21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăOp & EdColumnist8 ianuarie în istorie: Turcii înving Europa. Americanii lansează primul iPhone

8 ianuarie în istorie: Turcii înving Europa. Americanii lansează primul iPhone

La 8 ianuarie 1873 s-a născut Iuliu Maniu. În 1916, Imperiul Otoman învinge trupele occidentale la Gallipoli. În 1935 s-a născut Elvis Presley. Iar în 2007, compania Apple  prezintă primul iPhone.

Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 8 ianuarie în istorie.

1198: Papa Inocențiu al III-lea își începe pontificatul.

1392: Prima mențiune documentară a funcțiilor de "stolnic" și de "paharnic" în Țara Românească. În Moldova ele apar atestate la 18 noiembrie1393.

1788. S-a născut Pavel Kiseleff  (Pavel Kiselyov), general rus, guvernator al Principatelor Române (decedat  1872).

1864: Este deschisă școala preparandală din Iași, sub conducerea lui Titu Maiorescu. Printre cursanții înscriși în anul întâi se află și Ion Creangă.

1873. S-a născut  Iuliu Maniu, politician român, prim-ministru al României (d. 1953)

1889: Herman Hollerith patentează prima mașină de calculat.

1892: Are loc la Sibiu conferința extraordinară a Partidului Național Român, care decide elaborarea unui "Memorandum" către împăratul Franz Joseph I, cuprinzând toate revendicările românilor ardeleni.

1912: În Africa de Sud a fost constituit Congresul Național African (ANC)

1916. Primul război mondial. Imperiul Otoman învinge trupele aliate la Gallipoli.

1934: Alexandra Ripley, scriitor american (d. 2004)

1935: Elvis Presley, cântăreț și chitarist american, supranumit "regele rock-ului" (d. 1977)

1944: Procesul de la Verona, în care au fost judecați 18 membri ai Marelui Consiliu Fascist Italian (o parte dintre acestia au fost executați ulterior, la 12 ianuarie)

1958: Americanul Bobby Fischer a câștigat primul lui campionat național de șah, la vârsta de 14 ani

1959: Charles de Gaulle a devenit primul președinte al celei de-a cincea Republici Franceze

1960: Pentru prima dată din 1816, în Catedrala Notre–Dame din Paris are loc o nuntă princiară, prințesa Francoise de Bourbon–Parma se cunună cu prințul Eduard von Lobkowitz

1961: Referendum la care poporul francez a răspuns printr-un "Da" masiv la problema privind autodeterminarea Algeriei

1971: Primul festival internațional al filmului de la Belgrad (FEST), sub deviza "Această minunată lume nouă".

1990: Tribunalul Municipiului București autorizează funcționarea primului partid politic din România post-comunistă, PNȚCD, continuator al partidului istoric interzis în 1947.Corneliu Coposu este cel care îl organizează în chiar noaptea de 22-23 decembrie 1989, lansând un "Apel către țară".

1992: Stabilirea de relații diplomatice între România și Federația Rusă.

1996. A murit François Mitterrand, politician francez, președinte al Franței între anii 1981 – 1995 (n. 1916).

2007. Președintele companiei Apple, Steve Jobs, prezintă primul iPhone.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...

Rusia – Ucraina, ziua 774. Ucraina ar fi retras tancurile Abrams de pe linia frontului

Ucraina ar fi retras tancurile Abrams M1A1, de fabricație americană, de pe linia frontului, pe motiv că s-ar fi dovedit prea vulnerabile în fața...
Ultima oră
Pe aceeași temă