21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăLifestyleUn bărbat călătoreşte 224 km pe zi pentru a economisi chiria din...

Un bărbat călătoreşte 224 km pe zi pentru a economisi chiria din San Francisco

Danny Finlay, în vârstă de 30 de ani, se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora 4:30 şi porneşte într-o călătorie de două ore până la compania de relaţii publice SutherlandGold din San Francisco unde ocupă poziţia de manager. În general, el pleacă de la locul de muncă la ora 16:00 şi ajunge acasă în jurul orei 18:00.

Finlay este unul dintre navetiştii din Bay Area care nu îşi pot permite chiriile uriaşe din San Francisco, unde costul vieţii este cu peste 62% mai mare decât media la nivel naţional din Statele Unite, se arată în materialul CNBC, citat de agenţia Xinhua.

Chiria medie din San Francisco este de 4.500 de dolari, un preţ de aproape trei ori mai mare în comparaţie cu cel din alte localităţi din SUA, conform datelor Council for Community and Economic Research.

Preţurile foarte mari la locuinţe au făcut ca mulţi oameni să nu îşi poată permite un apartament în San Francisco, oraş cu numeroase oportunităţi de angajare însă care nu poate deveni casa unor persoane precum Finlay.

Bărbatul din California petrece anual circa 1.000 de ore pe drum între casă şi locul de muncă, echivalentul a 43 de zile.

Preţul mediu la locuinţele din San Francisco depăşeşte un milion de dolari, motiv pentru care Finlay a fost nevoit să se stabilească în localitatea rurală Dixon, aflată la circa 100 de kilometri nord-est de San Francisco.

Potrivit unui raport emis în luna aprilie de compania americană de investiţii Unison, zona metropolitană San Francisco este “cea mai puţin accesibilă din ţară, fiind nevoie de un salariu anual de 231.216 de dolari pentru a cumpăra o locuinţă medie”. De asemenea, o persoană care doreşte să cumpere o casă situată chiar în oraş trebuie să aibă un salariu mediu de 349.650 de dolari pe an, se menţionează în raport.

Cele mai citite

Ar putea reveni Pep Guardiola la Bayern Munchen? Ce spun oficialii echipei

Reprezentanții lui Pep Guardiola nici nu iau în calcul posibilitatea revenirii acestuia la clubul german de fotbal Bayern Munchen, care se află în căutarea...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Despre iubirea creștină

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care...
Ultima oră
Pe aceeași temă