19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăLifestyleScandal pe internet, după o petrecere în care s-a oferit sushi pe...

Scandal pe internet, după o petrecere în care s-a oferit sushi pe corpul unei fete dezbrăcate

O petrecere organizată în România, în care s-a oferit sushi pe corpul unei fete dezbrăcate a generat un scandal pe rețelele de socializare.

Obiceiul de a plasa mâncare pe trupul unor fete este de inspirație japoneză, datează de sute de ani și se afirmă că ar fi fost practicat și la reuniuni ale lumii interlope nipone.

În România, scandalul a izbucnit după ce o utilizatoare de pe Facebook, Ana Măiță, a postat la data de 5 iunie 2021 o fotografie care ar proveni de la respectiva petrecere, însoțită de un comentariu critic.

“Eu cred că tânăra care a fost angajată pe post de platou pentru sushi nu a știut nici originea acestei practici și nici semnificația ei reală. Așa cum nu cred că au știut despre acestea nici organizatorii sau restaurantul cu specific japonez care a pregătit mâncarea. Nu cred că au știut că acest obicei este unul asociat cu sclavia sexuală a femeilor asiatice, cu dominația totală a bărbaților asupra vieții și corpului femeii în societatea japoneză timp de milenii”, a scris Ana Măiță pe Facebook.

La scurt timp după aceea, rețeaua Facebook ar fi blocat respectiva postare, dar controversa pe tema petrecerii cu sushi a continuat. Faptul că respectiva petrecere a avut loc în România n-a fost negat de nimeni. Se pare că niciunul dintre invitați n-a luat mâncare de pe corpul fetei.

Ana Măiță are 28 de ani și este președinta Asociației “Mame pentru Mame”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

Condiția lui Iohannis pentru a ceda Ucrainei un sistem Patriot. România oferă sprijin militar Ucrainei doar dacă nu afectează propria apărare

Președintele Iohannis spune că ar fi acceptat, în principiu, cererea președintelui Biden ca România să cedeze Ucrainei unul dintre sistemele sale antiaeriene Patriot, pe...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...
Ultima oră
Pe aceeași temă