25.7 C
București
duminică, 14 august 2022
AcasăLifestyleTravel5 lucruri de pus în bagajul pentru mare

5 lucruri de pus în bagajul pentru mare

Din bagajul de mare nu trebuie sa lipsească lucruri esențiale, precum soluțiile pentru protecție solară, obiectele vestimentare specifice sau accesoriile pentru sporturi acvatice.

Fie că te duci doar pentru un weekend, fie că petreci o săptămână într-o destinație de la malul mării, lista despre care vorbim astăzi nu suferă mari modificări. Însă atunci când adaugi în bagaj tot ce este necesar, te bucuri de confort, siguranță și distracție la cote maxime!

1. Costumele de baie

Pune cu prioritate în bagaj costumele de baie ale tuturor celor dragi din familie, de la mic la mare. Dacă este necesară o reînnoire a garderobei, descoperi online o listă variată de modele, ce include: slipuri pentru barbati de înot, boxeri de plajă, costume de baie tip body sau în două piese pentru femei, dar și o mulțime de articole vestimentare dedicate celor mici.

Cele mai bune costume de baie asigură confort și libertate de mișcare, atât în apă, cât și pe plajă. Sunt realizate din materiale sintetice a căror țesătură se usucă rapid, prevăzute cu elemente de susținere pe zonele corpului și deosebit de rezistente la soare și tensionări.

2. Pălăria de soare

Acest produs nu este doar un accesoriu vestimentar cool, ci este și cât se poate de necesar in zilele toride ale verii. O pălărie de soare foarte bună te poate scăpa de neplăcerile pe care le poate cauza insolația, sau de arsurile solare produse la nivelul tenului.

Adaugă în bagajul pentru mare una sau mai multe pălării de soare potrivite pentru forma și dimensiunile capului, realizate dintr-un material respirabil, astfel încât să te nu confrunți cu disconfortul generat de supraîncălzire. Optează pentru un model cu boruri largi, pentru o umbrire eficientă a chipului și a gâtului.

3. Cremele cu factor SPF

La mare, briza și apa răcoroasă te pot face să crezi că soarele nu este chiar atât de puternic in perioada respectivă. Însă tocmai din acest motiv poți căpăta arsuri. De aceea, este vital să aplici cremă o dată la aproximativ 30 de minute, sau chiar și mai des, după fiecare ieșire din mare.

Dacă nu ai făcut plajă anul acesta, aplică pe o cremă cu factor de protecție SPF50. În cazul celor mici, aceasta va fi aplicată pe întreaga durată a concediului, deoarece copiii au pielea mult mai sensibilă. După ce ai început să te bronzezi, poți opta pentru o soluție cu un factor de protecție mai mic. 

4. Înotătoarele și ochelarii de scafandru

Planifici o excursie în Grecia pentru această vară? Apa limpede din apropierea insulelor elene îți permite să explorezi la adâncime joasă universul marin din bazinul mediteranean. Treci pe lista înotătoarele și ochelarii de scafandru, pentru experiențe ce nu pot fi reproduse deasupra nivelului apei. Din păcate, Marea Neagră este prea tulbure pentru o astfel de aventură.

Alege labele de scafandru în funcție de măsura purtată la picior și asigură-te că sunt realizate dintr-un material ușor și flexibil. Aceste caracteristici ale produsului asigură o putere de propulsie excelentă. În privința ochelarilor de scafandru, alege un model cu funcție anti-aburire și sistem de reglare, pentru a putea ajusta dimensiunea benzii așa cum îți dorești.

5. Salteaua gonflabilă pentru apă

Poți opta pentru o saltea de una, două sau mai multe persoane, în funcție de spațiul disponibil în mașină. Orientează-te spre un model cu o greutate cât mai redusă, astfel încât să fie mult mai simplu de manevrat în apă, în special, atunci când sunt valuri.

Mult mai stabilă poate fi o platformă acvatică, produs de ultimă generație ce îți permite să te bucuri de propria ta insulă plutitoare, atunci când te bronzezi pe apă, când vâslești sau chiar și atunci când pescuiești. Alege un produs cu o peliculă rezistentă la razele UV și prevăzută cu mânere laterale, pentru un transport simplu și rapid către apă, după ce a fost umflată.

Alege produsele potrivite pentru bagajul tău de mare și bucură-te din plin de această experiență estivală, alături de toți cei dragi. Comandă online slipuri pentru bărbați și costume de baie pentru femei, creme de plajă, saltele gonflabile, dar și alte produse ce pot asigura siguranță, confort și libertate de mișcare, în fiecare zi petrecută pe plajă.

Cele mai citite
00:01:08

VIDEO: Ierusalim – Atac armat asupra unui autobuz plin cu evrei

Un bărbat înarmat a rănit duminică șapte persoane care se aflau la bordul unui autobuz ce transporta evrei în Orașul Vechi din Ierusalim, au...

Minivacanța de Sf. Maria a dublat numărul rezervărilor pentru sejururi în România

Hotelierii și operatorii din industria turismului se pregătesc pentru cele mai aglomerate zile din această vară, vârful de sezon estival, în contextul în care...

Aproape 4.400 de ucraineni au cerut azil în România

De la începerea conflictului din țara vecină, 4.372 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. În ultimele 24 de ore a fost depusă o...
Ultima oră
Pe aceeași temă