15 C
București
luni, 20 septembrie 2021

Stimulente pentru șoferi. Discounturi uriașe pentru mașini noi

Programele Rabla și Rabla Plus au fost reluate pentru a doua oară în acest an și vin în ajutorul șoferilor care vor o mașină nouă, care poluează mai puțin sau este chiar electrică.

Noutățile din noul program Rabla Clasic sunt că acesta dispune de 5 milioane de lei pentru noi înscrieri, în paralel cu un buget suplimentat al programului cu suma de 200 de milioane de lei, care va putea fi utilizată la începutul lunii septembrie 2021. În cazul programului Rabla Plus, bugetul alocat persoanelor fizice a fost majorat cu 20 de milioane de lei, iar bugetul total al programului va fi majorat cu 200 de milioane de lei în data de 21 august 2021. Punctual, cei care casează o maşină mai veche de 8 ani beneficiază în cadrul Programului Rabla Clasic de o primă de 7.500 lei la achiziţionarea unei maşini noi. La prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.500 de lei, dacă emisiile generate de noul autovehicul sunt reduse, iar în cazul în care motorul este unul hibrid, se adaugă un ecobonus în valoare de 3.000 de lei. Dacă nu era clar, bonificațiile menționate mai sus se pot cumula, astfel că prin Programul Rabla Clasic, reducerea maximă poate ajunge la 12.000 de lei. Cei mai avantajați sunt cei care se încadrează la programul Rabla Plus, pentru achiziționarea unui autoturism 100% electric. Atunci, beneficiarul primeşte un ecotichet de 45.000 de lei (10.000 euro), la care se poate adăuga şi prima de casare, în valoare de 7.500 lei pentru casarea maşinii mai vechi de 8 ani. Dacă achiziţionează un autovehicul electric hibrid plug-in, proprietarul poate primi până la maximum 27.500 lei, în cazul în care predă spre casare un autovehicul uzat.

Programele Rabla Clasic și Rabla Plus, lansate anul acesta pe 26 aprilie 2021, s-au bucurat de un interes neașteptat, confirmat de epuizarea într-un timp foarte scurt a bugetelor alocate persoanelor fizice, chiar dacă acestea au fost mai mari decât în anii precedenți. Astfel, cele 375 de milioane de lei, bugetul alocat Programului Rabla Clasic, respectiv cele 260 de milioane de lei, bugetul alocat Programului Rabla Plus, pe care le-au avut la dispoziție persoanele fizice, au fost utilizate integral.

Statistica oficială a Administrației Fondului Mediului arată că au fost achiziționate aproape 24.000 autoturisme prin programul Rabla Clasic 2021, iar aproape 39.000 de persoane fizice sunt înscrise la dealeri auto. Cât despre Rabla Plus de anul acesta, vorbim despre aproape 6000 de români care au optat pentru 1.000 de mașini.

· Ce mașini pot fi cumpărate prin programul Rabla? 

Am căutat și noi câteva modele pentru care nu trebuie să plătiți prea mult. Dacia Logan și Dacia Sandero, cu motorul de 1.0 SCe 65 CP, în trei cilindri pe benzină, care are emisii de 113 grame CO2 pe km/ Euro 6, iar prețul unui Logan este de 8.600 euro cu TVA, iar cel al unui Sandero este de 8.800 de euro cu TVA. Renault Clio este un alt model nou ieftin care poate fi cumpărat prin Rabla 2021. Are un preț de 12.490 euro cu TVA în echiparea Life, cu motorizarea 1.0 SCe 65 CP. Acest propulsor are emisii de 116 g/km CO2. Norma de poluare este EU6.2 (C and D-Temp). Toyota Aygo facelift cu 5 uși, care are un preț de 10.850 euro cu TVA. Modelul are un motor de de 1,0 litri cu trei cilindri în linie și 72 CP. Emisiile de CO2 sunt de 93 grame / km. Norma de poluare este EU6.2 (C and D-Temp). Kia Picanto facelift este un alt model accesibil prin Rabla Plus. Are un preț de 12.275 euro cu TVA pentru echiparea Urban și motorizarea 1.0 Mpi 67 CP. Emisiile de CO2 sunt de 97 grame/km, iar norma de poluare este EU6.2 (C and D-Temp). Suzuki Swift este cel mai ieftin model al brandului japonez la vânzare în România. Costă 12.700 euro cu TVA pentru motorizarea mild-hybrid de 1,2 litri 83 CP. Emisiile de CO2 sunt 88 grame/km. Norma de poluare este EU6 D. Cu alte cuvinte, cine vrea să-și schimbe mașina, acum are ocazia să o facă, mai ales că pentru o mașină cu motor electric, beneficiază de un tichet de aproximativ 10.000 de euro. În plus, Ministrul Mediului a promis că o nouă taxă auto nu va fi impusă prea curând.

Cristina Corpaci
În presă din 2004. Am trecut pe rând de la reporter TVR, la presa online: Rol.ro, Realitatea.net, mediafax.ro. Aleph TV, B1 TV și din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Ultima oră
Pe aceeași temă