Sean Penn, în vârstă de 58 de ani, a participat la o emisiune a postului NBC pentru a promova noul lui serial, “The First”, în care joacă rolul unui astronaut însărcinat cu organizarea primei misiuni pe Marte. Atunci când colega lui din platoul emisiunii, Natascha McElhone, a declarat că multe personaje feminine din “The First” au fost inspirate de mişcarea #MeToo, starul american a contrazis-o categoric.
“Îmi place să cred că nimic din toate acestea nu a fost influenţat de aşa numita mişcare #MeToo”, a replicat Sean Penn. El consideră că mişcarea #MeToo reprezintă mai degrabă “o serie de multiple de voci acuzatoare, de victime şi de acuzaţii, dintre care unele nefondate”.
“Cotitura luată de această mişcare, #MeToo, este dezbinarea dintre bărbaţi şi femei”, a ripostat actorul.
“Sunt foarte suspicios la adresa acestei mişcări pe care a îmbrăţişat-o toată lumea, fără niciun fel de nuanţă (…). Şi, chiar şi atunci când vrei să vorbeşti nuanţat despre ea, aceste nuanţe sunt la rândul lor criticate”, a argumentat actorul american, recompensat pe parcursul carierei sale cu două premii Oscar.
“Nu cred că totul este negru sau alb. Adesea, când este vorba despre lucruri importante, este într-adevăr nevoie de timp”, a încheiat el.
Remarcile sale au generat un val de critici pe reţelele de socializare, internauţii declarându-se deranjaţi de formulările alambicate folosite de actor.
În acest sens, actriţa britanică Thandie Newton, care interpretează o femeie-android în serialul “Westworld”, s-a întrebat retoric: “Oare câte prostii poate să debiteze #SeanPenn în încercarea de a construi ceva coerent?”.