16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăLifestyleObiectiv Petrolul: Patru meciuri, patru victorii

Obiectiv Petrolul: Patru meciuri, patru victorii

Petrolul Ploieşti are un obiectiv îndrăzneţ pe finalul anului 2014. Antrenorul Gheorghe Mulţescu le-a transmis jucătorilor săi că trebuie să câştige ultimele patru meciuri din acest an- cele trei meciuri din Liga Întâi, şi unul din Cupa României.

Primul test pe care îl susţin lupii este meciul cu ASA Târgu Mureş, programat duminică, la Ploieşti, în etapa a 15-a a Ligii Întâi.

"Ne aşteaptă un meci greu, întâlnim o echipă bună, care a demonstrat că au potenţial şi jucători de valoare, ce pot decide oricând jocul. Terenul va fi greu, iar acest lucru va constitui un dezavantaj pentrz noi. Va trebui să construim, să muncim mult pentru a ne crea ocazii, pe care sper să le şi finalizăm. Nu ştiu dacă va fi un meci cu multe goluri, ASA nu prea joacă ofensiv în deplasare, a stat mai mult la cutie şi a mizat pe contraatac. Însă, ne interesează cum vom juca noi, asta e cel mai important. Pentru noi sunt patru finale, ne dorim şi trebuie să le câştigăm pe toate. Am folosit bine această pauză, am mai pus la punct partea fizică, iar unii dintre jucători şi-au revenit după accidentări", a spus Gheorghe Mulţescu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută vineri.

Mulţescu nu poate conta duminică pe Franchone, Marinescu şi Priso- accidentaţi, dar nici pe Astafei- suspendat.

Jocul dintre Petrolul şi ASA Târgu Mureş este programat duminică, de la ora 20.30, pe stadionul Ilie Oană.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă