14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăOp & EdOpiniiAnisie scoate știința din școală

Anisie scoate știința din școală

Într-o perioadă în care pandemia a demonstrat, la nivel mondial, cât de importantă este știința, șefii învățământului românesc vor să reducă numărul de ore de Chimie, Fizică și Biologie.

Aceasta, înaintea debutului anului școlar 2020 – 2021, la finalul căruia, Evaluarea Națională era programată să conțină, în premieră, probe la aceste materii.

S-a discutat și se discută prin birourile conducerii ministerului să se amâne sau să se renunțe la creșterea numărului de materii din care se vor formula subiecte la Evaluarea Națională, dar, în acest moment, nu a fost luată nicio decizie.

Să sperăm că nu se va merge, cum s-a tot mers, în ultimele luni, pe decizii de schimbări radicale, luate de azi pe mâine.

Este normal ca elevii care încep acum clasa a VIII-a să știe măcar la debutul anului școlar 2020 – 2021 – oricum este în al 12-lea ceas – la ce materii vor susține examenul decisiv pentru admiterea în liceu.

În plus, să nu uităm că materiile pe care șefii Învățământului le vor diminuate sunt incluse și în Bacalaureat, pentru mulți absolvenți de clasa a XII-a.

În aceste condiții, ce vom avea?

Eliminarea acestor materii din Bacalaureat?

Nu prea pare posibil, având în vedere specializările unor licee.

Sau vom avea reducere de materie pentru Bac, adică un examen mai ușor de promovat pentru toată lumea?

Acestea sunt întrebări la care ministrul Monica Anisie ar trebui să răspundă rapid.

Șefa de la Educație pare să fi intrat însă în silenzio stampa, chiar într-o perioadă când întreaga societate așteaptă să vadă ce are de spus.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă