decât o perioadă dificilă economic.
 
Pentru ca actul de cultură să își împlinească menirea, acesta trebuie să ajungă la public. Dar nu numai atât! Acesta trebuie produs! Artiștii de orice fel trebuie ajutați direct de stat nu doar să supraviețuiască, dar trebuie să își continue misiunea. Cu excepția unor vârfuri, majoritatea artiștilor sunt săraci. Ei lucrează din pasiune, ignorând adesea lipsurile de zi cu zi. Da, probabil că un actor care joacă în filme artistice are venituri bune. Dar unul care dă viață unui teatru de provincie și care ridică prin prestația sa nivelul cultural al unei comunități mai mici și îndepărtate de Capitală, nu o duce strălucit. Dar pentru ce fac acești oameni pentru noi, comunitatea locală și statul trebuie să îi ajute în această perioadă extrem de grea.
 
Trecerea în eternitate a unui ACADEMICIAN ROMÂN nu trece neobservată, după cum spuneam. Dar viața unui tânăr artist în această perioadă de criză profundă trece complet nebăgată în seamă. Politicienii noștri sunt într-un continuu război pentru putere, fanii unora le-ar da în cap celorlalți, iar grija pentru cultură pălește în fața împărțirii posturilor în guvern sau în parlament. Președintele Klaus Iohannis a pornit la drum acum șase ani promițând „România educată”, iar acum un an – „România normală”. Două deziderate pe care il rog sa nu le ignore.
 
Iată că nu avem parte nici de „România educată”, nici de cea „normală”. Iar pe măsură ce trece timpul, oamenii se întorc în ei înșiși, își au seama că sunt pe cont propriu, că nimănui de la vârf nu-i pasă, de fapt, de ceea ce ar trebui să îi pese! Cu teatrele goale și magazinele pline, vom umple frigiderele, burtile, nu mintea și sufletul. Iar ca să fiu foarte bine înțeles, am să mai spun ceva: am văzut mitinguri de protest față de purtarea măștii sau față de refuzul unora de a mări salarii. Am văzut și mitinguri împotriva abuzurilor unor guverne. Dar nu am văzut niciun miting de solidaritate cu artiștii, oamenii de cultura. Nu a plâns nimeni în fața porților închise ale vreunui teatru. Îi felicit pe cei care s-au putut reinventa și lucrează online. Dar nu se poate face totul online. De aceea spun că este nevoie urgentă de ajutor. Domnule Președinte, nu mai merge „pas cu pas”. Vă rog și pe dumneavoastră sa interveniți acum, oricât ar fi de greu.

Vă doresc sănătate și vă recomand cărțile bunului academician Alexandru Surdu, mai ales pe cele despre cultura din Șcheii Brașovului. Le găsiți online!

Alexandru Vlad Ciurea
Alexandru Vlad Ciurea
Profesor Doctor Alexandru-Vlad Ciurea este un neurochirurg român. A înființat Departamentul de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”, a condus și a fost implicat în aproape 20 proiecte de cercetare naționale și internaționale. Profesor universitar de neurochirurgie la Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, din București, conducător de doctorat. A realizat peste 23.000 de mii de operații pe creier, din care jumătate la copii. A fost președintele Societății de Neurochirurgie din România 8 ani (două mandate). Face parte din boardul revistei internaționale „World Neurosurgery”. A publicat 33 de cărți, cea mai importantă fiind „Tratatul de Neurochirurgie”. Din 2009 este cercetător Științific Gradul I.Între 1999 și 2011 și, ulterior, din 2014 până în prezent, este Președintele Comisiei Naționale de Neurochirurgie a Ministerului Sănătății, rol în care a fost responsabil cu realizarea Curiculei Naționale de Neurochirurgie și crearea specializării "Neurochirurgie Pediatrică". Este autor și contributor România Liberă din anul 2017.
Cele mai citite

Reușită istorică: Simone Tempestini a câștigat prima etapă a Campionatului European de Raliuri

Simone Tempestini a devenit primul pilot român din istorie care a câștigat o etapă din Campionatul European de Raliuri după ce s-a impus, în...

Reușită istorică: Simone Tempestini a câștigat prima etapă a Campionatului European de Raliuri

Simone Tempestini a devenit primul pilot român din istorie care a câștigat o etapă din Campionatul European de Raliuri după ce s-a impus, în...

A fost aprobat mecanismul prin care primăriile să poată acoperi cofinanțările

Unitățile administrativ-teritoriale (UAT-uri) pot solicita, în cursul anului 2024, până cel târziu 30 septembrie, contractarea de împrumuturi de la Trezoreria Statului, în limita sumei...
Ultima oră
Pe aceeași temă