15.7 C
București
luni, 14 octombrie 2024
AcasăLifestylePentru 500 de copii Naționala de fotbal a României este deja calificată...

Pentru 500 de copii Naționala de fotbal a României este deja calificată la Campionatul Mondial din Rusia 2018

Noul tehnician al naționalei de fotbal a României, Cristoph Daum, încearcă să schimbe atmosfera din interiorul echipei și să renunțe la obiceiurile proaste din perioada Pițurcă – Iordănescu.

Nu există copil pasionat de sport care să nu-și dorească încă de la o vârstă fragedă să ajungă să evolueze pentru țara sa. Tocmai de aceea bucuria imensă pe care au simțit-o peste 500 de juniori din Capitală care au preferat sa fugă de la școală pentru a fi aproape de idolii lor fie și pentru câteva minute.

Copiii au dorit să participe la primul antrenament al tricolorilor în săptămâna premergătoare dublei oficiale cu Armenia și Kazahstan din Preliminariile Campionatului Mondial Rusia 2018, o acțiune organizată în premieră pentru naționala României. Fotbaliștii pe care puștii i-au văzut poate doar la TV le-au fost de această dată aproape, iar fericirea de pe chipurile lor  a vorbit de la sine despre starea de spirit care s-a creat în acele minute.

Din cei 500 de copii, o parte vor avea șansa de a deveni fotbaliști profesioniști sau să joace pentru România. Una dintre consecinţele venirii lui Christoph Daum la echipa naţională de fotbal este tocmai apropierea de ceea ce până acum am putut vedea doar în imaginile oferite din cantonamentele echipelor mari ale lumii.

Spre exemplu în baza sportivă de la Mogoşoaia, la parterul hotelului în care stau de obicei fotbaliştii, a fost amenajată o sală de distracţii pe care cei de la Federația Română de Fotbal au dotat-o complet.

Acolo, inclusiv fotbaliștii naționalei se relaxează cum o fac cei mici. În acel spațiu sunt instalate plasme la care sunt conectate cele mai noi generații de jocuri FIFA. Fiecare jucător al naționalei a avut ce face în sala de distracții pentru a alunga monotonia.

Dacă Nicolae Stanciu a preferat să se joace F1, Alexandru Maxim a preferat un joc de acțiune, iar Tătărușanu și Iasmin Latovlevici au încercat Jenga, un joc de construcție în care atenția și echilibrul cu care așezi piesă cu piesă reprezintă cheia succesului.

Tabloul complet al acestor zile în cantonamentul echipei de fotbal a României este viu fără îndoială datorită gestului pe care tricolorii l-au făcut față  de piticii fotbaliști cu idealuri
mari. Tricolorii și copiii s-au bucurat împreună de acel moment, iar din această perspectivă România este de pe acum  calificată la Campionatul Mondial 2018 din Rusia cel puțin în ochii celor 500 de copii.   

Jucătorii, îndemnați să se îmbrățișeze între ei

Naționala de fotbal a României se pregătește pentru cele două confruntări extrem de complicate cu Armenia, de mâine, la Erevan, și cu Kazahstanul, din 11 octombrie, la Astana, în Preliminariile Campionatului Mondial din Rusia 2018.

Selecționerul Cristoph Daum a fost foarte scump la vedere în aceste zile, față de primele întâlniri cu reprezentanții mass-media. Este evident că presiunea celor 6 puncte puse în joc este imensă în condițiile startului ezitant cu Muntenegru la Cluj, rezultat final 1-1 cu un penalty ratat de tricolori prin Stanciu la ultima fază a partidei.

Cristoph Daum i-a îndemnat pe jucători în fiecare zi de la reunire ca înaintea antrenamentului să se îmbrățișeze între ei, lucru care a stârnit zâmbete și voie bună printre tricolori.

„Obiectivul nostru este să obținem șase puncte din meciurile cu Armenia și Kazahstan. Nu pot oferi garanția succesului, dar pot garanta că vom face totul pentru a-l obține. Ați observat și la Euro 2016 că reprezentativele care în trecut erau mai slab cotate au devenit foarte disciplinate tactic și au nivel fizic foarte bun. Și cu Muntenegru s-a dovedit că pentru a învinge ai nevoie și de puțin noroc sau cum vreți să îi spuneți”, a declarat selecționerul.

Tricolorii au susținut ieri, cu o zi înaintea plecării spre Erevan, un antrenament pe terenul sintetic de la Centrul Național de Fotbal Buftea. „Am vorbit cu selecționerul Poloniei, Adam Nawalka, și el mi-a spus că după meciul din Kazahstan este fericit numai pentru faptul că jucătorii lui au ieșit de pe acel teren fără accidentări. Și mai este fericit că a plecat de acolo cu un punct“, a precizat Christoph Daum. Polonia a remizat, 2-2, în Kazahstan, în prima etapă a preliminariilor Campionatului Mondial 2018.

Armenia – România, 8 octombrie, ora 19.00 (ora României).

Kazahstan-România, 11 octombrie ora 19.00 (ora României).

Cele mai citite

Damen Shipyards Mangalia semnează noi contracte de reparații navale și livrează structuri pentru proiectul Neptun Deep

Damen Shipyards Mangalia (DSMa) a anunțat semnarea unui nou contract de reparații navale pentru tankerul de țiței „M/T Nusa Merdeka”, alături de livrarea primelor...

Credința și politica la coadă: între moaște și scrutin

La Iași, sunt 7 kilometri de speranțe și rugăciuni ale pelerinilor și candidaților la prezidențiale, veniți pentru binecuvântare Liderul PSD, Marcel Ciolacu, președintele PNL, Nicolae...

Lovit cu ciocanul în cap în parcarea unui cartier din București

Un incident extrem de violent a avut loc în cartierul Militari Residence din București. Un tânăr de 29 de ani a fost atacat brutal...
Ultima oră
Pe aceeași temă