Exacerbarea pretențiilor revizioniste în Europa, distrugerea economiei germane, reeșaparea vechilor ideologii segregaționiste, escaladarea conflictelor regionale, pretențiile lui Putin, incoerența Bruxelles-ului readuc în memoria colectivă coșmarurile vremurilor de dinaintea celui de-al doilea război mondial.
Am mai scris (citiți AICI) despre atitudinea ezitantă a liderilor europeni de astăzi, care seamănă vădit cu cea a premierului englez, Neville Chamberlain, de dinaintea celei de-a doua conflagrații mondiale.
Acordul de la München din 1938 seamănă cu summitt-urile NATO. Toți se înarmează. Diplomația e uitată. Toate acțiunile se fac prin exercitarea forței. Nimeni nu caută pacea.
citește și: Contradicțiile lui Eduard Hellvig
Astăzi, când oficiali americani recunosc crimele săvârșite de administrația parteneră de la Kiev, ne apropiem tot mai mult de timpurile nazismului. La fel ca dinainte de înțelegerea cu Hitler din 1938, societatea e în stare de război. Dogmatismul luptei aliaților și înverșunarea noului Führer de la Moscova ne aduc în atenție marile scrieri ale umanității.
Un scriitor uitat. O operă titanică despre războaiele ideologice și crimele contra umanității
Lion Feuchtwanger a fost scriitorul preferat al adolescenței mele. Persecutat de ideologia nazistă, a trebuit să plece în America, unde nu a prea fost înțeles.
Am recitit recent cartea “Frații Oppermann,” scrisă ca un jurnal în anul 1933, în plină apocalipsă. Teroarea l-a însuflețit să creeze o serie de personaje memorabile. Doar că descrierile stărilor din roman par a evoca realitatea de azi. În rândurile operei sale am remarcat fraza: “nimeni nu a vrut să vadă nici declarațiile, nici faptele care au precedat marșurile, strigătele de pe străzi, umilințele, bătăile, crimele săvârșite asupra civilizației.” Asta se leagă bine de tot cu recunoașterea de către o serie de ofițeri de informații americani că ucrainienii au ucis-o pe Daria Dughina, dar nimeni nu bagă de seamă.
E limpede că prin ucrainizarea occidentului se lasă firele explozibililor interconectate.
Tânărul Berthold nu se dezice de opiniile sale. Alege ultima soluție
S-a deschis cutia Pandorei! A fost ucis un om. Contează acel unu, zicea Nicolae Constantin Munteanu, în prima zi a revoluției de la Timișoara. A urmat apoi măcelul.
Pentru a nu mai admite repetarea ororilor nazismului (preluate azi de banderiștii plăcuți occidentului), e reconfortat să citești și să înțelegi că răul e repetabil și că anticamera sa are mereu aceleași umbre.
Povestea lui Lion Feuchtwanger este despre înstrăinare și lupta eroilor săi cu imposibilul vieții impuse de teroare. Personajul principal caută să-și mențină fabrica moștenită. Nu reușește. E prea aprig taifunul ideologic.
La fel ca în prezent, tânărul Berthold este beștelit de profesorul său și de doi colegi de clasă, cerându-i să se conformeze. Să retracteze opiniile sale formulate împotriva ideologiei dominante. Național-socialismul de ieri se poate traduce în corectitudinea politică de azi.
Eroul nu se lasă convins. Devine obiectul violenței fizice și morale. Este sfătuit de rude și de amici să se umilească, pentru a trece pârleazul. Să se supună ordinii impuse de ideologia copleșitoare a vremurilor.
Noaptea citește. Nu poate dormi. Este influențat de povestea lui Michael Kohlhaas, harnicul antreprenor, arhetip al omului împins dincolo de limitele suportabilităţii, care se răzbună cu o violenţă înspăimântătoare.
Prin urmare, Berthold alege să se sinucidă. În timp acela, unchiul său, mare protector, Gustav, călătorește în străinătate cu trenul, fugind din calea vicisititudinilor ideologice . Să nu uităm, cartea este scrisă în 1933!
Oppermanii sunt ciumații de astăzi
Gustav Oppermann, ajuns în Elveția, își găsește prin bagaje o carte poștală pe care și-a trimis-o sieși, la împlinirea vârstei de cincizeci de ani. ”Fă altceva!” Și se referea la fuga de context prin artă. Controbăind, a mai dat peste alta, netrimisă nepotului său, pe vremea când era în lagăr, cu un îndemn de a distinge adevărul de minciună și de a face publice răul.
Binele trebuie promovat, răul se propagă singur, avea să fie motto-ul blogului meu, de ani de zile.
Eroii săi multipli se plâng de supravegherea permanentă și de poliția militarizată. În mai multe rânduri, apar amenințări din știrile false din presă, folosirea uneltelor teroriste pentru a zdrobi normele democratice. Supunerea impusă de regim e copleșitoare. Nu-i așa că prezentul seamănă?
Immanuel Oppermann era un comerciant evreu. A fost primul din familie care a venit la Berlin. A aprovizionat armata prusacă și a fondat firma de mobilă care i-a purtat numele. Personajele principale ale romanului sunt nepoții lui Immanuel, care alcătuiesc, împreună cu proprii lor copii, o distribuție rafinată despre temerile sociale, în preajmă de război mondial.
Thomas Mann și Lion Feuchtwanger, vulpea și vânătorul
La scurt timp de la apariția cărții, Lion Feuchtwanger a pierdut totul. Casa i-a fost confiscată. Cărțile, arse în piețe publice. A trăit viața de emigrant în America, unde a rămas neînțeles. Mesajul său principal era că arta se poate opune propagandei și puterii prea adânc înrădăcinată în rele. N-a fost perceput decât un socialist-realist.
Thomas Mann avea să scrie în 1939, un articol “Fratele Hitler“, spre disperarea intelectualității critice regimului nazist, despre valoarea artistică a “fenomenalului lider”. Ulterior s-a repoziționat, dar Muntele său vrăjit a rămas o capodoperă a lumii.
Citiți scrierile sale! Sunt mai actuale ca oricând.
Vocile lumii
Adrian Năstase
Fost premier al României
“Există acum în Europa o filosofie revizionistă care s-a dezvoltat în anii ’30. Pe de-o parte Rusia, Ungaria, care după Tratatul de la Trianon a avut mereu pretenții teritoriale. Lucrurile devin complicate. În interiorul NATO, situațiile sunt complexe. România trebuie să-și prefigureze interesele proprii și să aibă grijă de cetățenii săi din Ucraina,” a spus Adrian Năstase, în podcastul Evz al lui Ionuț Cristache.
