11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăMediuWWF: România nu vrea să oprească tăierile ilegale de păduri

WWF: România nu vrea să oprească tăierile ilegale de păduri

Tăierile ilegale de păduri vor continua, anunță organizația WWF România. Aceasta a lansat o petiție prin care solicită statului ajutor în eforturile de conservare a pădurilor. Potrivit WWF, astăzi, pădurile sunt pe cale să piardă încă o luptă. De această dată pentru alocarea fondurilor europene din cadrul PNS (Planul Național Strategic).

„Doar 0,46% din fonduri sunt alocate pentru conservarea pădurilor și gospodărirea lor sustenabilă. ONG-urile trag un semnal de alarmă că este nevoie de minimum 10%, pentru a putea pune în practică ce ne-am asumat în fața insituțiilor europene. Decizia este la Ministerul Agriculturii, care nu are interes direct în conservarea pădurilor. Ministerul Mediului, cel de care aparțin pădurile, lasă un gol în această problemă”, transmite WWF România.

Tăierile ilegale de păduri continuă să fie o problemă gravă

România se confruntă în continuare cu probleme privind tăierile ilegale, conservarea pădurilor valoroase și administrarea ariilor protejate. Deși deține două treimi din pădurile virgine ale Europei, pare prea puțin interesată să asigure protejarea pădurilor valoroase. Din cele peste 6, 5 milioane de hectare de pădure din țara noastră, mai puțin de 3% sunt protejate împotriva tuturor tăierilor.

WWF România consideră că procentul este prea scăzut. Trebuie să ajungă la minimum 10%, așa cum ne-am asumat în fața instituțiilor europene. În caz contrar, ecosisteme forestiere valoroase rămân în afara protecției.

Astfel, WWF România a întemeiat o petiție prin care solicită ajutorul statului în eforturile de conservare a pădurilor.

„Această problemă ne privește pe toți. Indiferent dacă lucrăm sau nu în domeniul lemnului, dacă locuim în zona rurală sau venim doar în vacanță prin pădure. Cu toții avem nevoie de natură, de apă, de aer curat. Este important să avem grijă de sănătatea pădurilor”, precizează WWF România.

Care sunt soluțiile împotriva tăierilor ilegale de păduri

Radu Melu, Manager Național Departament Păduri, la WWF România, consider că acum este momentul să găsim soluții pentru o serie de subiecte și nevoi legate de păduri. Fie că vorbim de tăierile ilegale, de distrugerea unor habitate forestiere, de valorificarea superioară a lemnului recoltat din păduri sau de protejarea pădurilor valoroase.

„Nu vom putea să rezolvăm aceste probleme fără a investi în eforturile de conservare, fără a despăgubi proprietarii carora le sunt impuse restricții în recoltarea lemnului, fără să susținem o tranziție verde și justă pentru comunitățile locale dependente de lemn. Avem nevoie de sprijin”, a declarant reprezentantul WWF.

Protejarea pădurilor are nevoie de resurse

De asemenea, potrivit WWF România, reforma care se impune pentru gestionarea durabilă a pădurilor are nevoie de resurse.

„Creșterea suprafeței pădurilor, creșterea rezistenței acestora la schimbările climatice sau includerea în regim de protecție strictă a mai multor păduri nu se fac doar din condei. Este important să conservăm pădurile. În același timp, trebuie să oferim o alternativă și proprietarilor de păduri sau comunităților locale dependente de lemn. Altfel, aceștia sunt „împinși” să intre într-o zonă gri sau chiar neagră. Pentru conservarea Pădurilor Romaniei, este nevoie de finanțare. Fără bani, orice idee de protecție este doar un vis frumos și orice strategie ramâne fără nici o putere”, mai transmite organizația.

WWF România a anunțat că deja a tras un semnal de alarmă către Guvernul României. Organizația a anunțat că se pare că nu este suficient.

„Trebuie să fim mai mulți cei care ne exprimăm îngrijorarea”, susține organizația. Aceasta îndeamnă la semnarea petiției.  

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă