15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăLifestylePeroni Nastro Azzurro, prima dată partener principal la Neversea

Peroni Nastro Azzurro, prima dată partener principal la Neversea

Pentru prima dată în cadrul unui festival de muzică din România, un brand de bere va implementa servirea berii la draft din pahar de hârtie reciclabil. În plus, participanții vor putea colecta paharele de hârtie în containerele special amenajate în zona de festival.

“Ce au în comun festivalul Neversea, marea și vara mult așteptată? Berea noastră premium născută în Italia, Peroni Nastro Azzurro, care ne inspiră să prețuim momentele de respiro atunci când avem timp pentru ele, să ne deconectăm cu adevărat și să ne bucurăm de viață cu relaxarea și detașarea tipică a  italienilor. În egală măsură prețuim și mediul înconjurător și pentru prima dată la un festival, Peroni va introduce pahare de hârtie pentru servirea berii la draft la Neversea, promovând un comportament responsabil față de mediu fără a compromite experiența grozavă a consumului de bere la draft.”, a declarat Bogdan Jianu, Brand Manager Peroni Nastro Azzurro. 

Momente de respiro pe Riviera Peroni

Pentru ediția din acest an, Peroni a mai pregătit o serie de activări care vor introduce participanții în atmosfera relaxantă a italienilor având în același timp șansa de a câștiga un simbol italian – Vespa. Pe durata celor 4 zile de festival, participanții trebuie să colecteze 6 stickere echivalentul a 6 beri Peroni (doză sau draft) din zonele special amenajate. Pe baza acestora, fiecare festivalier va primi o cheie pe care va trebui să verifice dacă se potrivește scuterului expus în zona Peroni. Participantul a cărui cheie pornește motorul, va fi fericitul câștigător al uneia dintre cele 3 Vespa Primavera 50.

Zona de activări unde festivalierii își pot lua un moment de respiro pe Riviera Peroni include plaja special amenajată cu șezlonguri și baldachine pentru a te relaxa, zona de nisip albastru, căsuța de salvamar și plăcile de surf ideale pentru fotografii sau leagănul amplasat la malul mării. Momentele de respiro între concerte pot fi amplificate în zona de food amenajată pe Riviera Peroni, unde participanții vor putea degusta cele mai cunoscute mâncăruri italienești. 

”A treia ediție a festivalului Neversea aduce foarte multe noutăți pentru participanți, iar zonele și activitățile dezvoltate alături de partenerii noștri vor depăși toate așteptările. Împreună cu echipa Peroni ne-am propus și considerăm că am reușit să pregătim o serie de activități și experiențe memorabile pentru toți cei care vor fi prezenți la festival.”, a declarat Bogdan Rădulescu, Head Of Partnership.

Campania dezvoltată sub conceptul “Momente de respiro cu Peroni la Neversea” include un spot TV (Spot Peroni Neversea: https://youtu.be/exiO8N279Ng) și radio, outdoor, comunicare online și în social media, promovare în comerțul tradițional și modern și se derulează pe perioada verii.

 Peroni răsplătește momentele de reciclare 

Anul acesta, festivalierii responsabili vor fi recompensați pentru contribuția la colectarea și reciclarea ambalajelor de aluminiu. Pe plaja Neversea vor fi amplasate 6 dispozitive de colectare care pot colecta până la 4.000 de doze/zi fiecare, iar Peroni îi încurajează pe participanți să returneze dozele de bere consumate în cadrul festivalului. Aceștia pot câștiga accesorii pentru momente de respiro în funcție de numărul de doze introduse în aparatele de colectare.

Astfel, la 3 doze participanții pot dona contravaloarea dozelor de aluminiu Asociației Non Profit Alucro, pentru programul Every Can Counts (www.everycancounts.ro), la 5 doze primesc o bandană, iar la 10 doze o borsetă ideală pentru festival. Evenimentele sustenabile care nu lasă în urmă deşeuri de ambalaje fac parte integrantă din strategia Ursus Breweries, iar acest lucru a fost posibil cu ajutorul partenerilor Can Pack Recycling, EveryCanCounts România şi GreenPoint Management.

Cele mai citite

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă