19.8 C
București
joi, 4 iunie 2026
AcasăSportAlte sporturiGALERIE FOTO. Renee Gracie a revenit pe circuitul de curse. Principalul sponsor...

GALERIE FOTO. Renee Gracie a revenit pe circuitul de curse. Principalul sponsor al brunetei este OnlyFans

Așa cum a promis, Renee Gracie s-a urcat din nou la volanul monopostului de curse și a revenit pe circuit după o absență de șase ani, dar lucrurile nu au decurs conform planurilor starletei de pe OnlyFans.

Bruneta în varstă de 28 de ani este una dintre cele mai cunoscute creatoare de conținut pentru adulți din Australia, devenind faimoasă atunci când a declarat că se lasă de automobilism pentru a se dedica 100% celebrei platforme OnlyFans. După ce în ultimii șase ani și-a burdușit conturile datorită noii îndeletniciri, Renee a devenit brusc nostalgică după vremurile în care se afla la manșa bolizilor cu sute de cai putere. Tânăra a spus recent că are de gând să își reia activitatea sportivă și s-a ținut de cuvânt.

Frumoasa brunetă și-a făcut revenirea pe circuit la volanul unui Audi R8 LMS și a concurat în prima etapă a GT World Challenge Australia. Înainte de competiție, ea a pozat mândră pe capota mașinii sale de curse. Bolidul a întors capetele tuturor datorită multitudinii de sigle OnlyFans, principalul ei sponsor, așa cum însăși Renee a dezvăluit pentru „The Daily Telegraph”.

„OnlyFans va fi sponsorul meu pentru întregul sezon 2023. (…) Devin din ce în ce mai implicați în sprijinirea pasiunilor creatorilor de conținut de pe platformă și sunt încântată să lucrez cu ei. Cred că mașina arată fantastic”, a declarat Renee Gracie, înainte de prima cursă.

Însă lucrurile nu au decurs conform planului, iar revenirea pe circuit le-a lăsat un gust amar fanilor australiencei. Îndelungata lipsă din competiții s-a simțit, iar Renee a ocupat locul 13 din 16 în runda întâi a calificărilor și locul 15 din 16 în runda a doua. Lucrurile au stat și mai rău în cursă, pe care aceasta a încheiat-o pe penultima poziție.

Cu toate acestea, diva de la Antipozi nu a fost descurajată de rezultat, ci chiar s-a mândrit în fața fanilor săi virtuali, postând pe Instagram o fotografie de după terminarea cursei, cu următorul text: „Înapoi pe pistă după 6 ani! O primă zi grozavă”.

Următoarea apariție pe circuit a brunetei va avea loc în perioada 12-14 mai, când va concura în etapa a doua a GT World Challenge Australia, la Phillip Island.

În perioada 2012-2017, Renee a concurat în Aussie Racing Cars, Porsche Carrera Cup Australia și V8 Supercars și a luat startul de două ori la prestigioasa cursă de 1000 de kilometri de la Bathurst.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Diferențele între Copie Intabulare si Copie Încheiere de Carte Funciară

Deținerea unui imobil în România implică o serie de formalități juridice și termeni de specialitate care pot crea confuzie în rândul proprietarilor. De multe...

A marcat contra FCSB și visează la transfer! Campioana pregătește prima mutare a verii

FCSB îl monitorizează pe Luca Stancu, fundașul care a impresionat la Hermannstadt și care și-a declarat în trecut simpatia pentru formația roș-albastră.FCSB pregătește primele...

Ilie Bolojan și Manfred Weber au discutat despre viitorul României și rolul partidelor pro-europene

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că a avut miercuri o discuție cu președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, despre viitorul României, responsabilitatea partidelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă