32.2 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoSurse: Ambasada României la Londra în mijlocul unei anchete, pentru cheltuieli de...

Surse: Ambasada României la Londra în mijlocul unei anchete, pentru cheltuieli de peste 1,6 milioane de euro sub pretextul alegerilor

Ministerul de Externe ar fi declanșat o anchetă care vizează Ambasada României la Londra, potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN.

Sub pretextul organizării mai multor secții de votare, număr aproape dublu față de alegerile precedente, Ambasada României la Londra ar fi semnat contracte de închiriere pe sume uriașe cu mai multe hoteluri, unele dintre ele de lux. Toate aceste contracte se ridică la circa 1,6 milioane de lire sterline, pentru o zi și jumătate de închiriere a acestor spații, conform informațiilor.

Alegerile de pe 9 iunie 2024, desfășurate la Hilton şi alte hoteluri de lux

Sursa citată precizează că în alegerile din 9 iunie s-ar fi ajuns şi la aproape 20.000 de lire sterline pentru închirierea unei săli în rețeaua Hilton. Toate acestea, în condițiile în care pentru alegerile precendente au fost folosite multe spații comunitare puse la dispoziție de către primărie, arondismente, sau alte autorități sau școli, unele dintre ele cu titlu gratuit, iar altele închiriate pe sume modice de câteva sute de lire sterline.

Ministerul Afacerilor de Externe nu ar fi răspuns încă solicitărilor de clarificare, cu privire la felul în care s-au încheiat contractele de închiriere cu hotelurile respective.

Sursele Antena 3 CNN arată că unul dintre motivele întârzierii acestui răspuns este că s-a declanșat o anchetă de amploare, după aceste dezvăluiri. Aceasta vizează toată activitatea și toate contractele încheiate în ambasada de la Londra.

Un document public arată că mai multe firme emit factură după factură, doar către Ambasada României.

În plus, Ambasada ar fi încheiat contracte în care un muncitor necalificat a fost plătit cu 50 de lire pe oră, în contextul în care salariul minim pentru necalificați în Marea Britanie este de 11,5 lire pe oră.

În același timp, potrivit informațiilor, o invitație de participare pentru servicii de transport buletine, în ziua votului, arată că au fost închiriate 15 vehicule pentru 75 de secții de votare. Totodată, deși ar fi fost încheiate contracte pentru asigurarea de pază pentru secțiile de vot, la aproape jumătate din secții nu s-au prezentat paznicii.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă