9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăOp & EdMarea Britanie, între măreție imperială și decădere politică 

Marea Britanie, între măreție imperială și decădere politică 

Puteți să vă imaginați ce a fost în sufletul Majestății Sale, Regina Elisabeta a II-a, când a investit-o pe inepta Liz Truss, muierea care în tinerețe milita pentru abolirea monarhiei?


Sursele mele din apropierea Palatului Buckingam susțin că Regina, deplin ancorată în viața publică britanică, i-ar fi spus Șambelanului că are două variante: să nu o investească în funcția de prim ministru sau să o înjure. Plin de tact, șeful Casei Majestății Sale a sfătuit-o să o ignore. Se spune că premierul impus de forțele progresiste ar fi zăbovit în salonul regal din castelul Balmoral doar un minut și jumătate. Patruzeci de ore mai târziu, Regina își dădea sufletul.
Cea care avea să-l desemneze pe Winston Churchill, la începutul domniei, ca prim ministru – ce tragedie – a fost nevoită la bătrânețe să o pună, în scaunul bătrânului trabucar, pe Liz Truss.

Lipsește Doamna de fier. Hobbiții au pornit debandada

În mai multe emisiuni de radio și tv, am deplâns nefericirea suveranei și a lipsei unei Doamne de Fier, ca Margaret Thacher, căreia îi datorăm viziunea prăbușirii imperiului comunist. Însă titlul editorialului meu de astăzi este inspirat din “Declinul Marii Britanii de la Winston Churchill la Liz Truss și Rishi Sunak”, publicat de the Wall Street Journal.
Profesorul Walter Russell Mead, autorul comentariului, prinde esența. Odată cu ascensiunea junei politice Liz Truss, „hobbiții au biruit thacheriștii.”

citește și: Apusul în furtună al unei strălucite cariere sportive

Foarte puțină lume poate pricepe de ce nu a fost propus încă de la începutul toamnei Rushi Sunak, bun finanțist, care are cel puțin un lucru în comun cu Winston Churchill: ambii au fost cancelari ai trezoreriei britanice.
Regatul nu se prăbușește încă. Dar sub imensa ineptocrație a liderilor săi, se poate înscrie în traiectul descendent.

Desen de Ștefan Popa Popa’S

Când a fost propulsată în elita the Tories (conservatorii britanici), lui Liz Truss nu i s-a adus și bagajul competențelor. Vina este a păpușarilor care au permanentizat acțiunea de propulsare a inepților în marile funcții, fie la Washington, fie la Viena, via Davos, pentru a fi de folos colpocrațiilor, a acelor elite ce vor să conducă din umbră un guvern mondial.

Cine are o perioadă de valabilitate mai lungă? O salată sau Liz Truss?

Publicația Daily Mail a lansat o dezbatere publică despre dilema: “care are o valabilitate mai lungă: funcția de prim ministru sau o salată?” În final, auditoriul a tras concluzia că o salată durează mai mult. Liz Truss a guvernat doar șapte zile, pentru că două săptămâni au fost de doliul regal.
Ce tragedie? Să guvernezi Marea Britanie cu Margaret Thatcher, într-o perioadă de criză a petrolului și a grevelor minerilor, iar în timpul războiului ruso-ucrainean să te bazezi pe o minijupă politică!
Am prevăzut, încă de la nominalizare, sfârșitul lui Liz Truss, bazându-mă pe informațiile legate de câți pureci a făcut prin diferitele ministere, pe unde a tot fost rotită. Din scaunul cu rotile guvernamental, n-a avut capacitate de administrare a crizei financiare din bătrânul regat și a trebuit să plece. Va rămâne cu o pensie, până la sfârșitul vieții, de 11.000 de lire sterline, fiindcă a stat șapte zile de guvernare. Ăsta da progres.

citește și: Liz Truss – glamourizarea imperiului britanic

Turnul Londrei e tot acolo

Am spus că nu sunt de acord cu asumția că Marea Britanie este în declin. Încă se mai ascultă melodiile Beatles pe toată planeta. Abbey Road, apărută pe coperta discului celebrei trupe, înnobilate de Regina Elisabeta, este cea mai vizitată stradă din Londra. Poveștile lui Robin Hood inspiră tinerii scriitori ai lumii. Cluburile britanice de fotbal sunt cele mai prizate.
Calea Regelui rămâne cel mai râvnit cartier al bogaților din vreo mare metropolă a lumii. Linia creativității umanității se trasează tot pe Piccadilly. Umorul britanic e la fel de gustat ca nemuritoarele opere shakespeariene.
Royal Opera House – Covent Garden – conduce noile trenduri muzicale și satisface cele mai rafinate gusturi. Rămâne un sanctuar viu al înaltelor solfegii și al bașilor de catedrală. Prețul unui bilet de intrare e cât două mii de șaorme la Laleli.
Topul bestseller-urilor de pe Amazon este condus de scriitori britanici.

YouTube video


Englezii știu să-și promoveze elitele. Nu există zi să nu găsim în presa britanică referințe despre noua stea a tenisului, Emma Răducanu. După cum se observă, doar popoarele înapoiate se bucură că un rege britanic a zis că le iubește patria sau că unul de-al lor a ajuns prim ministru în vechiul regat. Un imperiu, prin definiție, e multietnic. Pluralismul a solidificat civilizația euroatlantică și nu ethosul de tip Jurassic World Dominion.
Londra are peste douăsprezece milioane de turiști străini pe an. Vin din toate zările să admire atât măreția imperială, cât și puterea sa de inovație și de adaptare a noilor tehnologii la bătrânele creneluri regale.

Marea Britanie nu e “cool”, e “old style”

Îmi amintesc despre un interviu făcut cu Wally Olins, brand-maker-ul de țări. Mi-a mărturisit că marele său eșec a fost când, în strategia de repoziționare a Londrei, a făcut campania “UK-OK. London is cool.” Vizitatorii s-au înjumătățit. Și-a dat seama că străinii nu vin să cheltuie bani în capitala Marii Britanii pentru că ar fi cool, ci doar pentru tradiții și măreția imperială. Și-a recunoscut cu noblețe greșeala.
Marele pericol de acum e nu ca Rushi Sunak să nu reușească redresarea economică și financiară, ci ca progresiștii să creeze un curent de abolire a monarhiei. Sperăm ca această nenorocire să nu se-ntâmple în viața noastră! De abia atunci s-ar putea vorbi despre decăderea Marii Britanii.

Vocile lumii


Profesorul Walter Russell Mead
The Wall Street Journal

Walter Russell Mead

“O țară care a produs cândva o cavalcadă de vedete politice pare condamnată acum să se scotocească prin buzunare după niște mediocrități de categorie ușoară. În afară de Margaret Thatcher și Tony Blair, puțini lideri politici postbelici au inspirat ori au impresionat. Cei mai capabili britanici nici nu vor să audă de politică în zilele noastre,” a scris Walter Russell Mead, profesor de politică externă de la Universitatea din Yale, în Wall Street Journal.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă