Avertismentul guvernatorului Isărescu vine ca o palmă rece peste fruntea unui organism politic care continuă să mimeze luciditatea într-o țară ce alunecă lent, dar sigur, spre o criză de credibilitate. Lipsa unei viziuni coerente, absenteismul unei voințe politice reale și baletul politicianist în jurul bugetului, au transformat fiscalitatea într-un câmp de luptă ideologic. Economia reală este ținută captivă între promisiuni populiste și ajustări făcute cu bisturiul ruginit al austerității.
Guvernatorul BNR atrage atenția că nu mai e loc de improvizații. România nu mai are luxul timpului, nici pe piețele internaționale, nici în fața propriilor cetățeni care resimt în fiecare lună nota de plată a indeciziei. Fiscul a devenit armă, dar și scut. Guvernele se joacă de-a taxele: când înăspresc, când relaxează, când anunță „reforme profunde” și le uită până la alegeri.
Ceea ce trăim este de fapt o formă de schizofrenie economică. Pe de o parte, se cere ajustare fiscală. Pe de altă parte, clasa politică este captivă unei paradigme electorale, în care orice reformă este sinucidere politică. Nu există un consens minim între partide, privind ceea ce trebuie apărat: investițiile sau consumul! Justiție socială sau echilibru bugetar? Educația sau salariile aparatului birocratic? Toate se cer deodată, dar fără să se spună cine și cum plătește pentru ele.
„Războiul taxelor” nu este o metaforă. Este o luptă în care fiecare guvern aruncă vina pe cel anterior, în timp ce populația suportă costurile unor decizii amânate. Nu e de mirare că România a ajuns să funcționeze pe datorie nu doar economic, ci și moral.
Azi, însă, instabilitatea fiscală a devenit o formă de vulnerabilitate națională. Când agențiile de rating încep să vorbească de retrogradare, nu vorbim doar de dobânzi mai mari. Vorbim de pierderea încrederii într-o țară care promite, dar nu livrează. Un stat cu instituții slabe, cu politici fiscale contradictorii și cu o economie în care inițiativa privată este penalizată în numele „echității sociale”.
România pășește pe o sârmă întinsă între prăpastia populismului și muntele responsabilității, iar vântul indeciziei politice o clatină cu fiecare zi pierdută fără reformă.
În timp ce guvernanții joacă alba-neagra cu taxele, oamenii își pierd nu doar răbdarea, ci și încrederea că va mai veni cineva să strângă piesele acestei economii risipite.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
