33.8 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăLifestyleTVR schimbă regulile Concursului Eurovision România, pentru 2020

TVR schimbă regulile Concursului Eurovision România, pentru 2020

Este pentru prima dată când nu vor mai exista semifinale. Ca să marcheze schimbarea, TVR propune şi hashtagul #ealtceva. 

Potrivit postului public, după o analiză a specificităţilor pieţei muzicale din România, a diferitelor modalităţi de selecţie la care au apelat şi alte televiziuni publice din Europa, cum ar fi cele din Spania, Grecia, Rusia, Cipru, Bulgaria, Marea Britanie sau Franţa, şi, nu în ultimul rând, după evaluarea rezultatelor României din ultimii doi ani la concursul Eurovision.

Selecţia în vederea Finalei Naţionale se concentrează, într-o primă fază, pe identificarea celei mai reprezentative voci, evaluată de către o comisie de specialitate pe baza unor criterii precum abilităţile vocale, interpretarea, empatia muzicală, expresivitatea.

După selectarea respectivei voci, se vor compune, pe specificul acesteia, al timbrului şi personalităţii artistului, un număr de piese, dintre care cele mai bune 5 vor ajunge în Finala Naţională.

Selecţia celor 5 creaţii muzicale va fi realizată de către o comisie de specialitate, ai cărei membri acoperă o plajă largă de domenii şi specializări (compozitori, textieri, muzicologi, realizatori/producători de divertisment radio şi/sau televiziune, regizori muzicali radio şi/sau de televiziune), ţinând cont de următorii parametri: forma muzicală a piesei, aranjament orchestral, originalitate, diversitate stilistică şi mesaj.

Pe 1 martie, Finala Naţională va aduce în prim plan publicul, ca factor decizional principal în selectarea piesei şi a abordării creative a momentului artistic ce va reprezenta România la Rotterdam, informează News.ro.

Finala Naţională se va constitui într-un amplu spectacol în care Juriul Naţional şi publicul, în proporţie egală de 50%, vor vota fiecare dintre momentele artistice propuse în vederea selectării celei mai bune reprezentări a României la ESC 2020. În caz de egalitate, publicul este cel care are ultimul cuvânt, voturile sale fiind cele decisive.

Echipa Eurovision România 2020 o are ca şefă de delegaţie (HoD) pe Liana Stanciu, Elena Ştirbescu fiind manager de proiect, Smaranda Vornicu – Shalit  – manager relaţia cu presa (HoP), iar Dan Manoliu director artistic.

Statisticile arată că, în ultimii 15 ani, aproape fiecare ediţie a acestei competiţii a avut în top 3 al etapei internaţionale cel puţin o piesă selectată printr-o astfel de metodă de către televiziunile naţionale.

Eurovision Song Contest va avea loc în luna mai, la Rotterdam. 

Cele mai citite

Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale

Elena Lasconi a fost desemnată candidata USR la alegerile prezidențiale. Președintele USR a reușit să obțină 94,31% de voturi în Congresul USR. Din cele...

Întârzieri și zboruri anulate. Vacanțele, amenințate să fie afectate

Industria de transport aerian s-a confruntat în ultimele zile cu întârzieri și zboruri anulate. Spațiul aerian european a fost grav perturbat din cauza gestionării...

Laura Codruţa Kovesi, îngrijorată că noile prevederi adoptate de Austria ar putea împiedica anchetele Parchetului European

Procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, anunţă că analizează noile dispoziţii legale adoptate de Austria. Unele dintre acestea ar putea intra în contradicţie cu Regulamentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă