18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăMediuRimetea. Orașul pierdut al secuilor din Apuseni

Rimetea. Orașul pierdut al secuilor din Apuseni

Satul Rimetea din județul Alba are o poveste deosebită. Comunitatea era odinioară unul dintre cele mai prospere orașe din fostul Scaun Secuiesc Arieș. Negustorii de fier și forjeriile care prelucrau obiectele de metal, artistic meșteșugite, și care apoi erau vândute în toate orașele importante ale Europei Centrale au transformat localitatea într-o comunitate bogată și mândră.

După o lungă perioadă de declin, Rimetea încearcă să renască cu ajutorul turismului. Amplasarea fostului oraș, într-o zonă extrem de spectaculoasă, într-un defileu asemănător celor din America de Nord, săpat în calcar de apele pârâului Rimetea și de cele ale Vălișoarei, este un mare atu.

Povestea secuilor din Rimetea

Deși secuii locuiesc în majoritate în județele Harghita, Mureș și Covasna, la începutul Evului Mediu, triburile lor s-au așezat în centrul Transilvaniei. Rămășițele acestor triburi mai supraviețuiesc, sub forma unor mici comunități vorbitoare de limba maghiară. Dintre acestea, Rimetea are faima unui adevărat oraș pierdut al secuilor. El a primit rangul de oppidum (târg) încă din 1493, iar în 1666 a primit oficial rangul de oraș. În anul 1716, aici erau atestate documentar 16 cuptoare de topit minereul și 16 ciocane hidraulice pentru prelucrarea fierului. Prosperitatea a ținut până când austriecii au deschis mult mai modernele fierării din Reșița și din Hunedoara, care au produs o cantitate mult mai mare de obiecte de fier, mai ieftine decât cele produse de micile forjerii din Rimetea, care au fost eliminate de pe piață, în cursul secolului al XIX-lea. ”Azi, Rimetea este un sat unic din punctul de vedere al patrimoniului construit în această parte a României și merită înscris pe lista UNESCO, datorită valorilor inestimabile pe care le păstrează”, spune directorul Administrației Fondului Cultural Național, Leonard Horvath.

Satul este renumit și pentru frumusețea peisajului. Localitatea este situată într-un defileu, dominat de stânci uriașe. Curenții de aer care se formează aici vara au transformat Rimetea într-un adevărat rai pentru amatorii sporturilor extreme, spun localnicii. ”Vin foarte mulți turiști. Vin din Ungaria, din America, din Olanda, din diferite țări…”, spune proprietara unei pensiuni.

Există și turism cultural în Rimetea. Localitatea a fost propusă spre a fi inclusă în patrimoniul UNESCO pentru furmusețea arhitecturii locale, spune profesoara de geografie din Rimetea, Erika Szekely. ”Obiective turistice sunt multe. În primul rând este frumusețea zonei, pentru că Rimetea este situată în această depresiune intramontană. Apoi, este vorba de aspectul caselor localității”, spune profesoara de geografie din sat.

În centrul localității se află o piață dreptunghiulară, în mijlocul căreia se află un vaior. Este vorba de un bazin dreptunghiular cu apă, alimentat de un izvor, folosit atât pentru băut, cât și pentru stingerea incendiilor. Denumirea provine din cuvântul german Weher, care înseamnă lac. Mulți dintre localnici mai păstrează vie amintirea incendiului din 1870, când Rimetea a fost distrusă de flăcări. Atunci, locuințele au fost reconstruite pe două șiruri. Șirul de Sus era al bogaților negustori de fier și proprietari de forje. Casele albe sunt construite în stilul clasic al Europei Centrale, cu ziduri de piatră și porți masive de lemn, cu ușile pivnițelor care dau în stradă și care sunt străjuite de rame de calcar. Pivnițele erau construite astfel pentru a ușura încărcarea și descărcarea mărfurilor. Frontoanele caselor sunt teșite și cu stucaturi, iar geamurile au obloane de lemn, vopsite în verde. Șirul de Jos din Rimetea era destinat fierarilor, care produceau unelte, arme, dar și ornamente, precum grilaje lucrate cu înflorituri, ghivece ori decorațiuni folosite pentru gardurile de fier ale palatelor nobililor din Transilvania.    

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă