9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăLifestylePrinţul William vizitează ultrasensibila Esplanadă a Moscheilor

Prinţul William vizitează ultrasensibila Esplanadă a Moscheilor

Această vizită a prinţului, al doilea în ordinea succesiunii la coroana britanică, este o premieră din partea unui membru atât de eminent al familiei regale, au subliniat oficiali britanici.

Prinţul William şi delegaţia sa au fost plasaţi sub un important dispozitiv israelian de protecţie şi au fost însoţiţi de reprezentanţi religioşi.

Ducele de Cambridge a pătruns în Cupola Stâncii, a cărei cupolă aurită domină Oraşul Vechi şi este o emblemă a Ierusalimului, potrivit unui corespindent AFP la faţa locului.

Delegaţia s-a îndreptat după aceea către Moscheea Al-Aqsa, care dă numele său esplanadei, al treilea cel mai sfânt loc al musulmanilor, venerat de asemenea de evrei sub numele de Muntele Tempului.

El s-a rugat la Zidul Plângerii.

Prinţul a vizitat şi alte situri în Oraşul Vechi, în ultima şi poate cea mai sensibilă parte a turneului său în teritoriile palestiniene ocupate.

Serviciile sale insistă asupra caracterului apolitic al vizitei, prima vizită oficială a unui membru al familiei regale britanice atât în Istael, cât şi în teritoriile palestiniene.

Încă acest exerciţiu diplomatic este delicat.

Esplanada Moscheilor şi Oraşul Vechi, de exemplu, se află în Ierusalimul de Est – partea palestiniană a oraşului.

Israelul a anexat Ierusalimul de Est şi proclamă întregul Ierusalim capitala sa ”indivizibilă”.

Palestinienii vor să facă din Ierusalimul de Est capitala Palestinei, statul la care aspiră.

Din motive istorice, Esplanada se află în custodia Iordaniei, însă toate căile de acces sunt controlate de forşe israeliene.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă