13.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSportRaliuGALERIE FOTO. Renee Gracie face un nou pas în automobilism

GALERIE FOTO. Renee Gracie face un nou pas în automobilism

Renee Gracie a dezvăluit următoarea mișcare importantă din cariera sa în motorsport. Fosta competitoare din seria Supercars, devenită ulterior vedetă pe OnlyFans, s-a întors pe circuitul de curse la șase ani după ce a renunțat pentru prima dată la automobilism.

Dublă participantă în celebra cursă de 1000 de kilometri de la Bathurst, australianca a câștigat anul acesta Trophy Series, la manșa unui Audi R8 LMS, în seria GT World Challenge Australia. Iar acum spune că este pregătită să facă un pas mare. Diva în vârstă de 28 de ani a confirmat că va lua startul în divizia a doua a cursei Adelaide 500, care va avea loc între 23 și 26 noiembrie. Creatoarea de conținut pentru adulți se va urca la volanul unui Audi R8, într-un eveniment în care toți piloții vor concura cu același model.

„Sunt foarte mulțumită de felul în care s-a întâmplat totul pe parcursul anului încât nu am putut să refuz oferta de a mă urca într-o mașină nouă atunci când, evident, s-a ivit ocazia. Este un sentiment foarte bun să știi că există o oportunitate și că cineva este dispus să mă lase să concurez într-o mașină nouă”, a declarat Gracie pentru WWOS.

Renee Gracie posing for a photoshoot
Renee Gracie racing driver at a car event
Image of Renee Gracie posing for a photo

Renee, care s-a retras din motorsport la sfârșitul anului 2017 din lipsă de fonduri, a folosit câștigurile din OnlyFans pentru a finanța crearea unei noi echipe de curse. „Am început să plănuiesc o revenire în acest sport în 2021, moment în care am hotărât să devin serioasă, să vorbesc cu oamenii și să aflu ce este posibil”, a declarat Gracie pentru portalul GT World Challenge Australia.

„Mi-am format o echipă și ne-am luat timpul necesar pentru a planifica și a pune la punct programul ideal. Totul a funcționat și sunt foarte mulțumită de toți cei cu care lucrez și care au făcut parte din această călătorie. A fost o dovadă că da, era timpul să mă întorc la curse”, a completat bruneta.

Renee Gracie este una dintre cele mai cunoscute creatoare de conținut pentru adulți din Australia, devenind faimoasă atunci când a declarat că se lasă de automobilism pentru a se dedica 100% celebrei platforme OnlyFans. Conform propriilor declarații, diva de la Antipozi a câștigat peste 10 milioane de dolari din activitatea sa în industria pentru adulți.

Image of Renee Gracie
Renee Gracie, a racecar driver, posing at an event

În perioada 2012-2017, Renee a concurat în Aussie Racing Cars, Porsche Carrera Cup Australia și V8 Supercars și a luat startul de două ori la prestigioasa cursă de 1000 de kilometri de la Bathurst.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

SUA vrea să construiască un debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar

Costul estimat de armata americană pentru construirea unui debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar a crescut la 320 de milioane...

Blat PSD-PNL la alegerile locale din Maramureș

Coaliția PSD-PNL s-a rupt la București, însă în țară alianța merge „unsă” și un exemplu elocvent este situația din Maramureș. După arestarea edilului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă