25.4 C
București
miercuri, 10 august 2022
AcasăOp & EdNancy Pelosi a stârnit taifunul în Taiwan

Nancy Pelosi a stârnit taifunul în Taiwan

Nancy Pelosi, femeia taifun, a încins spiritele dintre China și Taiwan. A aterizat în insulă, provocând nervozitate la Beijing. Armata chineză a intrat în alertă. Unii au spus că e o provocare, alții că și-a rezolvat deal-uri personale. Ca o consecință imediată, Taiwanului i s-au închis o serie de rute comerciale. Ce urmează?

Speaker-ul Congresului a anunțat, încă din momentul sosirii, că a venit să susțină procesul democratic din Taiwan, parte secesionistă a Chinei. De fapt, Pelosi a transmis mesajul că SUA susține autoguvernarea locală.

Unele surse susțin că are un interes în industria cipurilor. Recent, soțul său a pierdut peste trei sute de mii de dolari prin tranzacțiile de acțiuni ale NVIDIA, potrivit unei analize, citate de Flux24.ro. Speculația se va confirma, dacă la întoarcerea la Washington va promova mult discutata lege a cipurilor, prin care se vor supertaxa companiile care produc în străinătate. Astfel, indirect, Raiul cipurilor ar fi afectat. Dar, propaganda vorbește despre democrație. 

China va invada Taiwan-ul, doar când va dormi jandarmul lumii

Taiwan-ul se teme de o invazie chineză. Mai ales, după ce americanii au creat AUKUS (o alianță militară în indo-pacific, un fel de NATO asiatic), iar China a deschis primele baze militare în extremul orient. 

Războiul dintre China și Taiwan a început în 1949. Niciodată nu s-a încheiat un tratat de pace, între cele două state, aflate într-un conflict mocnit de aproape optezeci de ani. A existat un îngheț economic de scurtă durată. Schimburile comerciale s-au reluat, după ce administrația republicană a lui Ronald Reagan a emis cele ”șase asigurări” (neoficiale), care au întărit relațiile americano-taiwaneze. 

AUKUS sau despre cum se scarpină baba, când tigrul e mușcat de muște

La Taipei n-a dispărut niciodată teama de supărarea Marelui Dragon, în ciuda așa-zisului consens din 1992, când partidul comunist chinez s-a înțeles cu partidul de guvernare din Taiwan, Kuomintang (KMT), pentru o administrație comună. Mai mereu, armata SUA era departe. Prin înființarea recentă a AUKUS, liderii administrației separatiste nu sunt mai puțin îngrijorați de soarta uneia dintre cele mai bogate insule din lume. Micro componentele de la calculatoare au făcut din Taiwan un rai al prosperității. 

Taiwan-ul are o populație un pic mai mare decât a României. Doar că Produsul Intern Brut este de șapte sute de miliarde de dolari, față de două sute de miliarde ale țării noastre.

desen de Ștefan Popa Popa’S

Să nu uităm că în partidul comunist chinez au loc alegeri în luna aceasta! Xi Jinping, liderul de la Beijing, a anunțat demult că politica sa are ca scop “reunificarea” insulei cu teritoriul continental. Dar a repetat mereu că refuză să utilizeze forța armată. 

Beijingul n-a controlat niciodată politica Taiwanului. Ambițiile sunt însă mari. Investițiile enorme ale Chinei în armată sperie politicienii de la Taipei.

În apropierea Taiwan-ului s-au auzit, după vizita femeii taifun, patrulări de avioane. Se spune că unele au intrat chiar pe teritoriul insulei independente. Ne așteptăm ca Departamentul de Stat al SUA să anunțe, ca-n trecut, că cere încheierea exercițiilor de intimidare a Taiwanului, prin folosirea „presiunii militare, diplomatice şi economice.”

Crucișătoarele americane vor sosi în zonă pentru ”libertatea mărilor.” Hai, că-i lungă fusta propagandei!

E de așteptat ca o serie de crucișătoare americane să se apropie de insulă. Acestea au mai fost în iarnă, având misiunea declarată de ”libertatea mărilor.”

Beijingul a anunțat că suspendă exporturile de nisip natural către Taiwan și a oprit importurile de citrice, pește și produse de patiserie din insulă, măsurile fiind luate în contextul vizitei președintei Camerei Reprezentanților SUA, Nancy Pelosiinformează Reuters.

În perioada ianuarie-iunie, importurile Chinei din Taiwan au ajuns la 122,5 miliarde de dolari, în creștere cu 7,3% față de anul precedent, potrivit datele vamale chineze. 

Pelosi nu s-a dus de capul ei

Situația e mult mai complexă decât pare. Ce a căutat baba în Taiwan? Păi a avut un periplu asiatic, în mai multe state. În ciuda avertismentelor intelligence-ului american, Pelosi s-a dus.

Așa cum am spus și într-o serie de emisiuni, democrații americani sunt disperați. Sondajele electorale, pentru alegerile parțiale din toamnă, arată scoruri mici. În caz că nu se întâmplă nimic spectaculos, care să stârnească emoții, Biden va intra în opoziție. 

Mai mult, industria americană a petrolului, a energiei și, nu în ultimul rând, a armamentului, s-a obișnuit cu pulsul ridicat al intrărilor colosale de bani în companii. Sunt în mers. Nu se pot opri. Ucraina le-a stârnit doar apetitul. Acum și-ar dori un război și mai mare. 

Bătrânul Joe și marea petrolieră

Păi, Joe Biden s-a făcut de râs când s-a dus la liderii Exon Mobil să le ceară intensificarea producțiilor de gaz și de petrol. A fost refuzat politicos. Business-ul e business, iar progresismul e ”pana de vulpe.” Există un cost convenabil al extracțiilor. Acum când indicii bursieri sunt sus, iese un profit semnificativ. Legile pieței susțin că o producție mai mare ar scădea cotele barilului și asta nu convine. 

Petroliștii sunt stat în stat. În zadar s-a dus administrația americană în Orientul arab. I s-a dat cu flit. Din toată povestea asta, Rusia tace. Își vede pas cu pas interesul. Cunoscătorii frontului din Crimeea spun că ultima țintă ar fi Odesa. În cazul în care și acest ultim bastion ar fi cucerit, s-ar închide războiul și s-ar deschide încă un conflict înghețat. 

Dragonul dansează cu ursul, în reqviemul civilizației occidentale

China a semnat cu Rusia un megacontract de import de gaz și de petrol, în avanpremiera războiului din Ucraina, semn că totul se știa, doar media mainstream se făcea că plouă. 

Suntem în plină ciocnire a civilizațiilor, prevăzută de Samuel Phillips Huntington încă din anii “90. Doar cine nu a deschis cartea nu știe cum va fi hăcuită Ucraina. Acolo sunt primele hărți ale viitorului din prezent. 

Când ai citit în viața ta, poți gândi mai liber. Nevirusat de propagandă. Nu degeaba au inventat bătrânii englezi ”future in the past.” Totul e predictibil. Doar masa critică a proștilor nu poate fi estimată.

A înțelege e un proces cognitiv. Așa cum am mai spus, cei care nu gândesc judecă. Și judecă aspru pe toți cei care le tulbură confortul vegetativ al cântului #slava.

Vocile lumii

Cozmin Gușă

Geopolitician

”Cutremurul Geopolitic SUA-China. Poate fi #ÎnceputulSfârșitului.

Pentru majoritatea cetățenilor ce urmăresc știrile, vizita ”băbuței” Nancy Pelosi în Taiwan apare ca o prostie, o fiță de propagandă manipulatorie cu predicate ce evocă democrația și libertatea, ce-au devenit demult amintire și-n SUA. Adevărul însă este total diferit, iar evenimentul a stricat deja în mod iremediabil aranjamentele precare care mai susțineau cumva actuala ordine mondială”, a anunțat ieri Cozmin Gușă.

citește și: Neomarxiștii au stârnit jihadul împotriva lui Viktor Orbán

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Ce se întâmplă dacă nu îți repari la timp sistemul de evacuare al automobilului

Sistemul de evacuare al unei mașini servește la eliminarea în exterior a gazelor rezultate în urma arderii combustibililor. Dacă, în timpul mersului, mașina devine...

Copil mort într-un accident produs pe DN2

Un băiat în vârstă de 14 ani a decedat într-un accident rutier care a avut loc în această dimineaţa pe DN 2, în zona...

Se lărgește prăpastia dintre bogați și săraci în școala românească

Mulți ani s-a vorbit în spațiul public despre cele două Românii din școli: fandoseala odraslelor politicienilor sau oamenilor de afaceri cu background suspect și...
Ultima oră
Pe aceeași temă