14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăLifestyleRonaldinho va juca până la 42 de ani. Unde va ajunge și...

Ronaldinho va juca până la 42 de ani. Unde va ajunge și cât va câștiga anual

Fostul internațional Ronaldinho nu are de gând să se retragă prea curând din fotbal, agentul său declarând că starul va juca până la 42 de ani. Brazilianul și-a reziliat contractul cu Atletico Mineiro, urmând să ajungă la un nou club, cel mai probabil în Egipt.

Ronaldinho, 34 de ani, s-a despărțit pe cale amiabilă de clubul din Belo Horizonte, urmând ca din poziția de jucător liber de contract să semneze cu o nouă echipă pe o sumă uriașă. Cu toate că pretențiile sale salariale nu sunt deloc mici, el este deja curtat de mai multe cluburi, în special din Africa și Asia. Aproape de a-l transfera sunt egiptenii de la Zamalek, acolo unde Ronaldinho ar avea promis un salariu anual de 2 milioane euro.

Zamalek era deja în discuții cu Atletico pentru transferul brazilianului, însă s-au lovit de suma prea mare cerută de clubul din Belo Horizonte, 10 milioane euro. De asemeni Ronaldinho mai este dorit la Besiktas sau Galatasaray, cluburi care îi propuseseră salarii chiar mai mari, în trecut, dar care de asemeni s-au lovit de refuzul celor de la Atletico.

Roberto de Assis, agentul jucătorului, a declarat că Ronaldinho va oferi mai multe detalii despre viitorul său în cadrul unei conferințe de presă, organizată miercuri. El a mai spus că starul brazilian nu se va retrage de pe teren înaintea vârstei de 42 de ani.

Ronaldinho, la un moment cel mai bun jucător al planetei, a câștigat Balonul de Aur în 2005. După ce a ieșit din circuitul marilor cluburi de fotbal el a revenit în Brazilia. La Atletico Mineiro a marcat 28 de goluri în 88 de meciuri.

Cele mai citite

Te-ai săturat de tradiționalul miel canin de Paște și îți place vânatul? Stufatul din canis lupus cu coadă stufoasă e rețeta pentru tine!

Faptul că Paștele a picat atât de aproape de 1 Mai Muncitoresc anul acesta a creat o adevărată criză de miel canin pe...

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă