Cristiano Ronaldo are propria statuie din bronz, înaltă de mai bine de 3 metri, în localitatea sa natală, Funchal, din Madeira. Evenimentul dezvăluirii statuii, la care a participat și starul lui Real Madrid, a marcat însă și primele nemulțumiri ale locuitorilor.
"Este un moment special pentru mine. Sunt foarte mândru să am o astfel de statuie. Este o motivaţie în plus pentru a continua să câştig trofee şi titluri", a declarat Ronaldo, care a fost înconjurat de familie la acest eveniment.
Statuia de bronz, care a fost sculptată de Ricardo Velosa, are o înălţime de 3,40 metri şi 800 de kilograme și este amplasată în Praca do Mar, pe malul mării. Locul atrage cei mai mulţi turişti din regiune, iar evenimentul nu a trecut neobservat.
Localnicii au criticat statuia deoarece aceasta nu ar aduce prea mult cu celebrul fotbalist. "Nu pare să semene foarte mult cu Ronaldo această statuie", a declarat un localnic, fan al starului portughez.
Cristiano Ronaldo a cucerit Balonul de Aur pentru anul 2013 și se numără printre cei trei finaliști ai trofeului și în 2014.